Au avut loc noi discuții la Ministerul Transporturilor cu reprezentanții principalelor asociații profesionale în domeniu

Marți după-amiază au avut loc noi discuții la Ministerul Transporturilor, la care au participat reprezentanți ai principalelor asociații profesionale și nu dintre cei care protestează în țară. Patronatele spun că au ajuns la un consens cu ministrul transporturilor și a fost semnat un protocol cu termene foarte clare, benefic pentru transportul de persoane și de marfă plus activitățile conexe, chiar și pentru cei care manifestează – a afirmat președintele confederației COTAR, Vasile Ștefănescu. El a precizat că au fost stabilite, de exemplu, măsuri imediate pentru fluidizarea traficului din vămi, iar pentru modificările legislative pe care le consideră necesare, între care eliminarea concurenței neloiale și activităților neautorizate, s-a agreat formarea unor grupuri de lucru, a transmis reporterul RRA Alex Lancuzov./abranescu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 ianuarie)