UE salută progresele înregistrate de Bulgaria în direcţia aderării la zona euro

Ţările din zona euro salută progresele Bulgariei pe calea introducerii monedei euro, se arată într-o declaraţie a ţărilor din zona euro, după încheierea reuniunii de două zile a Consiliului European de la Bruxelles. „Salutăm progresul realizat de Bulgaria pe drumul către zona euro. Încurajăm eforturile continue pentru a îndeplini toate cerinţele„, se arată în declaraţie. În iunie, Bulgaria aşteaptă o evaluare a îndeplinirii condiţiilor pentru introducerea monedei comune europene. Anterior, ministrul demisionar al finanţelor, Asen Vasilev, a anunţat că, în toamnă, probabil că Bulgaria va solicita o evaluare suplimentară, pentru că atunci se aşteaptă să îndeplinească şi ultima cerinţă privind rata inflaţiei./ddaniela/ctuluc

www.novini.bg – 23 martie