Calendarul evenimentelor, 2 iulie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Apărare, Interne

* Jud. Constanța: Direcţia informare şi relaţii publice a Ministerului Apărării Naţionale, cu sprijinul Comandamentului forţelor pentru operaţii speciale, Statului Major al Forţelor Navale şi Statului Major al Forţelor Aeriene va organiza, în perioada 2 – 8 iulie, cea de-a XIX-a ediţie a Cursului pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict. Cursul se va desfăşura la Mangalia şi în alte obiective ale MApN din judeţul Constanţa şi va aborda, teoretic şi practic, teme privind procedurile de acreditare şi de lucru ale jurnaliştilor pe timpul operaţiilor militare, reguli de siguranţă şi protecţie în zonele de conflict, aspecte privind securitatea operaţională, caracterizarea teatrelor de operaţii din punct de vedere al riscurilor şi proceduri de acordare a primului ajutor

– Partide

* Bistrița: ‘Reconstruim România – Programul de guvernare AUR în 15 puncte’ – dezbatere publică organizată de filiala AUR Bistriţa-Năsăud – ora 19:00, la Palatul Culturii din Bistriţa

– Organizații

* Jud. Ilfov:  ‘Noapte albă pentru zile negre’, eveniment organizat de Crucea Roşie Română cu prilejul aniversării a 147 de ani de activitate – în Parcul Mogoşoaia (1 – 2 iul.)

– Arhitectură

* Copenhaga: Institutul Cultural Român susține prezența echipei ateliercetrei din Cluj-Napoca la Congresul Mondial al Arhitecților UIA de la Copenhaga, Danemarca, desfășurat în perioada 2-6 iulie, în spațiul Bella Center Copenhagen. Proiectul arhitectural „…and it’s a wrap” propus de arhitectele Diana Cânța, Georgiana Cobuz, Anamaria Lazăr și Nicoleta Simina, sub îndrumarea arhitectei coordonatoare Anamaria Moldovan, a fost câștigătorul concursului de soluții pentru construirea și amenajarea standului Ordinului Arhitecților din România (OAR) la cel de-al XXVIII-lea Congres al Arhitecților UIA de la Copenhaga. Standul va fi inaugurat pe data de 3 iulie, cu participarea ambasadorului României în Regatul Danemarcei și Islanda, E.S. Anton Niculescu

– Istorie

* Suceava: Expoziția „Nicolae Grigorescu – mereu surprinzător”, care reunește 77 de lucrări provenite de la șapte muzee din țară, va fi deschisă la Muzeul de Istorie din Suceava, pe 2 iulie, la ora 17:00. Vor fi expuse lucrări de la Muzeul Municipiului București, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu – Quintus”, Muzeul Național Brukenthal, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea și de la Muzeul Național al Bucovinei. Expoziția este organizată cu ocazia împlinirii a 111 ani de la aducerea tabloului „Păstorița” în Bucovina, lucrare aflată în Fondul memorial-documentar „Leca Morariu” deținut de Muzeul Național al Bucovinei

 – Cultură

* ‘Străzi deschise – Bucureşti, promenadă urbană’ (1 – 2 iul.) – serie de evenimente organizate pe:

  • Calea Victoriei, între bulevardul Regina Elisabeta şi Splaiul Independenţei, între orele 9:00 şi 23:00
  • Str. Gen. Ştefan Burileanu, între Str. Nicolae Caranfil şi Str. Av. Alexandru Şerbănescu (Sector 1), între orele 9:00 şi 21:00

* Turneul Național Flautul Fermecat, ediția a XII-a, continuă în luna iulie cu două evenimente în aer liber, pe 2 iulie, ora 20:30, la Grădina cu Filme (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), Bucureşti şi pe 15 iulie, ora 18:00, în Palatul Principilor – Curtea interioară din Alba Iulia, în cadrul Festivalului „Sărbătoarea muzicii”.     Flautistul Ion Bogdan Ștefănescu și acordeonistul Fernando Mihalache vor susține concerte în formulă de duo la Bucureşti (2 iulie) şi în formulă de cvartet, alături de Ionuţ Baranga – contrabas şi Petru Ioan Riti – percuţie la Alba Iulia (15 iulie)

