Ucraina și România au rezolvat vechea dispută privind canalul Dunăre-Marea Neagră (Ruslan Strileţ)

Ministrul ucrainean pentru protecţia mediului şi resurselor naturale, Ruslan Strileţ, a anunţat că Ucraina și România au soluționat disputa privind construcţia de către partea ucraineană a canalului maritim de mare adâncime Dunăre-Marea Neagră, dosar în care Bucureștiul a acuzat Kievul de încălcarea standardelor de mediu. Într-un mesaj postat sâmbătă pe contul său de Facebook, ministrul a amintit că disputa se referea la obligațiile Ucrainei în baza Convenției privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier (Convenția Espoo). În cele din urmă, aceasta a fost rezolvată în marja celei de-a 9-a reuniuni a părților la Convenția de la Espoo de la Geneva. „Ne-am făcut temele și am parcurs un drum lung pentru a aduce proiectul în conformitate cu cerințele Convenției. La urma urmei, Ucrainei nu este indiferentă la relațiile de bună vecinătate și respectarea dreptului internațional. Ne dorim și putem căuta un limbaj comun și să corectăm greșelile trecutului” – a subliniat Strileţ. Disputa româno-ucraineană privind canalul Dunăre-Marea Neagră, care străbate estuarele Chilia și Starostambul (Bîstroe) din Delta Dunării, durează din anul 2004, când Ucraina a lansat navigația prin canal în mod experimental. Comisia Europeană și România s-au opus acestui demers, invocând statutul protejat al Deltei Dunării și lipsa unei evaluări a impactului asupra mediului. Pentru soluționarea litigiului, în ianuarie 2005, a fost înfiinţată o comisie de anchetă, în baza Convenției Espoo, în vederea formării unei opinii fundamentate științific cu privire la posibilele consecințe ale impactului transfrontalier în timpul implementării și utilizării canalului Dunăre-Marea Neagră.(EVROPEISKA PRAVDA – 17 decembrie)/sdan/dsirbu