Peste 120 de persoane au murit în urma unei explozii produse luni lângă Stepanakert, în Nagorno-Karabah

Bilanţul victimelor, după o explozie şi un incendiu produse luni seara la un depozit de combustibil din Nagorno-Karabah a urcat la 125 de morţi, potrivit Ministerului armenian al Sănătăţii, citat de agenţia de presă Interfax Azerbaidjan. Trupurile celor ucişi în urma deflagraţiei, ce a avut loc lângă Stepanakert – capitala regiunii Nagorno-Karabah – au fost transportate în Armenia, potrivit aceleiaşi surse. Forţele azere au preluat controlul asupra regiunii săptămâna trecută, într-o campanie militară fulgerătoare, ce a determinat zeci de mii de etnici armeni din Karabah să se refugieze în Armenia./mbrotacel/lalexandrescu

REUTERS – 26 septembrie