* Dipticul ‘La piaţă’ şi ‘Revuluţia’, cu dirijorul Cristian Mandeal la pupitru, are programt un nou spectacol după premiera de sâmbătă, tot de la ora 18:30, pe scena Operei Naţionale Bucureşti, premiera beneficiind de susţinerea Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Primul spectacol de operă şi balet cu decor din materiale reciclate, acesta pune faţă în faţă două universuri, cele reprezentate de ‘La Piaţă’, primul balet românesc, compus de Mihail Jora, şi opera ‘Revuluţia’, de Adrian Iorgulescu, în regia lui Alex Nagy, coregrafia Sandrei Mavhima şi scenografia Andreei Koch. În rolurile principale sunt Conu Leonida – Valentin Racoveanu / Andrei Petre, Efimiţa – Andreea Iftimescu / Sorana Negrea, Safta – Stanca Maria Manoleanu / Daniela Cârstea, împreună cu soliştii, baletul şi orchestra Operei Naţionale Bucureşti

* Timp de 3 zile (30 iun. – 2 iul.), străzile din centrul Capitalei sunt animate de cea de-a XII-a ediţia a Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă Bucureşti – B-FIT in the Street! unde publicul se va bucura de o adevărată sărbătoare estivală din programul căreia fac parte spectacole pe apă, acrobaţii aeriene, instalaţii vivante, muzică live, spectacole itinerante şi întâlniri cu personaje fantastice puse în scenă de cei peste 200 de artişti internaţionali din Italia, Spania ori Franţa. Din program:

  • Duminică 2 iulie, spectacolele stradalele vor continua să răspândească bucuria prin noi serii de reprezentaţii itinerante, între orele 18:00 – 23:00
  • La ora 21:00, Piaţa ‘George Enescu’ devine gazda unui nou spectacol grandios, intitulat ‘Meraviglia’, creat de compania Sonics din Italia. Cu acrobaţii aeriene evocative şi un decor fantastic, elementele de scenă spectaculoase şi efectele speciale fac din ‘Meraviglia’ un spectacol memorabil care va fascina publicul de toate vârstele

* Cluj-Napoca: Se încheie Festivalul ‘Jazz in the Park Competition” (30 iun. – 2 iul.). Din program:

  • Câştigătorii Jazz in the Park Competition 2023 vor fi anunţaţi duminică, la ora 21:30, pe scena principală. Trupele care vor cuceri juriul şi se vor clasa pe primele două locuri vor câştiga un contract plătit pentru a concerta la festivalul Jazz in the Park, în 1-3 septembrie 2023

* Constanța: Stagiunea Estivală 2023, ‘O vară sub semnul armoniei’, continuă duminică, 2 iulie, de la ora 20:00, cu Farmecul Muzicii – o seară de arii, duete şi coruri celebre din opere şi operete fermecătoare – pe scena din faţa Teatrului Naţional de Operă şi Balet ‘Oleg Danovski’

* Craiova: Ultima zi a celei de-a doua ediții a Festivalului IntenCity, desfășurat în perioada 30 iunie – 2 iulie, pe Stadionul Ion Oblemenco şi la Sala Polivalentă

* Hunedoara: Actorul Florin Busuioc a fost desemnat ‘Cetăţean de Onoare’ al municipiului Hunedoara, într-o şedinţă a Consiliului Local, titlul urmând să-i fie conferit oficial duminică, 2 iulie, pe scena casei de cultură din localitate. Distincţia i-a fost acordată pentru ‘întreaga sa activitate profesională’, iar titlul îi va fi înmânat înaintea spectacolului ‘Insomniacii’, din distribuţia căruia face parte şi cunoscutul actor, născut în municipiul Hunedoara

* Iași: Organistul Eduard Antal va susține în lunile iulie şi august concerte în biserici catolice şi reformate din întreaga țară în cea de-a cincea ediție a Turneului Naţional Orgile României. Turneul va începe duminică, 2 iulie, la Iași, în Catedrala Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” și va continua cu un concert la București, pe 6 iulie, la Catedrala ”Sf. Iosif” – ora 20:00, pe 8 iulie ajunge la Deva (Biserica Greco-Catolică „Immaculata”), pe 9 și 10 iulie la Arad (Biserica Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova” – ora 20:00) și Vinga (Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime”), pe 12 și 14 iulie la Reșița (Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii”) și Drobeta Turnu Severin (Biserica Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Neprihănit Zămislită”), iar pe 31 iulie se oprește la Cluj (Biserica Romano-Catolică „Sfântul Mihail” în cadrul stagiunii KlausenMusik), de la ora 19:00. Turneul se va încheia pe 26 august la Biserica Neagră din Brașov (ora 18:00). Intrarea este liberă. Detalii: https://youtu.be/7U1DYJB3Rvg. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

