Implozia „Titanului”: noi resturi din submersibil și rămășițe umane au fost recuperate

La aproape patru luni de la dezastru, Garda de Coastă americană a anunțat, marți, că a recuperat noi resturi de la „Titan” în adâncurile Oceanului Atlantic. Submersibilul companiei OceanGate a explodat pe 18 iunie în largul coastei Newfoundland (Canada), în timp ce se îndrepta spre epava legendarului „Titanic”. Autoritățile au indicat că și-au încheiat misiunea de salvare săptămâna trecută, în special prin ridicarea părții din spate a „Titanului”, aproape intactă, transmite Associated Press .
Garda de Coastă a transferat și rămășițe umane care vor fi analizate de profesioniștii medicali americani. Reamintim că acest accident dramatic a provocat moartea a cinci persoane: patrtonul OceanGate, Stockton Rush, specialistul în „Titanic” Paul-Henri Nargeolet și trei turiști care au plătit fiecare 250.000 de dolari pentru această excursie. Contactul cu micul submarin se pierduse la doar două ore după plecarea sa.
O vastă operațiune de căutare fusese lansată pentru a se încerca găsirea pasagerilor. Evenimentul a ținut lumea în suspans timp de câteva zile, înainte ca salvatorii să ajungă la concluzia că „Titanul” a făcut implozie. Au fost deschise mai multe anchete pentru elucidarea cauzelor tragediei, chiar dacă designul submersibilului și lipsa de siguranță a acestuia au fost evidenţiate.
Resturile și rămășițele victimelor fuseseră deja localizate la o adâncime de 4.000 de metri și ridicate de un robot subacvatic. De la acest teribil accident, compania OceanGate și-a suspendat activitățile. (www.20minutes.fr – 11 octombrie)/rcostea

RADOR RADIO ROMÂNIA (12 octombrie)