om la lună au revenit cu noul single „Pescărușii zboară”

Turneul național de promovare debutează în 10 mai

ASCULTĂ | VIZIONEAZĂ

Pescărușii zboară

(Vineri, 10 mai) om la lună lansează „Pescărușii zboară”, primul cântec de pe viitorul album al trupei. Acesta dă câteva indicii despre direcția creativă a noului disc în care om la lună folosește și mai multe elemente de muzică electronică, aduce mai multă energie cântecelor, păstrând totodată emoția și lirismul compozițiilor.

„În octombrie 2023 am stat două săptămâni împreună la Corbu (Constanța) și am scris discul patru. Treisprezece cântece în care am pus tot ceea ce am devenit în anii ăștia cinci de om la lună – trupa. Un album despre evoluția unor oameni care își trăiesc în sfârșit visul lor dintotdeauna. Cu bucurie și mirare, cu lupta cu timpul și cu frica finalului, cu revolta adultului și grija părintelui, cu alegerile bune sau greșite, dar cu curajul celui care și-a înțeles scopul și sensul. Un album în care am pus ceva vechi, ceva nou, ceva împrumutat și mult albastru de mare și cer. Acum este timpul să începem să vă arătăm ce a ieșit.”Doru Pușcașu, om la lună

Pescărușii zboară” este un cântec despre cursul firesc al lucrurilor și trecerea liniștită a timpului, în opoziție cu viața noastră tumultoasă și plină de sincope, revolte și îndoieli. Este o invitație la introspecție despre lucrurile cu adevărat importante și despre cele lipsite de sens, la acceptare și la găsirea bucuriei momentului prezent.

Cântecul a fost produs de om la lună și înregistrat de Dragoș Strat în studioul Herrstrat Studio din București, a fost mixat de producătorul Steve Wright (Future Islands, U.N.K.L.E, Mos Def, Gregory Isaacs, Slipknot,  M.I.A.), la Wright Way Studios, Baltimore, US și masterizat de Tony Eichler la Goldtone MasterWorks, US.

Noul single om la lunăPescărușii zboară” va fi disponibil pe toate platformele de streaming începând cu 10 mai și va fi lansat printr-un turneu de promovare prin țară, ce va debuta tot pe 10 mai, la Constanța, va include 19 concerte în 15 orașe și se va încheia la final de iunie.

Rămâneți aproape pentru o mulțime de alte vești bune de la om la lună în 2024.

om la lună│new single tour. mai ── iun 2024

10 Mai, Doors Club — Constanța

11 Mai, Control Club —  București

16 Mai, Zazen —  Cluj-Napoca

17 Mai, În Spatele Casei — Timișoara

19 Mai, Shakespeare Festival — Craiova

23 Mai, Rockstadt — Brașov

24 Mai, Republic Hub — Târgu Mureș

25 Mai, Oldies Pub — Sibiu

26 Mai, Street-Food Festival —  Cluj-Napoca

29 Mai, Expirat —  București

31 Mai, Art Rock Cafe — Suceava

01 Iun, Berăria Valhalla — Bacău

02 Iun, Street Food Festival — Galați

06 Iun, Terasa Flex — Arad

08 Iun, Log Out — Baia Mare

20 Iun, Rocanotherworld Festival — Iași

21 Iun, Vesus Pub — Galați

23 Iun, Quantic —  București

28 Iun, Crama Marcea —  Ștefănești, Argeș

 

om la lună

Pescărușii zboară

 

„Pescărușii zboară” single artwork (download)

 

om la lună

Official site / Facebook / Youtube / Instagram

 

Mai multe informații:

Cristian Busuioc / TheFunkyMGMT@gmail.com