Polonia – Șeful Serviciului Juridic din cadrul Ministerului de Externe a fost demis pe fondul unui scandal privind acordarea de vize

Ministerul polonez de Externe l-a demis pe șeful Serviciului Juridic și a demarat un audit la Departamentul Consular pe fondul unui scandal privind acordarea de vize. Înaintea alegerilor programate peste o lună, guvernul s-a declarat singurul care poate proteja Polonia în fața unei migrații în masă „necontrolate”. Începând cu 2011, Ministerul de Externe a externalizat serviciul privind gestionarea cererilor de acordare de vize către intermediari. Există acuzații potrivit cărora acele companii ar fi primit bani de la solicitanți de viză pentru a ocoli coada de așteptare și că nu ar fi efectuat verificările corespunzătoare în acele cazuri. Opoziția acuză faptul că un sfert de milion de persoane provenite din Africa și Asia ar fi profitat de pe urma acestei situații. Guvernul a transmis, însă, că ar fi vorba doar de câteva sute de cazuri. Ministerul de Externe a anulat contractele cu companiile care prestau serviciile externalizate, informează corespondentul BBC./cstoica/dstanesc

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 15 septembrie, ora 23:05)