Conflictul din Orientul Mijlociu, cu implicațiile lui regionale și globale, războiul din Ucraina și a 75-a aniversare a NATO sunt astăzi temele preferate ale presei internaționale.
Uciderea membrilor ONG-ului World Central Kitchen (WCK) într-un raid israelian de marți din Fâșia Gaza a fost condamnată miercuri de ONU, informează Euronews. „Atacul nu a fost efectuat cu intenția de a viza lucrătorii umanitari”, a declarat armata israeliană, „cerându-și scuze” și lăudând munca umanitară a WCK. Ea a confirmat inițierea unei „anchete independente”, ale cărei „rezultate vor fi făcute publice”. Între timp SUA au asigurat, conform BBC, că incidentul nu „afectează discuţiile privind încheierea unui acord de încetare a focului şi eliberarea ostaticilor”. Site-ul israelian Ynet News găzduiește în exclusivitate editorialul unui bucătar spaniol celebru, José Andrés, fondatorul organizației WCK. Acesta cere ca ancheta privind incidentul să înceapă „de la vârful conducerii” israeliene. Andrés salută ancheta promisă de Israel, dar precizează că „lovitura nu a fost doar o greșeală nefericită comisă în pâcla războiului. A fost un atac direct asupra unor vehicule marcate ale căror deplasări erau dinainte raportate armatei israeliene”.
Agenția Reuters publică o știre surprinzătoare intitulată „Conform grupării palestiniene Fatah, Iranul încearcă să răspândească haosul în Cisiordania”. „Fatah, mișcarea care controlează Autoritatea Palestiniană, a transmis că nu va permite «exploatarea cauzei noastre sacre și a sângelui poporului nostru», adăugând că va acționa împotriva oricăror interferențe din exterior.” De altfel, luna trecută Israelul anunţa că a anihilat o operaţiune de introducere ilegală în Cisiordania a unor arme avansate, inclusiv mine antitanc. Publicația braziliană O Globo observă că „Iranul și Israelul au calculat întotdeauna că o confruntare directă ar putea provoca distrugerea reciprocă, dar atacul asupra consulatului iranian pune în dificultate «războiul rece» dintre ele”. Cel puțin „în Liban Hezbollah și israelienii se ciocnesc de la atentatul din 7 octombrie. Hezbollah există nu pentru a apăra Libanul sau palestinienii, ci pentru a servi drept «armă» de descurajare a Iranului împotriva Israelului”. Săptămânalul britanic The Economist crede că prin acest asasinat „Israelul testează Iranul”, dar e „un joc periculos într-o regiune aflată deja în război”: „Greu de spus ce e mai semnificativ: cine a fost ucis ori unde a fost ucis. E o escaladare gravă lovirea unei ținte protejate de dreptul internațional. Întrebarea e cum va opta Iranul să răspundă – și dacă va ataca Israelul, ori pe principalul lui susținător, America.” Israelul pariază însă că Iranul se teme prea mult de un război pentru a trece la represalii masive, „pariu care, deocamdată, s-a dovedit corect”.
Dincolo de riscurile regionale, The Jerusalem Post consideră că Israelul poartă simultan și un „război pentru stabilitate globală”, întrucât tabăra opusă o reprezintă „un adversar irațional nereceptiv la diplomația convențională, care amenință să declanșeze un val de instabilitate globală”. Ziarul avertizează că înfrângerea Israelului „s-ar extinde mult dincolo de granițele lui, întrucât jihadismul constituie o amenințare directă și pentru Europa și America”. Conducătorii acestora trebuie prin urmare să admită că „Israelul se opune ca un ultim bastion asaltului global al terorismului”. Teza pare a fi indirect confirmată de săptămânalul conservator britanic The Spectator, care se întreabă retoric: „Nu cumva o echipă de asasini iranieni tocmai a atacat un jurnalist la Londra?” E vorba de dizidentul Pouria Zeraati, înjunghiat vineri în picior; principalii suspecți sunt trei agenți ai Gărzilor Revoluționare care au fugit din țară la numai câteva ore după atentat. „În Europa și America de Nord serviciile iraniene colectează informații, ademenesc victime în țări vecine și complotează asasinate și răpiri.” După arestarea unui „diplomat” iranian care organiza un atentat în Franța în 2018, Teheranul „se bazează tot mai mult pe infractori de drept comun, însă aceștia s-au dovedit mai ineficienți”. O altă confirmare a pericolului islamist din Occident vine din cotidianul progresist The New York Times, care abordează mentalitatea și strategia de hărțuire și intimidare din „inima mișcării pro-Hamas”. „Pentru ei nu e suficient să ia atitudine; mai trebuie și să le închidă gura celorlalți. Pentru ei nu e suficient să aducă un argument solid ori clar; mai trebuie și să le insufle un sentiment palpabil de frică adversarilor.” „Opozanții Israelului care pretind că evreii americani au de ales între sionism și liberalism au priceput pe dos. Iliberalii nu sunt cei care susțin dreptul unei democrații imperfecte dar asediate de a-și apăra teritoriul și a-și salva ostaticii. Sunt cei care, la fel ca fostul președinte iranian Ahmadinejad, vor Israelul șters de pe hartă, și nici nu le e rușine s-o spună. Deloc surprinzător, ei împărtășesc cu Ahmadinejad și atitudinea față de dizidență.”
