În Europa, dar şi în comunităţile creştine de dincolo de hotarele ei, sărbătoarea Sfântului Nicolae, din ziua de 6 decembrie, este prilej de mare pelerinaj la Demre, în Turcia, în căutarea sensului minunilor săvârşite de Sfântul Ierarh, iar marea festivitate din Italia, de la Bari, unde a slujit, marchează sosirea, în anul 1087, a relicvelor sale aici, într-o zi de mai. An de an, statuia cucernicului Sfânt este scoasă pe mare, pentru o zi, şi mii de oameni o întâmpină la revenirea în port, cu o procesiune solemnă. Capele şi biserici închinate acestui stăruitor ocrotitor al copiilor, marinarilor, negustorilor, și chiar și al hoților care se căiesc, au fost construite în multe ţări şi, pe măsură ce popularitatea sa s-a răspândit, a devenit protector al Greciei, al regiunilor italiene Apulia şi Sicilia şi al multor oraşe din Peninsulă, al oraşului spaniol Alicante, al regiunii franceze Lorraine, al unor oraşe din Germania, Austria, Anglia, Elveţia, Belgia, Olanda sau Rusia. În impunătoarea Basilica di San Nicola din Bari, în stil romanic, ridicată de la finele secolului al XI-lea și pe parcursul secolului al XII-lea, sunt adăpostite relicvele Sfântului făcător de minuni. Se spune că osemintele au fost așezate, mai întâi, în biserica Sfântul Ioan Înaintemergătorul, aflată lângă mare, iar mai tarziu, după ce cripta dedicată Sfântului Nicolae a fost terminată şi Papa Urban al II-lea a sfinţit-o, moaștele și-au găsit odihna în Basilica di San Nicola. Astfel, Bari a devenit unul dintre cele mai mari centre de pelerinaj din Europa, iar locașul Sfântului se poate lăuda cu iluştri vizitatori, de-a lungul timpului. În 1096, înainte de a se îmbarca spre Orient, au venit să ceară binecuvântarea Sfântului aproape toţi marii cavaleri ai primei Cruciade. Papa Urban al II-lea, care a declanşat prima Cruciadă, a venit aici de două ori. S-au închinat la altarul Sfântului Nicolae, între alţii, Papa Inocenţiu al II-lea, Ferdinand de Aragon, regele catolic al Spaniei, Sfânta Brigita a Suediei, ţarul rus Nicolae al II-lea, Regele Victorios al Italiei, Victor Emanuel al III-lea, şi înalte feţe bisericeşti. La Veneția, în nordul Italiei, biserica San Nicolò al Lido, parte a unuia dintre cele mai importante complexe culturale și artistice din regiune, este al doilea mare locaș păstrător al moaştelor Sfântului. Ridicată inițial în Evul Mediu, construcția actuală datează din 1626. Un fragment din relicvele Sfântului a ajuns la biserica San Nicolo ‘al Porto din Rimini, la începutul secolului al XII-lea, iar în Franţa, la Saint-Nicholas-de-Port, Lorraine, al cărui ocrotitor este, la impozanta biserică Saint-Nicolas se află o relicvă adusă de la Bari, în 1090. La Alicante, în Spania, o primă biserică în cinstea Sfântului Nicolae a fost edificată peste runinele unei moschei, în secolele XII – XIII, luându-i locul în secolele XVII- XVIII o maiestuoasă catedrală, Concatedral de San Nicolas de Bari, care a devenit locul unei grandioase ceremonii religioase pe data de 6 decembrie, când în orașul ocrotit de devotatul Ierarh se desfășoară o mare procesiune, cu un personaj călare, întruchipându-l pe Sfântul Nicolae. În Portugalia, la Lisabona, Igreja Paroquial de São Nicolau e São Julião a fost construită la începutul secolului al XIII-lea și reconstruită în același secol, suferind mai multe reedificări, cea mai importantă în deceniul ’70 al secolului al XVIII-lea, din cauza cutremurului din 1755. Aici, o recentă operă de restaurare pune într-o nouă lumină superba pictură reprezentând scene din viaţa Sfântului. Un alt lăcaş dedicat Sfântului Nicolae a fost ridicat, în cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea, pe locul unui mic schit de secol XIII, în centrul istoric al oraşului Porto. Refăcută în secolul următor, după un incendiu, faţada micii biserici cu elemente arhitectonice în stil baroc şi neoclasic a fost în secolul al XIX-lea acoperită cu un discret joc de azulejos în alb şi albastru, iar pe fronton domneşte o nişă cu imaginea Sfântului Nicolae, realizată în calcar. La Guimãraes, oraş numit ‘leagănul naţionalităţii portugheze’, unde pe un străvechi zid se află inscripţia ‘Aqui nasceu Portugal’ (aici a luat naştere Portugalia), tradiţia venerării Sfântului Nicolae a ajuns prin mijlocirea pelerinilor veniţi să se închine la Fecioara din Guimarães, protectoarea ţării până în secolul al XVII-lea, a cărei imagine se spune că ar fi fost adusă în această aşezare de către apostolul Iacob cel Mare, aflat în drum spre Spania, şi a celor care străbateau drumul spre Santiago de Compostela, iar în 1664, a fost construită în oraş o capelă dedicată Sfântului, Capela de São Nicolau.