* Piatra Neamţ: A 48-a ediţie a Vacanţelor Muzicale la Piatra Neamţ va începe duminică, 2 iulie, publicul fiind invitat, în cele şapte seri, să asiste la recitaluri şi concerte care acoperă aproape tot spectrul muzical. Festivalulul va conţine şapte seri magice cu recitaluri şi concerte care se vor desfăşura şi anul acesta în Piaţa Turnului, începând cu ora 21:00. Vor fi, de asemenea, trei seri camerale – marţi, miercuri şi joi – care vor avea loc în sala ‘Calistrat Hogaş’ din cadrul Consiliului Judeţean Neamţ, de la ora 18:00 (2 – 8 iul.). Din program:

  • Concertul simfonic care va deschide festivalul îi are ca solişti pe pianiştii Daniel Ciobanu şi Ioana Andreescu, muzicieni care vor urca pe scena Vacanţelor Muzicale alături de Orchestra simfonică a Filarmonicii ‘Serghei Lunchevici’ Chişinău din Republica Moldova, la pupitrul dirijoral aflându-se Mihail Agafiţa.
  • În cadrul Vacanţelor Muzicale, la Piatra-Neamţ vor mai avea loc spectacole susţinute de Concertino Accordion Band, Teatrul Naţional de Operetă şi Musical ‘Ion Dacian’, Lupii lui Calancea şi Surorile Osoianu şi Ştefan Bănică Jr.

* Sibiu: Ceremonia de înmânare a diplomei de acordare a Înaltului Patronaj al Preşedintelui României pentru festivalul Zilele Muzicale Româno-Americane va avea loc duminică, 2 iulie, pe terasa Filarmonicii de Stat Sibiu, cu participarea lui Sergiu Nistor, consilier prezidenţial Departamentul Cultură, Culte şi Minorităţi Naţionale – Administraţia Prezidenţială, şi a dirijorului Cristian Lupeş, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu – ora 10:00. Unul dintre cele mai îndrăgite festivaluri organizate de Filarmonica de Stat Sibiu, Zilele Muzicale Româno-Americane, se desfăşoară în perioada 3 – 8 iulie, sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. Artişti români şi internaţionali sunt invitaţi la cea mai importantă ediţie a Zilelor Muzicale Româno-Americane de până acum. Director artistic onorific al festivalului va fi pianistul Matei Varga

* Sibiu: Se încheie Zilele Hungarikum, ediţia a XIV-a, eveniment organizat de Muzeul Astra Sibiu și desfășurat în perioada 30 iunie – 2 iulie, la Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului

* Sibiu: Se încheie Sibiu Fringe Festival, ediţia a 18-a (23 iun. – 2 iul.)

* Sibiu: Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) prezintă, an de an, serii de spectacole concentrate în numeroase sezoane. În acest an, cel mai amplu dintre acestea este sezonul românesc, cu nu mai puţin de 59 de spectacole. FITS se află în acest an la ediţia cu numărul 30, MIRACOL, are loc în perioada 23 iunie – 2 iulie si include peste 800 de evenimente si 5000 de invitaţi din 75 de ţări. Din program:

  • Duminică, 2 iulie, în ultima zi de FITS30, Sezonul românesc aduce în Curtea Muzeului de Istorie, de la ora 16:00, Povestea soldatului, un spectacol de Gabriel Bebeselea & Musica Ricercata care ne prezintă protestul lui Stravinsky la adresa războiului si a oricărui conflict violent
  • De la ora 17:00, la Forumul Democrat al Germanilor (Sala Oglinzilor), publicul are ocazia de a asista la un Concert pentru vioară si pian susţinut de Tony Yike Yang si Antonio Piculeaţă, un adevărat fenomen al viorii
  • Tot de la ora 17:00, la Gong, UNATC ‘I. L. Caragiale’ Bucuresti prezintă Cosmic Latte, un spectacol unde vulnerabilitatea este în perfectă armonie cu expresivitatea fiecărui interpret
  • De la ora 19:00, la Filarmonica de Stat Sibiu, Maia Morgenstern este protagonista spectacolului Rose Auslander, ultima psalmistă evreică de limbă germană. Contemporană cu Nelly Sachs si Paul Celan, Rose Auslander este una dintre figurile majore ale literaturii germane din secolul al XX-lea
  • Ultimul spectacol în sală din Sezonul românesc de la FITS30 este Faust, montarea impresionantă după Goethe propusă de regizorul Siviu Purcărete, scenograful Dragos Buhagiar si compozitorul Vasile Şirli, împreună cu echipa artistică a TNRS

