BEC a anunțat primele rezultate provizorii ale alegerilor locale şi europarlamentare

RADOR RADIO ROMÂNIA (10 iunie) – Biroul Electoral Central a anunțat primele rezultate provizorii ale alegerilor locale şi europarlamentare de ieri cu privire la scrutinul pentru Parlamentul European. Pe site-ul bec.ro au fost publicate datele după centralizarea proceselor-verbale din 99% din secțiile de votare. Astfel, alianța electorală PSD-PNL a obținut 48,7% din voturi, alianța AUR 14,95%, Alianța Dreapta Unită 8,6% procente, UDMR 6,5%, SOS România 5,04% și candidatul independent Nicolae Ștefănuță 3,5%. În ce privește alegerile locale, situațiile publicate de BEC conțin informații centralizate pentru ora 20:00 cu privire doar la formațiuni politice și alianțe, și nu despre localități sau candidați nominali. Pentru primării pe primul loc este PSD cu 41,45%, urmat de PNL cu 33,48%, AUR 5,88%, UDMR 5,47%, Alianța Dreapta Unită 2,62%. Restul competitorilor au obținut sub 2,5%. La consilii locale, clasamentul este următorul: PSD 38,55%, urmat de PNL cu 30,19%, AUR 8,91%, UDMR 6,38% și Alianța Dreapta Unită cu 2,77%.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 iunie)/rpatulea/ilapadat