Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a fost întâmpinat pe Aeroportul Otopeni de ministrul de externe Luminiţa Odobescu

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a ajuns în România, în prima sa vizită în ţara noastră de la începutul războiului. El a fost întâmpinat pe Aeroportul Otopeni de ministrul de externe Luminiţa Odobescu. Peste o oră, liderul de la Kiev va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. În cursul zilei, Volodimir Zelenski va avea şi o întâlnire cu premierul Marcel Ciolacu. Pe agenda discuţiilor oficiale se aşteaptă să figureze tema războiului din Ucraina, securitatea în regiune, dar şi criza cerealelor. La sosirea la Bucureşti, şeful statului ucrainean a apreciat din nou sprijinul pe care România l-a acordat ţării sale. Într-un mesaj pe o reţea de socializare, el a scris că solidaritatea constructivă a ţării noastre le permite celor două naţiuni să fie donatori de securitate pentru lume, în special în domeniul securităţii alimentare./bcodreanu/ctuluc

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 octombrie