Georgia va începe renumărarea voturilor marţi dimineaţă

Toate cele 159 de comitate din Georgia trebuie să înceapă renumărarea voturilor marţi, la 9 a.m, a declarat Gabriel Sterling, manager la biroul Secretarului de Stat. Comitatele trebuie să încheie renumărarea până la miezul nopţii de miercuri, 2 decembrie. Biroul de campanie al lui Donald Trump a cerut renumărarea sâmbătă, ceea ce este dreptul lui, după legea din Georgia, deoarece diferenţa faţă de Joe Biden este mai mică de 0,5%. Renumărarea va fi finanţată din banii plătitorilor de taxe şi va fi realizată în fiecare comitat folosindu-se scannere de buletine de vot de mare viteză. Preşedintele ales Biden, care a fost declarat câştigător vineri, când statul a certificat rezultatul, a obţinut cu 12.670 de voturi, respectiv 0,2%, mai mult decât preşedintele Trump, în Georgia./aionita/ilapadat

(CNN INTERNATIONAL – 24 noiembrie)