Informaţii despre circulaţia rutieră

Realizator: Cristian Bâcâin – Potrivit lui Dănuţ Andruş, unul dintre participanţii la negocierile de ieri de la finanţe, protestele vor continua. De altfel şi ieri au avut loc astfel de acţiuni pe centurile unor oraşe precum capitala, Târgu Jiu, Braşov şi Cluj-Napoca, unde transportatorii şi fermierii au blocat temporar sau îngreunat circulaţia rutieră. La această oră, conform Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, traficul a revenit la normal în toată ţara, cu excepţia DN2, la Afumaţi, unde este restricţionat, deoarece pe banda unu de ambele sensuri sunt parcate TIR-uri ale protestatarilor. Mai multe aflăm în direct de la reporterul RRA Alexandru Lancuzov. Bună dimineaţa, Alex!
Reporter: Bună dimineaţa! Se circulă dirijat, cu restricţii pe DN2, la Afumaţi, în Ilfov. Zeci de camioane şi tractoare sunt la marginea şoselei şi blochează prima bandă în ambele direcţii. Se circulă doar pe banda a doua şi s-au format cozi pe sensul spre Bucureşti. Probabil că în funcţie de rezultatul negocierilor din această dimineaţă de la guvern vor decide dacă opresc sau vor continua protestul şi pe Centura Bucureştiului, situaţie care ar duce la blocarea parţială a circulaţiei. La această oră, nu sunt probleme la Braşov, la Constanţa, Craiova sau Lugoj, unde ieri au fost blocaje, în special pe centurile municipiilor. Este aglomerat în Ilfov, la Chiajna, pe Centura Capitalei, la Bragadiru şi la Jilava, dar şi la Cernica. Temperaturi negative, carosabil parţial umed, cu risc izolat de polei în judeţele Arad şi Argeş. Este aglomeraţie la vămile din vest, la Petea, la Borş şi Nădlac, dar nu sunt blocaje la Siret, pe DN2, în judeţul Suceava, aşa cum s-a întâmplat ieri./RADOR RADIO ROMÂNIA/lcoman/asalar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (15 ianuarie)