Rata medie a inflaţiei a scăzut în anul 2023 faţă de anul 2022, la 10,4%, comparativ cu 13,8 procente

Rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor în decembrie, la 6,61%, de la 6,72% în noiembrie. De asemenea, a scăzut şi rata medie a inflaţiei în anul 2023 faţă de anul 2022, la 10,4%, comparativ cu 13,8 procente, cât a fost înregistrată în anul anterior. În acelaşi interval s-au scumpit alimentele, produsele nealimentare, dar şi serviciile.

Reporter: Iulian Olescu – Scumpiri semnificative s-au înregistrat luna trecută, comparativ cu noiembrie 2023, mai ales în cazul serviciilor feroviare, cu peste 8,4%, alte creșteri de preț mai semnificative consemnând fructele proaspete, cu aproape cinci procente, categoria alte legume și conserve de legume, cu aproximativ 3,3%, și energia termică peste 2,8 procente.

Ieftiniri mai relevante au consemnat, pe medie, în decembrie, față de noiembrie 2023, serviciile de transport aerian, cu peste 3%, citricele și alte fructe meridionale, cu aproximativ 2,7 procente, produsele de morărit, margarina, dar și combustibilii. Dacă ne uităm la ultimele 12 luni, cele mai mari scumpiri le-au consemnat detergenții, cu peste 23%, serviciile de apă, canal, salubritate, cu aproape 21 de procente, serviciile poștale și articolele de igienă, cosmetice și medicale, cu majorări de prețuri de peste 15%.

Ieftiniri mai semnificative au înregistrat în ultimul an energia electrică, cu aproximativ 15 procente și produse în categoria ulei, slănină și grăsimi, respectiv produsele de morărit, cu reduceri între 20 și 27%. Ar mai fi de menționat faptul că BNR anticipa în ultimul său raport că inflația va crește ușor în primul trimestru din acest an, în special ca efect al măsurilor fiscale intrate în vigoare, însă va reveni ulterior pe o tendință de scădere și va ajunge la sub cinci procente pe finalul lui 2024.

Realizator: Consiliul de Administraţie al BNR s-a reunit, astăzi, pentru prima şedinţă de politică monetară din acest an, după ce anul trecut a păstrat pe tot parcurusul rata dobânzii la 7%. Potrivit analiştilor, Banca Centrală ar putea decide o primă scădere a ratei dobânzii în condiţiile încetinirii economiei şi reducerii drastice a creditării. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a sugerat anul trecut că discuţiile despre o posibilă reducere a dobânzii de referinţă pot începe după ce inflaţia scade sub 7%./cpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 12 ianuarie