* Rep. Moldova: Spectacolul Teatrului Naţional ‘I.L. Caragiale’ din Bucureşti, ‘ActOrchestra’, în regia lui Horia Suru, va fi prezentat în trei oraşe din Republica Moldova – Cahul, Chişinău şi Bălţi – în perioada 28 iunie – 2 iulie, în cadrul programului ‘Turneul Actorilor Români’. Cei trei actori care vor fi prezenţi în cele trei oraşe ale turneului sunt Petre Ancuţa, Florin Călbăjos şi Emilian Mârnea. Din program:

  • Duminică, 2 iulie, de la ora 18:00, spectacolul va fi prezentat la Teatrul Naţional ‘Vasile Alecsandri’ din Bălţi

* Varșovia: Institutul Cultural Român de la Varșovia, în colaborare cu Ambasada României în Republica Polonă și Casa Întâlnirilor cu Istoria, organizează o suită de activități pentru a marca unul dintre momentele de vârf în relațiile bilaterale româno-polone din perioada interbelică: vizita Regelui Ferdinand, a Reginei Maria și a unei delegații de elită politică în Polonia renăscută, în perioada 23-29 iunie 1923. Weekend-ul regal românesc va avea loc la Casa Întâlnirilor cu Istoria, instituție de prestigiu dedicată cercetării și popularizării istoriei secolului al XX-lea, și în spațiul adiacent din fața instituției, destinat expozițiilor în aer liber, pe Calea Regală din centrul Varșoviei (1 – 2 iul.). Din program:

  • Cea de-a doua zi va începe la ora 12:00, cu o prelegere susținută de istoricul Narcis Dorin Ion, având tema „Casele de vis ale Reginei Maria“, urmată, de la ora 16:00, de prezentarea volumului de documente diplomatice și militare Garanția cea mai sigură a păcii și a civilizației în răsăritul Europei. Alianța polono-română 1926-1932. Documente și materiale, în prezența coordonatorilor publicației, prof. Henryk Walczak și Krzysztof Nowak
  • Principala activitate a proiectului „Weekend regal românesc la Varșovia“, în jurul căreia a fost organizat programul, este expoziția în aer liber „Rochii, fracuri, epoleți. Familia Regală a României în Polonia, 1923”. Curatoriată de prof. Henryk Walczak și prezentată în versiune bilingvă – polonă și engleză – expoziția va reuni fotografii din timpul vizitei, precum și ecouri în presa poloneză și românească. Vizita Familiei Regale este punctul de plecare pentru o incursiune în istoria primei jumătăți a secolului al XX-lea, în istoricul relațiilor bilaterale din perioada interbelică și în specificul prezenței monarhice în viața publică a României. Inaugurarea expoziției „Rochii, fracuri, epoleți. Familia Regală a României în Polonia, 1923” este programată duminică, 2 iulie, de la ora 17:30, în scuarul Jan Twardowski. La vernisaj și-a anunțat participarea Alteța Sa Regală Radu, Principele Consort. Expoziția în aer liber, pregătită de Institutul Cultural Român de la Varșovia, va putea fi vizitată în scuarul Ks. Jan Twardowski (în proximitatea hotelului Bristol) până în data de 21 iulie

– Sport

* Pregătirile echipelor de fotbal pentru noul sezon al Superligii:

  • meci amical Farul Constanţa – Banik Ostrava – ora 12:00, la Remes/Polonia
  • meci amical Dinamo Bucureşti – Zalaegerszeg – ora 15:00, în Slovenia
  • meci amical Oţelul Galaţi – NK Maribor – ora 15:00, în Austria
  • meci amical Farul Constanţa – Warta Poznan – ora 19:00, la Poznan/Polonia
  • meci amical FC U Craiova – FC Koln II – otra 20:00, în Germania

* Georgia /România: Are loc Campionatul European de fotbal Under-21 din România şi Georgia (21 iun. – 8 iul.). Din program:

‣ Duminică, 2 iulie

  • ora 19:00 – Anglia – Portugalia – pe Stadionul Shengelia, Kutaisi
  • ora 22:00 – Franța – Ucraina – pe Cluj Arena, Cluj-Napoca

* Los Angeles: Naţionala masculină de polo pe apă a României participă la Finala Cupei Mondiale 2023 (30 iun. – 2 iul.)

