Preşedintele Klaus Iohannis a condamnat ferm atacurile teroriste de pe teritoriul Israelului

Şi preşedintele Klaus Iohannis a condamnat ferm atacurile teroriste de pe teritoriul Israelului. Vorbind la reuniunea extraordinară a Consiliului European, în format videoconferinţă, Klaus Iohannis a subliniat că ţara noastră susţine fără echivoc dreptul legitim al Israelului la autoapărare, care trebuie exercitat în conformitate cu dreptul internaţional umanitar. În cadrul reuniunii, şeful statului a evidenţiat necesitatea coordonării eforturilor pentru facilitarea protecţiei civililor şi evacuarea în siguranţă a cetăţenilor atât din Israel, cât şi din Fâşia Gaza.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 octombrie)/denisse