Revista presei internaţionale – 30 aprilie

Semne de posibilă detensionare a situației în Orientul Mijlociu. Ar fi vorba despre o eventuală înțelegere între Israel și militanții Hamas, iar comentariile apărute în presa internațională par să îndreptățească asemenea speranțe.

Potrivit unor relatări din ziarul american The New York Times, “secretarul american de stat, Antony Blinken, s-a aflat ieri (luni, 29 aprilie) în Arabia Saudită, urmând ca, astăzi (marți, 30 aprilie) să ajungă în Iordania, iar mai apoi în Israel”. În opinia secretarului american, “Israelul le-a făcut militanților Hamas o propunere extrem de generoasă și, în acest moment, Hamas ar fi singurul impediment care ar împiedica populația din Gaza să beneficieze de o încetare a focului”. Referindu-se la propunerea respectivă, ziarul israelian Ha’aretz precizează că “oficialii israelieni au redus de la 40 la 33 numărul ostaticilor israelieni pe care militanții palestinieni ar trebui să îi elibereze”. Dintr-un alt ziar israelian, The Times of Israel, mai aflăm că, prezent și el în Arabia Saudită, “ministrul britanic de externe, David Cameron, a opiniat că acordul ar putea duce totodată la eliberarea a mii de prizonieri palestinieni, iar toate presiunile se îndreaptă spre Hamas, care ar trebui să accepte propunerea”.

Din Ucraina, veștile sunt însă destul de alarmante. Ziarul britanic The Guardian afirmă că, “în estul țării, armata Rusiei a silit forțele ucrainene să se retragă”. Cotidianul german Frankfurter Allgemeine notează și el că, “spre vestul țării, armata Rusiei a preluat controlul asupra mai multor orașe ucrainene într-un timp foarte scurt”. Din Rusia, cotidianul Pravda anunță și el că “armata rusă a mai înaintat 12 km. spre vest de Avdiivka, iar avansul continuă, astfel încât ea și-a extins zona de control”. Citând publicația germană Die Welt, ziarul moscovit Izvestia afirmă că, “potrivit Germaniei, următoarele două luni vor fi foarte dificile pentru forțele armate ucrainene”. Un alt ziar rusesc, Kommersant, informează că “ministrul ucrainean al justiției, Denis Maliuska, a anunțat sustragerea guvernului ucrainean de la câteva dintre obligațiile asumate în conformitate cu Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului – un demers care, în opinia acestuia, ar fi normal în cazul unui stat aflat în război”. Din ziarul francez Le Monde, aflăm că “președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a pledat pentru accelerarea livrărilor occidentale de armament”. Același ziar menționează că “Zelenski a lansat apelul ieri (luni 29 aprilie), cu ocazia scurtei vizite pe care secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a făcut-o în capitala ucraineană”.

În vestul Europei, Spania a ajuns și ea pe prima pagină a ziarelor, și asta din cauza unui anunț făcut de premierul țării, Pedro Sanchez, care inițial se gândise să demisioneze. Cotidianul francez Le Figaro amintește că, “miercurea trecută premierul Sanchez anunțase că ar demisiona din cauza unei anchete deschise împotriva soției sale, acuzată de trafic de influență”. “Sanchez decide să conducă în continuare guvernul cu o și mai mare forță, dacă este posibil”, titrează cotidianul spaniol El Pais. Dar autorul unui editorial din El Mundo, un alt ziar spaniol important, se întreabă: “Cât timp vei mai abuza, Pedro, de răbdarea noastră?”

Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR