Motto: „Viața cu adevărat trăită este în trecut sau în viitor – prezentul este un interludiu… un straniu interludiu în care recurgem la trecut sau viitor ca să ne slujească drept mărturie că trăim.” – Eugene O’Neill
Luni, 16 octombrie, se împlinesc 135 de ani de la naşterea scriitorului american Eugene O’Neill, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1936), unul dintre marii autori dramatici ai secolului al XX-lea. Piesele sale au transformat radical teatrul american si au fost puse în scenă în toată lumea, iar multe dintre ele au fost ecranizate cu un succes remarcabil.
* * * * *
Eugene Gladstone O’Neill, s-a născut la 16 octombrie 1888, la New York, fiind fiul actorului James O’Neill, celebru pentru rolul din „Contele de Monte Cristo”, mama sa fiind Mary Ellen Quinlan – „Ella”.
Primii ani de viaţă i-a petrecut însoţindu-şi tatăl în turnee.
A studiat la şcoli catolice, iar mai apoi, la Institutul De La Salle (1900-1902), St. Academia de Aloysius pentru băieţi, Academia Betts şi la Universitatea Princeton (1906-1907).
A practicat diferite meserii în Buenos Aires, Argentina, de la căutător de aur până la reporter de ziar.
A căpătat o nedorită reputaţie de mare consumator de alcool şi a încercat să se sinucidă în anul 1912.
Între anii 1912 – 1913, O’Neill a fost spitalizat într-un sanatoriu de tuberculoși, unde a făcut ample lecturi din literatura dramatică, cu deosebire din Ibsen și Strindberg. Perioada respectivă avea să devină decisivă pentru orientarea sa ulterioară, în toamna anului 1913 începând să scrie.
În 1914, s-a înscris la cursurile de dramă ale profesorului George Pierce Baker de la Harvard, predate în cadrul aşa-numitului „47 Workshop”. După un an le-a părăsit pentru a se asocia trupei de artişti amatori „Provincetown Players”.
A creat piese de teatru, printre care: „Bound East for Cardiff „/Îmbarcat pentru Cardiff (1914) – jucată de trupa „Provincetown Players” – , „The Moon of the Carabbees „/”Luna Caraibilor” (1917), „Anna Christie” (1920).
În 1920, O’Neill a câştigat atenţia criticii şi a publicului cu piesa „Beyond the Horizon”/”Dincolo de orizont” care a marcat începutul unei noi ere în teatrul american contemporan, şi pentru care a primit premiul Pulitzer.
Textul urmăreşte povestea a doi fraţi, Robert şi Andrew. Robert îşi doreşte o viaţă plină de aventuri şi să plece pe mare alături de unchiul lor, Dick Scott. De cealaltă parte, aspiraţiile lui Andrew se leagă de întemeierea unei familii şi de traiul la ferma pe care o deţinea familia sa.
„Dincolo de orizont” a fost jucată, în premieră, pe Broadway, la Teatrul Morosco, între 3 şi 20 februarie 1920. Au urmat spectacole la Teatrul Criterion, apoi la Little Theatre. Regizor a fost Homer Saint-Gaudens, iar din distribuţie au făcut parte Erville Alderson, Richard Bennett şi Robert Kelly.
Piesa avea să fie reluată pe Broadway şase ani mai târziu, când, în perioada 30 noiembrie 1926 – 5 februarie 1927, a fost jucată de 79 de ori pe scena Teatrului Mansfield.
Unul dintre cei mai admiraţi dramaturgi, a mai primit premiul Pulizer pentru „Anna Christie” (1920) şi pentru „Strange Interlude” (1928).
A continuat cu piesele de teatru „The Hairy Ape”/Maimuţa păroasă (1921), „Desire Under the Elms”/Patima de sub ulmi (1924), „The Great God Brown”/Marele zeu Brown (1925), „Mourning Becomes Electra”/”Din jale se întrupează Electra” (1931), „Ah, Wilderness!”/O, sălbăticie! (1932) – singura sa comedie – , „The Iceman Cometh”/Vine omul cu gheaţa (1946), „A Moon for the Misbegotten”/Luna dezmoşteniţilor (1952).
A fost primul dramaturg american care a primit Premiul Nobel pentru literatură (1936) – „pentru puterea, onestitatea şi emoţiile profunde ale operelor sale dramatice, care întruchipează o concepţie originală a tragediei” – şi primul dramaturg american care a considerat scena ca fiind un mediu literar.
Trebuie spus şi că O’Neill s-a luptat cu crize de depresie, unele dintre acestea necesitând internarea în spital. Mulţi biografi cred că şi mama, tatăl, fratele şi doi copii ai lui O’Neill au suferit de depresie.
În 1948, O’Neill, care nu a fost niciodată un părinte apropiat de copiii săi, a rupt legăturile cu fiul său cel mai mic, Shane, după ce acesta a fost arestat pentru deținere de droguri.
Doi ani mai târziu, fiul său cel mai mare, Eugene, s-a sinucis.
Eugene O’Neill a murit la 27 noiembrie 1953, la vârsta de 65 de ani, în Boston, Massachusetts. Îşi găseşte odihna de veci la Forest Hills Cemetery.
Capodopera sa „Long Day’s Journey Into Night” („Lungul drum al zilei către noapte”), a fost produsă postum, în anul 1956, iar un an mai târziu aceasta era recompensată cu un nou Premiu Pulitzer.
Cartea pune în scenă o zi de răscruce a unei familii americane de origine irlandeză, a cărei existenţă, aparent comună, este măcinată de conflicte mocnite, boli şi frustrări.
„Long Day’s Journey Into Night” a fost adaptată, în 1962 pentru marele ecran, în regia lui Sidney Lumet, filmul avându-i în distribuţie pe Katharine Hepburn, Ralph Richardson şi Jason Robards.
În 1975, piesa „Dincolo de orizont” a fost ecranizată pentru canalul de televiziune PBS, regia aparţinându-le lui Rick Hauser şi Michael Kahn, iar în 1983, compozitorul Nicolas Flagello a transformat-o în piesă de operă.
În prezent există un teatru newyorkez de pe Broadway şi un centru de artă dramatică din Waterford, Connecticut, care îi poartă numele.
În 1956, în Statele Unite, a fost instituit un premiu Eugene O’Neill pentru actori, o tradiţie care se păstrează până în prezent.
