Actorul Dan Nuțu, omagiat cu Premiul pentru Întreaga Activitate la Gala Premiilor Gopo 2024

„Eroii lui Nuţu caută, se caută, par a fi însăşi materializarea neliniştii juvenile, dar nu a celei agresiv contestatare, ci a neliniştii care îşi mai permite răgazul meditaţiei şi luxul interiorizării. Din această magmă fierbinte din care Nuţu îşi modelează eroii, răsar exact gesturile pe care nu le aştepţi niciodată şi pe chip, exact expresiile pe care nu le vor explica niciodată vorbele ce urmează.” – Sanda Faur, despre Dan Nuțu în Almanah Cinema 1970 (aarc.ro)
Cariera de peste cinci decenii a actorului Dan Nuțu va fi recompensată cu Premiul pentru Întreaga Activitate, în cadrul celei de-a 18-a ediții a Galei Premiilor Gopo 2024, din 29 aprilie.

Dan Nuțu s-a născut în 1944, la București și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” în 1966, angajat ulterior la Teatrul Bulandra. Cineastul este cunoscut pentru interpretările memorabile din Duminică la ora 6 (r. Lucian Pintilie, 1965), Meandre (r. Mircea Săucan, 1966), Diminețile unui băiat cuminte (r. Andrei Blaier, 1966), 100 de lei (r. Mircea Săucan, 1973) și Dincolo de nisipuri (r. Radu Gabrea, 1974), cât și pentru producțiile documentare realizate în cadrul programului Aristoteles Workshop, pe care l-a fondat în 2006.

Descarcă materialele de presă
A debutat pe marele ecran, alături de Irina Petrescu în Duminică la ora 6, primul film al regizorului Lucian Pintilie. Prin interpretările sale în roluri de tineri nonconformiști, a devenit cunoscut drept „durul-vulnerabil al cinematografiei anilor ’60”, după cum l-a numit Tudor Caranfil. Cu o atitudine rebelă și adesea comparat cu James Dean sau Tom Courtenay, Dan Nuțu și-a întrerupt brusc cariera la sfârșitul anilor ’70 pentru a emigra în SUA, revenind în țară după anii 2000. Împreună cu producătoarea Cristina Hoffman, Nuțu a fondat în 2006 Aristoteles Workshop, un atelier de film documentar dedicat artiștilor din întreaga lumea. Până în prezent, acest proiect a produs peste 40 de filme, multe dintre acestea fiind selecționate și premiate la festivaluri de renume. Una dintre cele mai importante producții Aristoteles Workshop, lansată la Locarno în 2007 și premiată la Leipzig, este documentarul Nu te supără, dar…, regizat de Adina Pintilie , film care a participat la mai multe festivaluri internaționale, precum cele de la Amsterdam (IDFA), Sarajevo, Moscova sau Madrid. Printre cele mai recente roluri pe marile ecrane se numără, în 2012, rolul lui Sabin Vianu, în lungmetrajul Puzzle (r. Andrei Zincă) alături de Adrian Titieni și Ioana Pavelescu, rol pentru care a primit Premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal, la Festivalul de Film Independent de la New York și în rolul lui Marty M din lungmetrajul Om Câine (r. Ștefan Constantinescu, 2022), unde a jucat alături de Bogdan Dumitrache și Ofelia Popii.

Contribuția lui Dan Nuțu adusă teatrului și filmului românesc a fost recompensată, de-a lungul timpului, cu numeroase distincții precum Premiul Academic și Trofeul UCIN acordat în 2017 și Premiul de Excelență în cadrul TIFF, în 2018.

Premiul pentru Întreaga Activitate, va fi înmânat actorului Dan Nuțu în cadrul Galei Premiilor Gopo 2024. Evenimentul va avea loc pe 29 aprilie și va fi transmis în direct pe VOYO, TIFF Unlimited și pe premiilegopo.ro.

Lista completă a nominalizărilor este disponibilă online și poate fi consultată pe website-ul evenimentului: https://premiilegopo.ro/nominalizari