Trei persoane au fost reţinute în Bulgaria într-o investigaţie a Parchetului European privind fraude cu fonduri europene

Trei persoane au fost reţinute şi au fost efectuate şase percheziţii în Bulgaria, în cadrul unei investigaţii privind o grupare infracţională organizată, care a obţinut ilegal fonduri europene pentru agricultură. Acţiunile se desfăşoară la solicitarea Parchetului European şi a Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate (GDBOP). Conform investigaţiei GDBOP şi Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională (DANS), precum şi a probelor şi documentelor confiscate, suspecţii au furnizat informaţii false în numele altor persoane autorităţilor competente, pentru a obţine finanţare în agricultură. Conform probelor, în loc să solicite fonduri pentru terenuri mari, aceştia le-au împărţit în parcele mai mici şi au folosit persoane din categorii sociale defavorizate care să aplice pentru finanţare. Liderul grupării infracţionale organizate a fost împuternicit să acţioneze drept reprezentant al acestora la Fondul pentru Agricultură şi Serviciul Comunal de Agricultură, precum şi în relaţia cu băncile. Astfel, a obţinut direct fondurile pentru care aceştia au depus cereri şi a exercitat controlul total asupra proiectelor. Investigaţia indică faptul că este posibil ca doi funcţionari din Fondul pentru Agricultură şi Serviciul Comunal să facă parte din gruparea infracţională organizată. Se presupune că aceştia au furnizat informaţii şi recomandări legate de programul operaţional şi au efectuat verificări ulterioare pentru implementarea proiectelor./ddaniela/ilapadat

(www.bnr.bg – 27 septembrie)