Revista presei internaționale – 8 martie

Presa europeană acordă spații largi congresului Partidului Popular European care se desfășoară zilele acestea la București.
„Conservatorii europeni ai Partidului Popular European s-au reunit în capitala României pentru a începe campania pentru alegerile din iunie”, notează Euronews, care amintește că PPE este cel mai mare grup parlamentar european, pe care sondajele îl arată în avans și pentru următorul tur al alegerilor. Cu toate acestea, subliniază canalul media european, gruparea pierde teren în fața dreptei radicale, care câștigă susţinători aproape pretutindeni. În sinteză, Euronews numește cele trei obiective principale ale campaniei: clima, apărarea și imigrația.
După un mandat zguduit de turbulențe, de la Covid-19 până la războiul din Ucraina, fostul ministru german al apărării vrea să rămână liderul Uniunii Europene până în 2029, constată la rândul său Le Monde. „Mai avem nouăzeci de zile înainte de alegeri”, a reamintit Ursula von der Leyen la București, mulțumind popularilor europeni pentru „încredere” și „sprijinul” larg: a 400 de voturi pentru, 89 împotrivă. La Stampa scrie că președintele Comisiei, Ursula von der Leyen a declarat că se opune în principiu ”partidelor populiste, naționale și demagoge, atât de extremă dreaptă, cât şi de extremă stângă”, fie că este vorba despre Alternative fur Deutschland sau de Rassemblement Nationale. ”Numele ar putea fi diferite, dar obiectivul este același: vor să ne calce în picioare valorile și vor să ne distrugă Europa, însă noi, PPE, nu vom permite niciodată să se întâmple acest lucru”, citează La Stampa din discursul liderei Comisiei.
Socialiștii europeni, care constituie al doilea grup în Parlament ca număr de locuri, și-au lansat și ei ofensiva weekend-ul trecut, la Roma, avându-l drept cap de afiș pe luxemburghezul Nicolas Schmit. Și socialiștii au insistat asupra „importanței” votului din cauza amenințării unui val „iliberal” la urne, subliniază Le Monde.
Același cotidian central francez publică un amplu interviu cu Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, care a semnat la Paris, împreună cu președintele Macron, un acord de cooperare în domeniul apărării. Sandu explică importanța acestui acord pentru Chișinău: „Acesta este un prim pas pentru a ajuta la consolidarea securității Republicii Moldova și a regiunii. Astăzi ne simțim în siguranță datorită rezistenței ucrainenilor, dar Europa – și nu numai Europa, ci toate țările care apreciază respectarea granițelor lor – ar trebui să înțeleagă că Vladimir Putin trebuie oprit. Dacă vrem pace, trebuie să ajutăm Kievul prin toate mijloacele”. Lidera acestei micuțe țări de la granița cu Ucraina consideră că integrarea sa europeană este o chestiune de „supraviețuire”, mai notează Le Monde. „La Paris, președintele Republicii Moldova primește „sprijin neclintit” de la Macron în fața amenințării ruse din Transnistria”, titrează Liberation. Acordul semnat de miniștrii apărării din cele două state prevede în special „deschiderea în lunile următoare a unei misiuni permanente de apărare la Chișinău”, a precizat președintele francez. În domeniul economic, cele două țări au parafat și „o foaie de parcurs bilaterală care identifică proiecte viitoare de dezvoltat împreună”, adaugă Liberation.
Campania electorală americană este analizată în presa de peste Ocean. WASHINGTON POST o compară pe Nikki Haley, retrasă deja din cursa pentru nominalizarea la președinție, cu o Casandră a Americii, care i-a avertizat pe republicani să nu-l susțină pe Donald Trump pentru o a treia candidatură consecutivă la președinție, dar care nu a fost ascultată și nici votată. ailey, conservatoare în spiritul vechiului GOP, nu i-a convins pe republicani că Trump nu aduce după sine decât haos, violență și răzbunare. Un nou duel între Joe Biden și Donald Trump pare mai probabil ca niciodată, observă la rândul său Le Point. De ce au ales democrații să-l mențină candidat pe Joe Biden, în ciuda îndoielilor persistente cu privire la starea sa de sănătate? Răspunsul ar fi că Partidul Democrat și-a spus că este mai riscant să lanseze un candidat nou împotriva lui Donald Trump, pentru că ar fi trebuit să se concentreze pe alegerea unui nou candidat și pe o nouă campanie pentru alegerile primare, extrem de costisitoare. Dincolo de problema vârstei, pe care o are, până la urmă, și Trump, Joe Biden este o persoană experimentată, respectată și care a avut rezultate foarte bune într-o perioadă deosebit de dificilă, reține Le Point. „Confruntarea finală va fi deci între Trump și Biden. Victoria va reveni peste opt luni oricăruia dintre ei care se va prezenta mai atractiv unor alegători care nu-l plac pe nici unul. Probabil că Trump nu va încerca să unească publicul. Biden ar trebui s-o facă, criticându-l pe Trump nu doar pe baza caracterului, ci și a programului, dar expunându-și concomitent și o viziune capabilă să inspire un anumit sentiment referitor la democrația americană, care multora pare a le lipsi: încrederea”, conchide Washington Post.

(Ruxandra Lambru/RADOR RADIO ROMÂNIA)