* Polonia: Sportivi români participă la Jocurile Europene de la Cracovia – Malopolska (21 iun. – 2 iul.)

* Spania: Sportivi români participă la Campionatele Europene de lupte Under-20 de la Santiago de Compostela (26 iun. – 2 iul.)

– S-a întâmplat într-o zi de 2 iulie

* Cu 592 de ani în urmă (1431) avea loc prima atestare documentară a ţinutului Vrancei, sub forma „Varancha”, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, într-o scrisoare „în limba latină prin care voievodul Transilvaniei Ladislau Apor anunţa pe judele Braşovului că Alexandru cel Bun a concentrat trupe spre Putna … ştirea a aflat-o de la câţiva locuitori din Transilvania ce au ieşit pe drumul Vrancei (per viam Varancha)”. De la sfârşitul secolului al XV-lea până în anul 1950, Vrancea de astăzi s-a numit Putna, iar pentru o perioadă scurtă a intrat în componenţa Regiunii Galaţi, pentru ca, din 1968, să se numească judeţul Vrancea. Ţinutul Putnei, atestat documentar la 2 iulie 1431, sub denumirea de „Varancha” şi Ţinutul Adjudului, atestat în 1460, împreună cu părţile dinspre răsărit (Olteni) se contopesc în 1591 sub denumirea de Ţinutul Putnei, condus de un staroste până la 1859. Printre starosti, s-au numărat şi cronicarii moldoveni Miron Costin -1688 şi Ion Neculce – 1732

* Acum 379 de ani (1644), în timpul Primului război civil englez desfăşurat între 1642–1646, a avut loc Bătălia de la Marston Moor. Forţele combinate ale covenantiștilor scoţieni, comandate de Earl of Leven, şi cele ale parlamentului, comandate de Lord Fairfax şi Earl of Manchester i-au înfrânt pe regaliştii comandaţi de Prinţul Rupert de Rhine şi Marchizul de Newcastle. În urma înfrângerii regaliştii au pierdut nordul Angliei iar prinţul Rupert şi-a pierdut reputaţia de invincibil

* În urmă cu 271 de ani (1752) jitnicerul ieşean Ştefan Bosie „a cumpărat, la această dată, toate casele de pe uliţa Hagioaiei pentru a ridica o mănăstire în cinstea Sf. Ierarh Spiridon Făcătorul de Minuni (prăznuit la 12 decembrie). Prima biserică cu hramul „Sf. Spiridon” din Iaşi a fost înălţată şi sfinţită în acel an”, după cum spun documentele. La data de 1 ianuarie 1757 domnitorul Constantin Racoviţă-Cehan (1749-1753; 1756-1757) şi mitropolitul Iacob Putneanul (1750-1760) hotărau înfiinţarea unui spital în cadrul Mănăstirii „Sf. Spiridon” din Iaşi, care avea să devină cel mai mare spital din Moldova (şi al doilea din ţară ca vechime, după Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti, demolat la ordinul lui Ceauşescu în martie 1984), care îşi continuă activitatea şi în prezent

* Se împlinesc 185 de ani (1838) de când apărea (până la 24.II.1865, cu unele întreruperi), la Braşov, revista socială şi culturală „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, ca supliment literar al „Gazetei de Transilvania” (apărută în martie acelaşi an), sub conducerea lui George Bariţiu (iar din 1850, a lui Iacob Mureşianu). Revista a sprijinit lupta de emancipare politică şi culturală a românilor transilvăneni

* Acum 174 de ani (1849) Principatele Române au fost menţionate pentru prima dată, într-un document oficial, sub numele de România, rămas definitiv după Unirea acestora (1859). Este vorba de „Proiectul de pacificare”, semnat la Seghedin (Szeged), de către Lajos Kossuth, guvernatorul Ungariei, respectiv, de către Nicolae Bălcescu şi Cezar Bolliac, reprezentanţii emigraţiei române (2/14)