Ziarul francez Les Echos relatează despre vizita la Paris a secretarului de stat american Antony Blinken. Între altele, s-a discutat și despre necesitatea de a se „opri fluxul de arme către Rusia din Iran, Coreea de Nord și China”. Blinken a subliniat că SUA sunt îngrijorate în special de „sprijinul economic și industrial pe care China îl oferă Rusiei”. Spaniolul El Periodico reține că Blinken a avertizat la Paris despre sosirea unui „moment critic” pentru Ucraina: „e absolut esențial să le oferim ucrainenilor tot ce au nevoie pentru a se apăra, în special muniție și arme antiaeriene”. Acestei pledoarii i se alătură și britanicul The Guardian, care încearcă să-i așeze în față cancelarului german Olaf Scholz o dilemă: „ori îi trimiți rachete Ucrainei, ori vei fi acuzat de conciliatorism în raport cu Rusia”. Cotidianul crede că Scholz „joacă cartea păcii pentru a-i recâștiga pe alegătorii pacifiști, însă această tactică i-ar putea arunca partidul în pustietatea politică”. The Wall Street Journal îl mustră la rându-i pe președintele Biden pentru neputința de a debloca ajutorul pentru Ucraina împotmolit în Congres. „Când a devenit Mike Johnson președinte? Pe primele pagini tronează mașinațiunile președintelui Camerei cu privire la Ucraina. Joe Biden nici nu e pomenit ori abia e menționat.” Critica vine în contextul în care „Johnson a rămas doar cu o majoritate de un singur vot în Cameră”, dar democrații tot nu reușesc să se impună. The Washington Post publică o scrisoare adresată Curții Supreme a Rusiei de către editorialistul său întemnițat de Putin, Vladimir Kara-Murza, în condițiile în care miercuri se judecă apelul lui și Curtea i-a refuzat prezența. Dizidentul rezumă astfel situația din Rusia: „Această realitate a fost descrisă odinioară cu o acuratețe înfiorătoare și înspăimântătoare de George Orwell în marele său roman «1984»: «Războiul este pace. Libertatea este sclavie. Ignoranța este putere.» Acest slogan înscris pe fațada Ministerului Adevărului imaginat de Orwell reflectă cu o mare acuratețe principiul de funcționare al actualului guvern al Rusiei”.
Cum joi e cea de-a 75-a aniversare a NATO, ocazia e marcată la Bruxelles printr-o reuniune a miniștrilor de externe ai membrilor, consemnează La Libre Belgique. „Şeful NATO va propune crearea unui fond de 100 de miliarde de euro pe o perioadă de cinci ani pentru a ajuta Ucraina în războiul cu Rusia.” Scopul ar fi ca acest ajutor să fie „mai mare, mai previzibil și mai durabil”. Portalul Politico publică un text comun al miniștrilor de externe ai Germaniei, Franței și Poloniei, care pledează pentru o asumare de către europeni a apărării propriului continent, subliniind că „acest moment ar putea hotărî viitorul copiilor noștri”. Ei reamintesc și de ce a fost înființată NATO: „pentru a asigura securitatea teritoriului nostru, siguranța popoarelor noastre și conservarea valorilor noastre comune: libertatea individuală, drepturile omului, democrația și statul de drept”. „NATO caută formula magică pentru a închide fisurile și pentru a-și proteja sprijinul pentru Ucraina”, comentează reuniunea La Razon. Ziarul spaniol abordează și succesiunea lui Jens Stoltenberg, arătând că prim-ministrul olandez Mark Rutte e favorit. El are o majoritate „covârșitoare”, deși candidatura președintelui României, Klaus Iohannis, a „complicat” consensul necesar, întrucât acesta are sprijinul Ungariei. „Candidatura lui Iohannis nu e considerată însă o alternativă autentică la cea a lui Rutte, de către aproape toți membrii, lucru care, afirmă diplomați NATO, înseamnă că va crește presiunea pentru a-l susține pe Rutte în numele unității alianței”, lămurește chestiunea The Financial Times.
Andrei Suba, RADOR
