Periodic, în spațiul public reapar declarații ori comentarii potrivit cărora Occidentul ar fi asigurat Rusia în anii 1990 că NATO nu se va extinde spre Est. Acestea sunt false.
Context
Ideea unei presupuse trădări a Rusiei de către Occident la sfârșitul războiului rece prin promisiunea că Alianța Nord-Atlantică nu se va lărgi odată cu reunificarea Germaniei a început să fie vehiculată intens în mass-media și pe rețelele sociale începând cu afirmațiile președintelui Putin la conferința anuală rostită pe 23 decembrie 2021. Atunci, liderul de la Kremlin a declarat: ”NATO ne-a promis că nu se va mai extinde spre est în 1991. Ne-au minţit. Au avut loc cinci valuri de aderare de atunci. Acum în România şi Polonia alianţa are instalate arme de atac”. Pe 27 ianuarie 2022 vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat într-o conferință de presă: ”Au promis că nu vor extinde NATO, dar nu și-au ținut promisiunea. Dar știm cu toții bine cui și când se acordă astfel de promisiuni, astfel de asigurări. Iar acum invadează granițele noastre de stat”. După întâlnirea cu premierul ungar Viktor Orban la Moscova, la 1 februarie 2022, președintele Putin reia ideea, afirmând că ”Ni s-au făcut promisiuni că infrastructura NATO nu se va extinde spre est nici măcar cu un centimetru”. Și în interviul dat jurnalistului american Tucker Carlson doi ani mai târziu, la 9 februarie 2024, președintele Putin folosește aproape aceleași cuvinte: ”Ni s-a promis că nu va fi NATO la est, nici măcar un centimetru la est, așa cum ni s-a spus. Și apoi, ce? Au spus, ei bine, nu e consfințit pe hârtie, așa că vom extinde. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a susținut, la rândul său, pe 7 decembrie 2022, că Occidentul a mințit în privința garanțiilor că NATO nu se va extinde spre est.
Numărul statelor din 1949, anul înființării Tratatului Nord-Atlantic, a crescut de la cele 12 fondatoare la 32 din prezent. Ultimele două, Finlanda și Suedia, au aderat în 2023, respectiv 2024, după invazia Rusiei în Ucraina. Pe lângă cei 32 de membri, NATO are un parteneriat cu peste 40 de țări nemembre și organizații internaționale pentru a spori securitatea la nivelul comunității internaționale lărgite.
Verificare
Fundamentele ordinii de securitate în Europa au fost create încă din timpul războiului rece, când Uniunea Sovietică și SUA, împreună cu alte 33 de state au semnat la 1 august 1975 Declarația de la Helsinki care a statuat că fiecare stat suveran este liber să-și aleagă alianțele. Mai târziu, chiar înainte de destrămarea Uniunii Sovietice și a Pactului de la Varșovia, NATO a început o politică de deschidere a dialogului și cooperării, destinată nu doar țărilor Europei, ci și Rusiei. Revelatoare în acest sens sunt declarația de la finalul summitului de la Londra din 5 iulie 1990 – primul dintre invitați fiind numit președintele URSS, Mihail Gorbaciov – iar în anii următori forumurile Parteneriatului pentru Pace, 11 ianuarie 1994, şi Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic, 29 mai 1997. Federația Rusă a participat la ambele formule de dialog.
De subliniat că unul dintre principiile fondatoare ale NATO, articolul 10, este acela că aliaţii „pot, pe baza unui acord unanim, să invite să adere la tratat orice alt stat european pregătit să promoveze principiile acestuia şi să contribuie la securitatea spaţiului nord-atlantic”.
La 27 mai 1997 Federația Rusă semnează un parteneriat cu NATO, începutul colaborării fiind consfințit prin ”Actul fondator privind relațiile, cooperarea și securitatea reciproce”. Documentul nu prevede limitări ale extinderii alianței transatlantice și precizează că nu oferă NATO sau Rusiei drept de veto asupra acțiunilor celuilalt. Ulterior, nivelul relațiilor evoluează, iar la 28 mai 2002 se înființează Consiliul NATO-Rusia. Parteneriatul convenit se materializează prin acțiuni comune, precum lupta împotriva traficului de droguri, a terorismului, salvarea submarinelor aflate în pericol şi planificarea în domeniul urgenţelor civile. Un exemplu în acest sens este participarea Rusiei printr-o contribuție militară considerabilă la trupele KFOR, conduse de NATO sub mandat ONU, pentru menținerea păcii.
Că nu există nici un act cu valoare juridică internațională care să ateste garantarea neextinderii Alianței Nord-Atlantice din anii 1990 o recunoaște însuși președintele Putin în interviul din 9 februarie 2024, deci presupune că ar fi fost vorba de un angajament verbal. În primul rând să nu uităm că la momentul negocierilor americano-ruse, începute în februarie 1990 pentru reunificarea Germaniei, Tratatul de la Varșovia, conceput ca o contrapondere la blocul transatlantic, era încă în vigoare. Pactul și-a încetat existența abia pe 3 martie 1991 și a fost în mod oficial dizolvat la întâlnirea de la Praga pe 1 iulie 1991. În al doilea rând chiar fostul președinte al URSS, Mihail Gorbaciov, a susținut că problema extinderii nu a fost niciodată atinsă în discuțiile din anii de după 1989. „Subiectul extinderii NATO nu a fost niciodată discutat; nu a fost ridicat în acei ani. Spun asta cu toată responsabilitatea. Nici o țară din Europa de Est nu a pus problema, nici măcar după ce Pactul de la Varșovia a încetat să mai existe în 1991″, a declarat el într-un interviu publicat în octombrie 2014.
Concluzie
NATO și URSS, ulterior Federația Rusă, nu au semnat niciodată vreun document care să prevadă vreun angajament de nelărgire a organizației. Rusia a acceptat extinderea și a colaborat oficial cu Alianța Nord-Atlantică la trecerea mai multor ani de la presupusele promisiuni că NATO nu va primi noi membri. Prin urmare afirmația că Occidentul ar fi garantat Rusiei că NATO nu se va extinde spre Est este falsă.
