Davide Renne, directorul de creație al casei de modă Moschino, a murit

Lumea modei deplânge moartea lui Davide Renne, care a devenit director de creație al casei de modă Moschino de curând, pe 1 noiembrie.
Născut la Follonica, în Toscana, în urmă cu 46 de ani, Renne a murit pe 10 noiembrie la Milano, după ce acum câteva zile a fost internat pentru o problemă cardiacă.
Născut în 1977, a urmat mai întâi liceul științific, unde și-a dat seama că își dorește să creeze haine pentru femei, apoi studiile la Polimoda din Florența, care i-au deschis calea spre creație, care a devenit viața sa, așa cum povestea el însuși. ”Imediat după absolvire, am lucrat la Alessandro Dell’Acqua: Alessandro a fost primul meu profesor și mentor în modă. Apoi, am mers la Gucci, unde am petrecut două decenii extraordinare ca designer principal de îmbrăcăminte pentru femei. Ultimii opt ani ai acestei perioade i-am petrecut împreună cu Alessandro Michele: el m-a învățat să visez departe, m-a încurajat și m-a ajutat să-mi realizez visele”, a explicat Renne cu ocazia recentei sale numiri. ”Moda, ca și viața, ne oferă posibilitatea de a ne descoperi pe noi înșine. Nu-mi place moda care dictează răspunsuri, sunt mai înclinat să găsesc întrebarea potrivită, apoi răspunsurile vor veni în dialogul designerului cu publicul: moda este, prin însăși natura ei, făcută pe măsură. Preluarea cârmei casei create de un geniu al designului italian și al artei contemporane este o onoare, pe care nu o iau cu ușurință”.
Davide Renne a condus, de fapt, biroul de stil pentru femei Gucci în ultimele două decenii și a fost numit pe 16 octombrie în rolul de Head Designer for Womenswear, cu sarcina de a supraveghea colecțiile pentru femei, bărbați și accesorii ale liniei Moschino. Debutul său trebuia să aibă loc cu colecția Toamnă/Iarnă 2024 în cadrul Săptămânii Modei de la Milano, în februarie 2024. Cu acea ocazie, Massimo Ferretti, președintele executiv al Aeffe Spa, a explicat că alegerea a căzut asupra lui pentru „viziunea sa extrem de sofisticată, de la conștientizarea sa pentru puterea modei de a crea un dialog viu și poetic cu lumea din jurul nostru și de la înțelegerea sa profundă a moștenirii lui Moschino și a codurilor noastre”. Astăzi, Ferretti însuși are sarcina de a da vestea tragică: „Nu există cuvinte, care să descrie durerea incomensurabilă pe care o trăim în acest moment foarte dramatic. Davide ni se alăturase cu doar câteva zile în urmă, când o boală bruscă i-a curmat mult prea devreme tânăra viață. Încă nu ne vine să credem ce s-a întamplat. Cu Davide lucram la un proiect ambițios, plin de entuziasm și optimism față de viitor. Chiar dacă a fost alături de noi doar pentru foarte puțin timp, Davide a fost capabil să se facă imediat iubit și respectat. Acum, ne rămâne responsabilitatea de a duce mai departe ceea ce fantezia și creativitatea lui doar și-au imaginat. Suntem alături cu afecțiune de familia și numeroșii prieteni ai lui Davide”, a afirmat Ferretti. (www.ansa.it – 11 noiembrie 2023)/oavram

RADOR RADIO ROMÂNIA (11 noiembrie)