* În urmă cu 159 de ani (1864) era adoptată o nouă Lege electorală, prin care se mărea numărul electorilor (printr-o mai largă reprezentare a burgheziei industriale şi bancare) (2/14)

* Cu 123 de ani în urmă (1900) avea loc prima ascensiune a unui dirijabil, numit şi „zeppelin”, după numele constructorului, germanul Ferdinand von Zeppelin (1838-1917), cel care a construit, în perioada 1900-1917, peste 50 de dirijabile. Zeppelin a fost primul care a folosit motorul cu combustie internă pentru propulsia dirijabilelor

* Se împlinesc 115 ani (1908) de când, între 2 iulie şi 2 august, au fost inaugurate Cursurile de vară de la Vălenii de Munte, organizate şi conduse de Nicolae Iorga. În anul 1922 au luat denumirea de „Universitatea Populară Nicolae Iorga”. Cursurile s-au desfăşurat, anual, până în 1943, apoi cu intermitenţe până în 1946, când s-a impus desfiinţarea Universităţii. În iulie 1968 a fost redeschisă sub auspiciile Societăţii Ştiinţifice Istorice, dar în 1978 a fost din nou închisă. Cursurile au fost reluate după 1990 şi sunt continuate şi astăzi

* În urmă cu 107 ani (1916), la Buenos Aires, a avut loc primul meci (Uruguay – Chile 4-0) din istoria Copa America, cea mai veche competiţie continentală între echipe naţionale, Argentina dorind astfel să marcheze 100 de ani de independenţă naţională (9 iul. 1816)

* Acum 104 ani (1919) şi-a început activitatea, la Bucureşti, compania „Cărăbuş”, primul teatru de revistă românesc, companie legată de activitatea marelui actor Constantin Tănase. În deschidere s-a jucat piesa de revistă „Pisica de orez”, scrisă de Constantin Solomonescu şi Mircea Rădulescu. Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” este un teatru de comedie din municipiul București, a cărui clădire se află pe Calea Victoriei (Sala Savoy). În epoca interbelică a funcționat sub denumirea Teatrul „Cărăbuș”, oferind spectacole de cabaret și divertisment în compania unor importanți actori, între care și Constantin Tănase, al cărui nume teatrul îl poartă în prezent

* Cu 101 ani în urmă (1922) avea loc inaugurarea oficială a Şcolii Române de la Paris (Școala Română de la Fontenay-aux-Roses), fondată (în 1920) şi condusă de Nicolae Iorga, unde tineri absolvenţi ai Universităţilor din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Cernăuţi îşi desăvârşeau pregătirea în specialităţile istorie, filologie şi artă. Această instituţie a preluat fondul bibliotecii fondate de Scarlat Vârnav (în 1845) şi a editat publicaţia „Mélanges de l’École Roumaine en France”. Şcoala a fost desfiinţată în 1948, după acapararea integrală a puterii în România de către comunişti

* Acum 86 de ani (1937) americanca Amelia Earhart (n. 1897), prima femeie-pilot care a traversat, în 1932, Atlanticul singură la bordul aparatului său, a început un zbor în jurul lumii la bordul avionului „Electra”. La puţin timp de la decolare, contactul cu avionul a fost pierdut pentru totdeauna

* Cu 59 de ani în urmă (1964) apărea Legea drepturilor civile în Statele Unite ale Americii, act legislativ de o importanță deosebită în istoria modernă a SUA, care a eliminat majoritatea formelor de discriminare împotriva afro-americanilor și femeilor, incluzând segregarea rasială. Legea a stopat, de asemenea, și aplicarea inegală a cerințelor de calificare pentru drepturile de a vota și a fi votat

* Acum 47 de ani (1976) Adunarea Naţională a proclamat reunificarea Republicii Socialiste Vietnam. La 2 septembrie 1945, Vietnamul şi-a proclamat independenţa de stat. În decembrie 1946 a început lupta de rezistenţă împotriva acţiunilor militare ale forţelor coloniale franceze, care s-a încheiat cu victoria de la Dien Bien Phu, din 7 mai 1954, a forțelor naţionale conduse de Ho Şi Min. Prin Acordurile de la Geneva, care recunoşteau independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a celor trei state indochineze, Vietnamul a fost împărţit temporar în două zone. La data de 26 octombrie 1955, autorităţile provizorii din partea de sud a Vietnamului au proclamat unilateral „Republica Vietnam”, repunând în discuţie termenii Acordurilor de la Geneva. Al doilea război indochinez a luat sfârşit prin semnarea, în ianuarie 1972, a Acordurilor de Pace de la Paris dintre Vietnam şi SUA, iar la 30 aprilie 1975, administraţia „Republicii Vietnam”, lipsită de sprijin pe plan intern şi izolată pe plan internaţional, a capitulat

