România înregistrează unul dintre cele mai scăzute scoruri ale indicelui de sănătate mintală în rândul statelor din Uniunea Europeană (infografic Monitorul Social)

România înregistrează unul dintre cele mai scăzute scoruri ale indicelui de sănătate mintală în rândul statelor din Uniunea Europeană. Potrivit unui infografic publicat de Monitorul Social, ţara noastră a obţinut 62 de puncte din 100, în condiţiile în care media europeană este de 64 de puncte. Aproape 10% dintre românii care au participat la studiu au afirmat că s-au simţit singuri şi deprimaţi în ultimele două săptămâni. Pe de altă parte, foarte puţini – sub 1% – consultă un specialist în probleme de sănătate mintală. Printre posibilele cauze se numără stigmatizarea şi costul ridicat al şedinţelor de terapie, a transmis reporterul RRA Adriana Turea./eradu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 8 septembrie)