La Cluj-Napoca va avea loc cea de-a 30-a ediție a Balului Operei

Realizator: Mihaela Enache – La Cluj-Napoca va avea loc sâmbătă seară cea de-a 30-a ediție a Balului Operei, un eveniment în cadrul căruia eleganța și rafinamentul vor fi celebrate printr-un program muzical special, cu soliști de renume internațional. Balul va fi deschis cu Parada Debutanților, la care vor participa 24 de tinere perechi. Despre invitația acestei ediții, managerul Operei Naționale Cluj, Florin Estefan.
Florin Estefan: O să încep cu dirijorul Constantine Orbelian, care este director muzical al New York City Opera și care este a doua oară prezent la pupitrul orchestrei noastre. Soliștii invitați ai acestui an sunt Ekaterina Siurina și Stephen Costello. Și, așa cum ne-am obișnuit, la fiecare bal avem și un instrumentist invitat și, în acest an, este Federico Mondelci, un saxofonist renumit. Iar pentru premiul pe care îl acordăm, „Alexandru Fărcaș”, pentru un debutant va fi Noemi Onucu, o tânără de 18 ani din Iași, care a și câștigat concursul „Verum Solitus” în cadrul instituției noastre, anul trecut. Avem balerini soliști, la fel și orchestra întreaga a Operei Naționale Române din Cluj. Și, pentru a doua oară, la Cluj vor fi prezenți militarii din muzica reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale.
Realizator: Colegii noștri de la Radio România Cluj notează că balul va putea fi urmărit în direct pe TVR Cultural./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 16 martie)