Legendarul star rock David Coverdale împlinește 72 de ani

Autor: Alexandru Balaci

Context

La 22 septembrie 1951 s-a născut David Coverdale, cunoscut interpret englez de muzică rock. A făcut parte din două trupe foarte cunoscute: Deep Purple şi Whitesnake Lliderul carismatic al Whitesnake, trupă încă foarte activă astăzi, este scriitor și producător. Coverdale locuiește în Nevada (SUA) și în 2007 a primit cetățenia americană, păstrând în același timp cetățenia britanică.

Biografie

David Coverdale s-a născut la Saltburn by the Sea, Anglia, la 22 septembrie 1951. Părinții lui erau iubitori de muzică și proprietari ai unui pub în care se cânta muzică live. Încă din copilărie, David a ascultat muzică bună și a cântat ce auzea acasă sau la pub.  Pe lângă muzică, lui David îi plăcea să deseneze, motiv pentru care, mai târziu, s-a înscris la Facultatea de Artă. Face primii pași în lumea muzicii rock ca chitarist, iar mai târziu devine cântăreț. În anii de facultate, s-a alăturat mai multor trupe locale, cu care a cântat în cluburi, interpretând versiuni cover.
Şi-a găsit drumul către succes relativ repede, căci la 22 de ani a ajuns să fie solistul faimoasei trupe Deep Purple. A fost o poveste de dragoste furtunoasă, ce s-a terminat însă brusc, pentru că, scurt timp, formaţia s-a dizolvat. „Mi-a fost frică să părăsesc Purple. Băieţii ăia erau viaţa mea, mulţumită lor am fost descoperit, dar în ace­aşi timp, îmi doream şi să plec”, spunea el într-un interviu. În cei trei ani cât apucase să cânte alături de ei (din 1973 şi până în 1976) au lansat împreună trei albume: „Burn”, „Stormbringer” şi „Come Taste the Band”. Apoi, după ce Deep Purple s-a destrămat, David a pornit într-o carieră solo. A lansat rapid două albume unul după altul: „White Snake” (1977) şi „Northwinds” (1978), dar a realizat că nu îi place să cânte David Coverdale şi muzica pe care o compunea, în timp ce colegii de trupă instrumentişti s-au tot schimbat. Oricum, David a ales să cânte numai cu muzicieni unul şi unul, precum: Jon Lord şi Ian Paice (foşti colegi la Deep Purple), chitaristul Steve Vai, sau toboşarii Cozy Powell (Black Sabbath) şi Anysley Dunbar (care a colaborat cu Frank Zappa şi David Bowie).
Primul album lansat de Whitesnake s-a numit „Trouble” (1978) şi s-a bucurat de un succes moderat. David nu s-a lăsat însă descurajat şi a dat lovitura cu albumul numărul patru „Come an’ Get It” (1981) care a urcat pe locul doi în topurile britanice. Şi dacă în primii ani de activitate, criticii îi încadrau la blues rock, începând cu albumul „Slide It In” (1984), muzica trupei a căpătat accente din ce în ce mai puternice de heavy metal. Au perseverat, iar în 1987, odată cu discul intitulat „Whitesnake”, trupa britanică reuşea să pătrundă în forţă şi pe piaţa muzicală americană.
Absolut toate discurile lansate de Whitesnake până acum au ajuns cel puţin în Top 50 în Marea Britanie, iar 6 dintre ele în Top 10.Printre cele mai cunoscute piese ale formaţiei se numără „Here I Go Again”, „Ain’t No Love In The Heart Of The City”, „Is This Love”, „Love Ain’t No Stranger” şi „Fool For Your Loving”. solo, astfel că pune  bazele unei noi formaţii, Whitesnake, formaţie a cărei constantă a fost chiar

Viața personală

A avut trei soții. S-a căsătorit cu prima, Julia Borkowski,  în 1974. Din această căsătorie s-a născut o fiică, Jessica. În 1985 a divorțat de Julia. S-a căsătorit apoi cu Tony Kithain. Apare  în videoclipurile grupului „Whitesnake” („Is this Love” și „Here I go again”).  S-au despărțit după doi ani. În 1997, muzicianul s-a căsătorit pentru a treia oară. A treia soție a lui David se numește Cindy Barker. Cuplul are un copil – un fiu, Jasper.

Discografie

David Coverdale înregistrează două albume solo şi, în 1978, pune bazele formaţiei Whitesnake. Albumul de debut, ”Snakebite”, este înregistrat cu concursul lui Ian Paice (29 iun. 1948, Nottingham), drums, cu care fusese coleg la Deep Purple şi al lui Roger Glover (30 nov. 1945, Brecon, Ţara Galilor), bas şi el ex- Deep Purple. Majoritatea pieselor de pe acest disc fuseseră compuse de Coverdale pentru un eventual album solo. ”Trouble” este primul LP rezultat în urma colaborării dintre membrii formaţiei; pentru înregistrări este cooptat un alt ex-Deep Purple, Jon Lord (9 iun. 1941, Leicester), keyboards.
Începând cu ”Love Hunter” Lord şi Paice sînt oficial incluşi în formulă. LP-urile au succes moderat din punct de vedere comercial. Au fost cotaţi printre cele mai populare trupe de hard-rock din Europa. La dizolvarea lui Led Zeppelin, Jimmy Page a intenţionat să se alăture grupului. În 1982 Paice este înlocuit de Cozy Powel (29 dec. 1947 –1998, Bristol), drums. În locul lui Murray vine Colin Hodgkinson (14 oct. 1945), bas. Schimbările de componenţă continuă. În 1983 chitaristul John Sykes (ex-Thin Lizzy) se alătură trupei. Powel şi Murray pleacă şi revin.  ”Slide It In” obţine un disc de platină. „1987” consemnează cel mai mare succes al grupului: LP-ul Whitesnake, ajuns pe locul 2 în USTop; cifra vînzărilor: şase milioane de exemplare! A produs hit-urile ”Here I Go Again” şi ”Is This Love” (locul 2 în clasamentul de single).
În 1990, ”Slip Of The Tongue” ocupă locul 10 în topuri. După o scurtă colaborare cu Jimmy Page, Coverdale părăseşte grupul. În 1994 reface Whitesnake pentru realizarea albumului ”Greatest Hits” şi turnee în Europa. Cozy Powel suferă un accident mortal pe autostrada M4 din apropierea oraşului Bristol.

În 1997 au susţinut un concert la Bucureşti. La înregistrarea albumului ”Restless Heart”,  participă doar Adrian Vandenberg dintre muzicienii care au evoluat în anii ’90 în formulă. Alături de el Coverdale susţine şi concertul unplugged în urma căruia a rezultat discul Starkers In Tokyo.
În România, trupa mai trebuia să cânte în iulie 2022, dar a anulat concertul, din cauza problemelor de sănătate ale mai multor membri ai trupei.

La mulți ani, David Coverdale!

Bibliografie

Calendar Rador

Home

https://www.allmusic.com/artist/david-coverdale-mn0000641474/biography