Problema dublei cetăţenii a românilor din Spania ar putea fi rezolvată în scurt timp – spune preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă

Problema dublei cetăţenii a românilor din Spania ar putea fi rezolvată în scurt timp – a spus preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă.

El a făcut precizarea în marja vizitei efectuate zilele trecute la Madrid, la invitaţia omologului său spaniol. Nicolae Ciucă a menţionat că, la nivelul ministerelor de linie, s-au derulat toţi paşii din procedurile tehnice prevăzute în acordul semnat cu partea spaniolă:

Nicolae Ciucă: Suntem foarte aproape să finalizăm. Una dintre aceste probleme este cea legată de dubla cetăţenie. Din punct de vedere tehnic, vă pot spune că /…/ aproape /…/, urmează să aibă loc cea de-a doua ședință comună la București, moment în care se va semna și acordul de recunoaştere a dublei cetățenii.

Realizator: Acordul semnat prevede că românii stabiliţi în Spania vor putea solicita cetăţenia spaniolă şi să o păstreze pe cea română. În prezent, ei trebuie să renunţe la cetăţenia română ca să o obţină pe cea a statului iberic. Documentul ar urma să fie parafat cu ocazia vizitei premierului spaniol, Pedro Sánchez, la Bucureşti./lalexandrescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 21 februarie