Autor:Alexandru Balaci
Acum 109 ani (1915) a fost fotografiată pentru prima dată Pluto, însă abia în 1930 a fost recunoscută ca planetă. Pluto, o planetă pitică din Sistemul Solar, a doua ca mărime după Eris, a fost descoperită ca rezultat al unei cercetări prin telescop inițiate în 1905 de astronomul american Percival Lowell. El presupunea existența unei planete îndepărtate dincolo de Neptun, ca urmare a unor mici neregularități în orbitele lui Uranus și Neptun.
De la stea, la planetă și apoi la planetă pitică
Acum 411 ani (1612), planeta Pluto era observată pentru prima dată de Galileo Galilei, fiind catalogată doar ca o stea fixă, motiv pentru care descoperirea nu i se atribuie lui. Întâmplarea a făcut ca la prima observare, cea din decembrie 1612, Neptun, cu a cărei orbită Pluto se intersectează, să intre tocmai în ziua aceea în mișcare retrogradă (întoarcere aparentă a mersului planetei în raport cu stelele fixe, ce rezultă din combinarea mișcării planetei observate cu a Pământului). Din acest motiv Neptun părea că nu se mișcă față de stele. Oricum, mișcarea planetei era prea mică pentru a fi observată cu telescopul lui Galileo. În 1905, astronomul american Percival Lowell face o cercetare prin telescop, deoarece presupunea existența unei planete îndepărtate dincolo de Neptun, ca urmare a unor mici neregularități în orbitele lui Uranus și Neptun.
Continuată după moartea lui Lowell de savanții de la Observatorul Lowell, cercetarea s-a încheiat cu succes când astronomul american Clyde W. Tombaugh a descoperit planeta. Până în 2006 a fost considerată a noua planetă a Sistemului Solar, atât în ordinea distanței față de Soare, cât și a descoperirii. Pluto, împreună cu satelitul său Charon, sunt uneori considerate sistem binar, deoarece baricentrul orbitelor nu se află în interiorul niciunuia dintre cele două corpuri. Prima sondă spațială care a vizitat Pluto, a fost New Horizons, de la NASA, într-o misiune condusă de Southwest Research Institute și de Laboratorul de Fizică Aplicată „John Hopkins”. Misiunea, lansată la 19 ianuarie 2006, în cadrul Programului New Frontiers, a folosit sistemul gravitațional de la Jupiter, la 28 februarie 2007, și a ajuns în apropierea lui Pluto în 2015. Nava a atins în imediata apropiere a Pământului cea mai mare viteză înregistrată vreodată de către navele spațiale. La 6 decembrie 2014 sonda a fost reconectată, fiind pregătită pentru realizarea misiunii principale, aceasta constând în studierea sistemului Pluto – Charon, precum și a corpurilor din jurul acestuia. Primele imagini ale sistemului au fost publicate de NASA la 2 februarie 2015. Pluto și satelitul său apar sub forma unor picături albe care au fost realizate la o distanță de 200 milioane de kilometri. La 1 ianuarie 2019, sonda spațială New Horizons a survolat corpul transneptunian (486958) 2014 MU69, care este în mod clar asteroid binar de contact, cu forma unui om de zăpadă. În octombrie 2020, NASA a publicat imagini de pe Pluto surprinse în timpul misiunii New Horizons.
În imagini apar lanțuri muntoase acoperite cu ceea ce pare a fi gheață. Deși imaginile sunt asemănătoare cu cele ale lanțurilor muntoase de pe Pământ, vârfurile „înzăpezite” ale planetei sunt, de fapt, acoperite cu metan înghețat.
De ce a fost Pluto retrogradată?
Un prim argument a fost că e mult mai mică (atât ca volum cât și ca masă) decât orice altă planetă din sistem, având masa chiar de cinci ori mai mică decât Luna. Este un corp teluric, așa cum sunt Mercur, Venus, Pământul și Marte, dar nu se află în aceeași zonă a sistemului solar cu aceste planete, vecinii săi fiind giganticele planete gazoase Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun. Din acest motiv, există unii astronomi care sunt de părere că Pluto s-ar fi format în afara sistemului solar, fiind la un moment dat capturată de gravitația Soarelui. Alți astronomi sunt de părere că Pluto a fost una dintre lunile lui Neptun. Un alt argument e orbita neobișnuită pe care o descrie Pluto în jurul Soarelui. Toate planetele din sistemul nostru solar se deplasează pe orbite relativ plane în jurul Soarelui, însă orbita lui Pluto formează un unghi de 17 grade față de planul celorlalte orbite.
În plus, orbita lui Pluto este și foarte eliptică și intersectează orbita planetei Neptun pentru o perioadă de 20 de ani din cei 248 cât durează mișcarea sa de revoluție. Nicio altă planetă nu intersectează orbita altei planete. Doar cometele și asteroizii sunt în această situație. În plus, cea mai mare dintre cele cinci luni ale lui Pluto, Charon, are aproape jumătate din dimensiunea lui Pluto. Din această cauză, unii astronomi au recomandat ca Pluto și Charon să fie considerate mai degrabă un sistem binar de planete pitice și nu o planetă cu satelitul său.Toate aceste argumente au determinat Uniunea Astronomică Internațională (IAU) să adopte două rezoluții la 24 august 2006 prin care au recatalogat acest corp cosmic drept planetă pitică.
Primul dintre documente este Rezoluția 5A prin care este definit termenul de „planetă” : „O planetă este un corp cosmic care (a) se află pe o orbită în jurul Soarelui, (b) dispune de suficientă masă pentru ca propria sa gravitație să o modeleze într-o formă de echilibru hidrostatic (aproape rotundă) și (c) și-a curățat vecinătatea orbitală de alte corpuri (asteroizi, comete)”.
Conform rezoluțiilor votate de IAU, sistemul nostru solar este format din 8 planete: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun. În afară de Pluto, în categoria planetelor pitice mai intră și Ceres (cel mai mare obiect din cadrul centurii de asteroizi dintre planetele Marte și Jupiter) dar și 2003 UB313 sau Eris (un obiect și mai îndepărtat de Soare decât Pluto, din cadrul Centurii Kuiper, centura de comete și asteroizi de la marginea sistemului solar, de dincolo de orbita lui Neptun). În categoria corpurilor mici din sistemul solar intră asteroizii și cometele.
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.britannica.com/place/Pluto-dwarf-planet
https://www.agerpres.ro/sci-tech/2015/07/16/de-ce-nu-mai-este-pluto-cea-de-a-9-a-planeta-a-sistemului-solar-12-48-25
Sursa foto : Wikipedia
