Explozie într-un bloc de garsoniere din Lugoj

Poliţiştii criminaliști de la Lugoj au deschis un dosar de cercetare penală pentru distrugere din culpă și vătămare corporală din culpă pe numele unui bărbat, în urma exploziei care a avut loc de dimineață într-un bloc de garsoniere. Explozia s-a produs într-o locuință de la etajul al treilea al unui bloc cu patru etaje, după ce bărbatul ar fi lucrat la un convector pe gaz. 17 locatari s-au autoevacuat, o persoană a fost deblocată dintr-un apartament, iar o alta, nedeplasabilă, a fost evacuată de pompieri. Un bărbat cu arsuri pe 40% din suprafața corpului a fost transportat la spital. Din cele 84 de garsoniere din imobil, 21 sunt afectate. Locatarii vor fi cazați la căminul unui liceu din oraș. A fost afectat și un autoturism parcat în fața blocului./amirea/gpodea

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 28 noiembrie)