Mircea Geoană afirmă că trebuie să ne pregătim pentru încă cel puțin câțiva ani de relații tensionate cu Federația Rusă

„Radiojurnal” – Realizator: Mihaela Enache – Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, afirmă că trebuie să ne pregătim pentru încă cel puțin câțiva ani de relații tensionate cu Federația Rusă. El a subliniat că o Rusie mai agresivă înseamnă o Alianță Nord-Atlantică mai pregătită să descurajeze această situație. În contextul alegerilor prezidențiale din Rusia, Mircea Geoană a fost întrebat ce înseamnă câștigarea unui nou mandat de către Vladimir Putin.
Mircea Geoană: Dacă cineva crede că aceste alegeri au fost alegeri într-o lume democratică, este evident că nu este cazul. Este continuarea acestui regim politic la Moscova și, din păcate, nu vedem o schimbare de abordare nici în Ucraina, nici față de Occident, nici față de NATO. Așa că trebuie să ne pregătim de încă câțiva ani de zile, cel puțin, pentru o relație tensionată. NATO își face datoria, ne protejăm teritoriul și aliații, ne luăm măsuri în consecință. O Rusie mai agresivă înseamnă un NATO mai pregătit să descurajeze această agresiune./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/asalar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (16 martie)