Istoricul Tratat de la Washington din 1949, care a dat naştere Alianţei Nord-Atlantice, a ajuns la Bruxelles

Istoricul Tratat de la Washington din 1949, care a dat naştere Alianţei Nord-Atlantice, a ajuns azi la Bruxelles, înaintea ceremoniei care va avea loc joi, la sediul organizaţiei, pentru a marca împlinirea a 75 de ani de la crearea NATO.

Este pentru prima dată când Tratatul părăseşte Statele Unite pentru a ajunge în Europa de când a fost semnat, la 4 aprilie 1949, de către cei 12 membri fondatori. Are detalii Arina Petrovici-Matei.

Reporter: Tratatul original de la Washington a sosit azi la Bruxelles şi a fost transferat la sediul NATO de o escortă a poliţiei. Documentul, care conţine doar 14 articole şi este unul dintre cele mai scurte tratate internaţionale existente, va fi expus la sediul Alianţei, ca parte a evenimentelor dedicate aniversării a 75 de ani de la crearea alianţei militare.

Manifestările vor include o ceremonie de depunere de coroane de flori, spectacole muzicale, discursuri ale înalţilor oficiali şi miniştri ai NATO şi alte evenimente, precum înălţarea drapelului Alianţei în Parcul Jubileului din Bruxelles şi îmbrăcarea statuii Manneken Pis într-o uniformă a NATO.

Tratatul – care în Articolul 5 consacră principiul apărării colective, care rezumă angajamentul ferm al NATO că un atac împotriva unui stat membru este un atac împotriva tuturor – rămâne un simbol important al relaţiei transatlantice de durată, reprezentând legătura puternică dintre Europa şi America de Nord/geftene/csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 2 aprilie