Numele Bisericii bizantine Sfântul Nicolae Orphanos, datând de la începutul secolului al XIV-lea, din orașul Salonic, este atestat pentru prima dată în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, făcând probabil referire la faptul că al său ctitor a rămas anonim. Biserica, inițial parte dintr-o mănăstire, din care au rămas puține vestigii, se remarcă prin frescele sale, contemporane cu construcția, care acoperă aproape întreaga suprafață interioară, o adevărată lecție a școlii artistice de la Salonic. Devoţiunea grecilor faţă de Sfântul Nicolae este evidenţiată şi de numeroasele capele mici, albe, presărate în zonele de coastă. Primul dintre lăcaşurile sfinte suspendate pe stâncile abrupte de la Meteora cea aninată între cer şi pământ, Mânăstirea Sfântului Nicolae Anapafsas, Odihnitorul, înghesuită pe verticală, o oază de răgaz pentru pelerinii din vechime, a fost construită spre finele secolului al XV-lea şi începutul celui de-al XVI-lea, pe ruinele unui mai vechi edificiu. Zidurilor de piatră ale biseircii închinate Sfântului Nicolae le-a imprimat o strălucire şi o vitalitate aparte, în secolul al XVI-lea, Teofan Strelizas zis Cretanul, călugar şi întemeietor al şcolii cretane de pictură bizantină, aceasta fiind cea mai veche lucrare a sa. Drumul de la Bari la Sankt Petersburg l-a străbătut un fragment din moaștele Sfântului, ajungând la Catedrala Sfântul Nicolae din acest oraș, din grija soţiei ţarului Nicolae I, după o vizită în orașul italian. Lăcaș memorial de glorie maritimă a Rusiei, grandios exemplu al barocului rus târziu, catedrala construită la jumătatea secolului al XVIII, pe durata a nouă ani, îmbină perfect cupolele aurii, cu fațadele albastre și coloanele albe, care îi conferă o solemnă eleganță. Altarul principal al catedralei este străjuit de o icoană a Sfântului Nicolae, datând din secolul al XVII-lea.
În îndepărtata și înghețata Groenlandă, la Igaliku, se păstrează unele dintre cele mai importante ruine nordice de pe insulă – fosta reședință episcopală Gardar, unde a fost ridicată o veche bazilică romano-catolică închinată Sfântului Nicolae, ca urmare a introducerii creștinismului, la sfârșitul primului mileniu. Apoi, la începutul secolului al XII-lea, regele Sigurd I al Norvegiei, zis și Cruciatul, s-a lăsat convins să accepte trimiterea unui episcop separat de regat, în îndepărtata sa colonie. Un călugăr suedez pe nume Arnaldur a fost primul episcop de Gardar, rânduit în 1124 și ajuns pe insulă în 1126. De cum a poposit aici, el a ridicat peste runinele unui altar păgân o biserică, folosind piatra de pe un deal apropiat, și a dedicat lăcașul ocrotitorului navigatorilor, Sfântul Nicolae. Singura biserică având un plan în formă de cruce din Groenlanda, lăcașul avea o lungime de 16 metri și era cea mai mare biserică a locului în vremea Evul Mediu, rămânând reședință episcopală pentru următorii 250 de ani. Deși zona a fost supusă cercetărilor arheologice încă din anii ’30 ai secolului al XIX-lea, abia în 1926 un arheolog danez a descoperit fundația bisericii și edificiile din jur. (Cristina Zaharia)
