Serghei Lavrov a declarat că nu există propuneri serioase din partea Occidentului cu privire la reglementarea ucraineană

Țările occidentale nu au făcut propuneri serioase pentru rezolvarea conflictului din Ucraina, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la postul de televiziune „Pervîi Kanal” (1TV). După cum a subliniat șeful diplomaţiei ruse, Moscova a subliniat întotdeauna că este pregătită să analizeze orice propuneri care au un caracter serios. „Nu am văzut astfel de propuneri” – a spus Lavrov. „Există doar, în general, discuții că acesta este planul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, iar acum vor să convoace şi un fel de „forum de pace” fără participarea Rusiei” – a adăugat ministrul rus. Serghei Lavrov a continuat, spunând că Occidentul a invitat la întâlnirea internațională despre Ucraina desfășurată la Copenhaga pe 24 iunie, la care Rusia nu a fost invitată, mai multe țări din lumea a treia pe care au încercat să le manipuleze în sprijinul formulei Zelenski. Rusia nu a abandonat niciodată negocierile, a atras atenția Serghei Lavrov. „Cei care refuză negocierile, și este vorba de întregul Occident și Ucraina, trebuie să înțeleagă că cu cât întârzie mai mult cu o înțelegere pașnică, cu atât va fi mai greu apoi de negociat” – a declarat șeful Ministerului de Externe al Rusiei./ssirbu/lalexandrescu

www.tass.ru – 28 iunie