Se extinde aria ploilor în România

Se extinde aria ploilor în România. Până mâine la ora 6:00 meteorologii au emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru cea mai mare parte a Transilvaniei și a zonei montane, precum și pentru sudul Moldovei, jumătatea de nord a Munteniei și nordul Olteniei. Meteorologul Raul Ilea, cu o prognoză a următoarelor zile, inclusiv luni.

Raul Ilea: Acestea vor avea loc în mare parte din Transilvania și în zona montană, local în Muntenia și Moldova, dar bineînțeles, pe arii restrânse și în restul țării. Cantitățile de apă vor fi de 20-30 l/m² și izolat de peste 40-50 l/m², iar rafalele de vânt vor atinge 50-60 km/h.

Şi pentru ziua de mâine ne putem aștepta la manifestări de instabilitate atmosferică în zonele montane, dar și pe partea de sud a țării, ploi mai puțin însemnate cantitativ decât pe parcursul zilei de astăzi. Pentru ziua de duminică o ameliorare a vremii. Numai la munte, local, vor mai fi ploi de scurtă durată, iar apoi ziua de luni va aduce o vreme predominant frumoasă și numai pe la munte și posibil în partea de vest a țării, ceva ploi./csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 15 septembrie