Erevan – Cel puțin o mie de emigranți ruși au format o coadă de așteptare pentru a vota

Cel puțin o mie de emigranți ruși anti-Kremlin au stat la coadă duminică ore în șir în fața ambasadei lor din Armenia, așteptând să voteze în cadrul alegerilor prezidențiale pe care recunosc că au puține șanse de a le influența. O coadă lungă de peste un kilometru se înșira pe străzile din jurul complexului mare de ambasade din centrul Erevanului, unde se votează. Toți cei care au vorbit cu Reuters au spus că au venit să își exprime opoziția față de Vladimir Putin și politicile sale. „Este clar că președintele va fi ales fără noi”, a spus Kirill, un rus care locuiește în Armenia, dar care nu și-a dat numele de familie. „Am venit personal să arăt că nu sunt de acord și să arăt că suntem mulți. Mi se pare că dacă autoritățile văd că suntem mulți care nu suntem de acord, atunci măcar viața în Rusia poate fi puțin mai ușoară pentru oameni și poate vor apărea unele schimbări.” Armenia, care permite șederea rușilor în țară fără viză, a devenit unul dintre cele mai populare refugii pentru rușii care se opun Kremlinului, pe măsură ce represiunea politică și recrutarea au crescut după invazia Ucrainei din februarie 2022. Autoritățile de la Erevan au declarat în 2023 că peste 100.000 de ruși s-au mutat în țara muntoasă din Caucazul de Sud, cu aproximativ trei milioane de oameni. Mulți dintre acei ruși, de regulă tineri antirăzboi și care se opun președintelui Vladimir Putin, s-au prezentat duminică pentru a-și exprima votul. Aliații lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziției care a murit luna trecută într-o colonie penitenciară arctică, le-au cerut susținătorilor săi din Rusia și din străinătate să vină la vot duminică la prânz. Ei au recomandat suporterilor fie să-și strice buletinele de vot, fie să voteze pentru unul dintre cei trei candidați nominali ai opoziției cărora li se permite să candideze. O rusoaică ce s-a prezentat drept Alina a spus ca a venit cu soțul ei fără a spera ca votul ei să afecteze rezultatul alegerilor, dar pentru a arăta câți oameni îi împărtășesc opiniile. „Votarea nu este cel mai important lucru aici”, a spus ea. Mulți dintre cei care stau la coadă pentru a vota au spus că speră ca într-o zi să se întoarcă în patria lor în viitor, chiar dacă Putin urmează să primească încă un mandat de șase ani. „Visez să mă întorc în Rusia”, a spus Olga Mutovina, jurnalist din orașul siberian Irkutsk. „Visez la o Rusie în care să existe tribunale independente, unde presa să lucreze liber, unde oamenii să nu fie închiși pentru opiniile lor”./cstoica/eradu

(REUTERS – 17 martie)