Președintele francez, Emmanuel Macron, a dizolvat Adunarea Națională

Emisiunea: „Agenda globală” – Extrema dreaptă europeană, impulsionată mai ales de Giorgia Meloni în Italia și Marine Le Pen Franța, nu a înregistrat explozia așteptată alegerile europarlamentare care să ducă la schimbarea raporturilor de forțe din Parlamentul European. Experții semnalează însă că liderii marilor familii politice pro-europene – popularii, social-democrații și liberalii – s-ar putea vedea nevoiți să facă unele compromisuri față de formațiunile suveranite. Mai ales pe fondul rezultatelor bune obținute la alegerile europene în țări precum Italia, Franța, în Germania, Olanda, Austria sau Grecia, partidele de dreapta, naționaliste și eurosceptice vor căuta să influențeze mai mult politicile europene, deși în noul Parlament European creșterea lor este de doar 13 mandate față de legislatura anterioară, potrivit datelor preliminarii. În Franța, alegătorii sunt chemați facă ordine acum pe scena politică, după rezultatele de duminică de la europene. Președintele Emmanuel Macron, al cărui partid a obținut cel mai slab rezultat din istoria sa în favoarea extremei drepte, a dizolvat Adunarea Națională, deschizând drumul către alegerile legislative anticipate, care vor fi organizate pe 30 iunie, respectiv 7 iulie. De la Paris, avem mai multe informații de la Daniela Coman.
Reporter: Lovitură fulgerătoare, cutremur, pariu cu mare risc, salt în gol, act de curaj sau sinucidere politică? După șocul dublu de aseară, voturile obținute de extrema dreaptă și apoi decizia președintelui de a dizolva Adunarea Națională și de a relansa confruntarea politică, este forfotă mare în interiorul partidelor. Rassemblement National, formațiunea familiei Le Pen, a câștigat detașat alegerile europene, reușind un scor de două ori mai mare decât cel al partidului președintelui Emmanuel Macron, clasat pe locul al doilea. Dar acest deznodământ era anticipat de câteva luni de sondajele de opinie. Este acreditată tot mai mult ideea că președintele nu a luat decizia de a dizolva parlamentul, brusc, la o jumătate de oră după anunțarea exit poll-urilor, ci o gândise și o pregătise de mai multă vreme. După ce a atras atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă curentele ideologice extremiste pentru democrație, pentru Franța, pentru Europa, președintele Macron a spus aseară că nu poate continua ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic.
Emmanuel Macron: Este o decizie gravă, dificilă. Dar este, mai presus de toate, un act de încredere. Încredere în voi, dragi compatrioți, încredere în capacitatea poporului francez de a face cea mai corectă alegere pentru el însuși și pentru generațiile viitoare. Încredere în democrația noastră. Nimic nu este mai democratic decât să dăm cuvântul poporului suveran. A venit timpul unor clarificări indispensabile.
Reporter: Decizia de a dizolva Adunarea Națională este prevăzută în Constituția Franței și este o atribuție a președintelui, chiar dacă nu se întâmplă în fiecare zi. Și, totuși, de ce a recurs Emmanuel Macron la această soluție extremă? La ce clarificări indispensabile se referea el? Ce urmărește? Ce ar putea obține? La multe dintre aceste întrebări vom avea răspunsuri peste o lună. Probabil că palma dată ieri de electorat macroniștilor a umplut paharul celor șapte ani de crize care au marcat mandatele lui Emmanuel Macron. Învestit cu o enormă încredere în 2017, după ce a spulberat la prezidențiale și la legislative toate partidele tradiționale, cu promisiunea unui proiect măreț de reformare din temelia Franței, nu toate transformările propuse de tânărul șef al statului aveau să fie pe placul francezilor. Un om al timpului său, înalt pregătit, informat, vizionar, Emmanuel Macron n-a excelat însă în găsirea celor mai bune soluții problemelor sociale și nici a celui mai bun ton în dialogul cu sindicatele. Lipsit de o majoritate absolută în parlament, ultimii doi ani au fost un coșmar pentru guvernul său, care, pentru a-și vedea votate bugetul de stat și orice alt proiect de lege, a fost obligat să negocieze compromisul cu opoziția sau a forțat adoptarea prin asumări repetate a răspunderii cabinetului. De aceea, era poate nevoie de o resetare a contorului: să decidă poporul. Votul de ieri este văzut ca o sancțiune, aplicată în special de francezii care abia fac față cheltuielilor curente, scăderea puterii de cumpărare fiind pe primul loc între preocupările lor. Toate ajutoarele acordate de guvernele succesive în timpul protestelor „vestelor galbene”, al pandemiei, al crizei energetice n-au ajutat prea mult. Macron este văzut în continuare de majoritatea francezilor drept președinte al bogaților. În schimb, mesajele eternei sale rivale Marine Le Pen au reușit să ajungă la urechile acestor categorii defavorizate, bucăți de electorat pe care, încet-încet, le-a decupat, în mod paradoxal, din bazinele de votanți ale partidelor de stânga. Amețiți de beția victoriei, cei prezenți aseară la cartierul general al Rassemblement National aplaudau frenetic lansarea unei noi lupte electorale, iar lidera lor, Marine Le Pen, își vedea deja echipa la guvernarea Franței.
Marine Le Pen: După alegerile legislative din 2022, care au făcut din partidul nostru principalul oponent parlamentar, aceste alegeri europene consacră mișcarea noastră drept marea forță de alternanță pentru Franța. Suntem pregătiți să exercităm puterea, dacă francezii ne acordă încrederea lor la viitoarele alegeri. Suntem pregătiți să redresăm țara, să apărăm interesele francezilor. Suntem pregătiți să oprim migrația în masă, să facem din puterea de cumpărare a francezilor o prioritate. Suntem gata să readucem Franța la viață.
Reporter: Președintele își asumă riscul de a pune cheile puterii în mâna partidului pe care a promis să-l spulbere de pe scena politică. Îl critică politicieni și analiști pe președintele Macrn. Cu toate acestea, la legislative nu va fi deloc ca la europene. Sunt multe necunoscute. Partidele cu ideologii apropiate caută în prezent alianțe. Apoi, va fi foarte importantă mobilizarea electoratului. Ieri, prezența a fost de 52%, însă la alegerile naționale participarea este cu mult mai importantă. Pe de altă parte, așa cum arată lucrurile în prezent, nicio alianță sau partid n-are șanse să obțină o majoritate absolută în viitoarea Adunare Națională. Probabil, tot ce speră președintele Macron, este ca noua configurație să permită închegarea unei coaliții majoritare./RADOR RADIO ROMÂNIA/asalar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (10 iunie)