* Acum 24 de ani (1999) compania „Renault” a preluat „Uzinele Dacia” Piteşti, prin semnarea contractului între reprezentanţii companiei franceze şi cei ai Guvernului român

* În urmă cu 21 de ani (2002) multimiliardarul american Steve Fossett (1944 – 2007) a devenit primul om care a reuşit să efectueze singur înconjurul lumii în balon, fără escală. Balonul său, „Spirit of Freedom”, avea înălțimea unui bloc cu 10 etaje. Zborul non-stop în jurul Pământului a durat 14 zile, 19 ore și 50 de minute (19 iunie – 2 iulie), timp în care Fosset a parcurs 33.195 de kilometri

Aniversări – Comemorări

– Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; Sf. Voievod Ştefan cel Mare (Calendarul Creştin-Ortodox 2023). NOTĂ: Sf. Voievod Ştefan cel Mare, personalitate marcantă a Evului Mediu românesc, care a domnit în Moldova, între 1457 şi 1504, se prăznuieşte, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română în 1992, în ziua morţii (2 iulie 1504); în timpul domniei sale (care a durat 47 de ani, din 14 aprilie 1457) a reorganizat administraţia, a impulsionat comerţul, a refăcut sistemul de apărare al ţării; din acea epocă datează primele cronici, ca şi mânăstirile pictate în „stilul moldovenesc”; a fost înmormântat la Putna (una dintre numeroasele sale ctitorii); datorită râvnei sale pentru apărarea Ortodoxiei, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1992, fiind prăznuit la 2 iulie, data morţii sale (n. ~1433)

– „Ziua Justiţiei” (sărbătorită anual, din 1994, în prima duminică a lunii iulie, prin Hotărârea de Guvern nr. 346 din 1994)

– 1868: S-a născut generalul Traian Moşoiu; s-a remarcat în luptele pentru eliberarea teritoriului României de sub ocupaţia Puterilor Centrale în timpul Primului Război Mondial (1916-1919); după război, ca ministru (de război, al comunicaţiilor sau al lucrărilor publice), s-a ocupat de reorganizarea şi refacerea armatei, a economiei şi a administraţiei, grav afectate de conflagraţia mondială (m. 1932) – 155 de ani

– 1895: S-a născut Mihai Tican-Rumano (numele la naştere: Mihai Tican), scriitor şi explorator; copil sărman, părăseşte ţara la 13 ani şi călătoreşte neîncetat în Africa, cele două Americi, Australia, Noua Zeelandă, Antile; între anii 1924 şi 1929 se stabileşte în Spania, unde va debuta cu mai multe volume cu tematică exotică, traduse ulterior şi în română; Tican-Rumano cultivă exotismul, pitorescul şi senzaţionalul în memorialistica românească (m. 1967). NOTĂ: Micul dicţionar enciclopedic (2005) dă ca an al naşterii 1893

– 1901: A murit Theodor Şerbănescu, poet şi traducător din cercul societăţii literare „Junimea”; membru corespondent al Academiei Române din 1894 (n. 1839)

– 1908: S-a născut juristul şi istoricul Valentin Al. Georgescu; contribuţii în istoria dreptului roman şi românesc vechi şi modern şi a instituţiilor medievale; membru titular al Academiei Române din 1992 (m. 1995) – 115 ani

– 1914: A murit Emil Gârleanu, prozator, jurnalist, regizor, scenarist de film şi traducător (n. 1878)

– 1915: S-a născut Dumitru D. Stancu, compozitor şi folclorist (m. 2005)

– 1919: S-a născut Ștefan J. Fay (Ştefan Vasile Andrei de Fay), scriitor și genealogist român stabilit în Franţa, la Nisa (m. 2009)

