România va fi promovată ca destinație turistică timp de o lună pe postul britanic de televiziune BBC

România va fi promovată ca destinație turistică timp de o lună, între 15 octombrie și 15 noiembrie, pe postul britanic de televiziune BBC. La realizarea campaniei a colaborat și realizatorul TV, Charley Ottley, cunoscut pentru documentarele sale despre România, precum Wild Carpathia și Flavors of Romania. Ministerul Economiei și Turismului precizează că obiectivul demersului este creșterea vizibilității țării noastre ca destinație turistică în Europa, cu un accent special pe Marea Britanie. Ministerul mai precizează că BBC este disponibil în aproape toate țările lumii, conținutul fiind accesibil în milioane de camere de hotel, avioane, nave de croazieră și dispozitive mobile./csimion

RADOR RADIO ROMÂNIA – 14 octombrie