– 1926: S-a născut Octavian Paler, poet, prozator, eseist şi publicist; din 1949 angajat la Radiodifuziunea Română (corespondent special şi, apoi, redactor-şef adjunct la Redacţia Culturală); între anii 1965 şi 1968, director general al Televiziunii Române, primul organizator al festivalului „Cerbul de aur”; mutat pe postul de director general adjunct la Radio, a răspuns de emisiunile muzical-culturale (1968-1970); redactor-şef la cotidianul „România liberă” din 1970; demis în august 1983, din motive politice (m. 2007)

– 1929: S-a născut inginerul clujean Aurel Baghiu, liderul primei mişcări anti-comuniste din România, desfăşurate la Timişoara, în anul 1956 (m. 2010)

– 1931: S-a născut pictorul Radu Costinescu (m. 2017)

– 1933: S-a născut Floare Finta, creatoare de costume și podoabe populare din Negrești Oaș, județul Satu Mare, și vindecătoare cu plante; deținătoare, din 2012, a titlului de „Tezaur Uman Viu” – 90 de ani

– 1937: S-a născut Mihai Andrei, primul redactor-şef al Agenţiei de presă Rador a SRR (1990-1996); a fost una dintre cele mai mari voci ale „Jurnalului” Radiodifuziunii Naţionale; a publicat romanul „De ce tocmai eu?” şi romanul memorialistic „Din viaţa fascinantă a Radioului” (apărut postum, 2007) (m. 2006)

– 1938: S-a născut Szilágyi Domokos, poet şi eseist maghiar din România (m. 1976) – 85 de ani

– 1942: S-a născut tenorul Florin Diaconescu, figură de referință a teatrului liric românesc (m. 2020)

– 1945: A murit astronomul Constantin Pârvulescu; cercetări de astronomie stelară şi mecanică cerească; a emis (1943) ideea pulsaţiei galaxiilor; ca un omagiu pentru activitatea sa, Uniunea Astronomică Internaţională a dat numele său unei mici planete; membru post-mortem al Academiei Române (1991) (n. 1890)

– 1950: S-a născut interpretul de muzică populară Liviu Vasilică (m. 2004)

– 1950: S-a născut interpretul de muzică uşoară Ilie Micolov, cunoscut publicului pentru şlagărul „Dragoste la prima vedere” (m. 2018)

– 1951: S-a născut actorul Gheorghe Visu

– 1953: S-a născut ÎPS Irineu Pop (prenumele la naştere – Ionel), teolog, arhiepiscop ortodox de Alba Iulia (din mai 2011), membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, fost episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, cu numele de Bistriţeanul (1990-2011) – 70 de ani

– 1954: S-a născut Ioan Holban, scriitor, critic şi istoric literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România

– 1959: S-a născut Cristian Diaconescu, politician și fost diplomat, de formație jurist; fost vicepreședinte al Senatului României, fost ministru al justiției în guvernul Adrian Năstase (10 martie – 28 decembrie 2004) și ministru de externe în guvernul Emil Boc (2008–2009), din partea PSD; în data de 24 ianuarie 2012 a fost numit ministru de externe în guvernul Emil Boc, de această dată din partea UNPR; ministru de externe în guvernul Mihai Răzvan Ungureanu; consilier al președintelui Traian Băsescu, funcție deținută până la 30 aprilie 2014; iniţiator al Fundaţiei Mişcarea Populară, devenită ulterior Partidul Mișcarea Populară

– 1963: A murit Romulus Vuia, etnolog, etnograf, antropolog, folclorist şi profesor; unul din făuritorii entografiei moderne naţionale; a întemeiat, în 1923, la Cluj, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, cel dintâi muzeu de acest fel din România, și în 1929 Parcul Etnografic Național din Cluj, care îi poartă astăzi numele; a întemeiat Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Române (n. 1887) – 60 de ani

– 1968: A murit filosoful Dan Bădărău; lucrări de logică, gnoseologie şi istorie a filosofiei; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1893) – 55 de ani

– 1970: A murit Alice Cocea, actriță franceză de teatru și de film de origine română (n. 1899)

– 1995: A murit Mircea Mancaş, estetician şi critic literar; cadru didactic la Institutele de Artă din Iaşi şi, apoi, din Cluj, a fost preocupat de problemele istorice şi teoretice ale teatrului românesc (n. 1905)

– 2003: A murit părintele duhovnic Ghelasie de la Frăsinei (nume la naștere: Gheorghe Teodor Popescu) (n. 1944) – 20 de ani

– 2007: A murit soprana americană de origine română Beverly Sills (n. 1929)