Partidul Democrat din Statele Unite poate câştiga şi conducerea Senatului

Potrivit calculelor făcute de CNN şi The New York Times candidatul democrat Raphael Warnock a câştigat alegerile din Georgia pentru Senat. După prelucrarea a 98% din voturi, acesta conduce cu 50,6% faţă de contracandidatul său republican, Kelly Loeffler care deține 49,4%. Diferenţa dintre cei doi este de 53.430 de voturi, un avantaj care nu se mai poate recupera. Astfel Warnock va fi primul senator de culoare al statului Georgia.

Pentru celălalt loc din Senat sunt în cursă democratul Jon Ossof şi republicanul David Perdue. Aici primul conduce cu 50,2%-49,8%, ceea ce reprezintă o diferenţă de 16.300 de voturi.

În Georgia a fost nevoie de un nou tur de scrutin după cel din 3 noiembrie, pentru că atunci niciunul dintre candidaţi nu a obţinut 50% din sufragii. De rezultatul acestor două alegeri depinde care dintre cele două partide va conduce Senatul Statelor Unite după învestirea ca preşedinte al lui Joe Biden.

Ministrul responsabil pentru organizarea alegerilor din Georgia, Brad Raffensperger a declarat că scorul este strâns şi mai trebuie numărate câteva zeci de mii de voturi, astfel că rezultatul final va fi anunţat doar la orele prânzului (după ora locală). Potrivit portalului FiveThirtyEight însă majoritatea voturilor neprelucrate încă, vor veni din judeţele în care democraţii stau mai bine în sondaje, astfel că aceştia au şanse bune să câştige cu o diferenţă minimă ambele fotolii de senator. Analistul Dave Wasserman de la Cook Political Report a previzionat deja şi victoria lui Ossof, iar The New York Times scrie că Jon Ossof are 95% șanse să câştige.

În istoria tururilor doi al alegerilor din Georgia, niciodată prezenţa la vot nu a fost aşa de mare. Trei milioane de oameni au participat la vot personal şi 1,4 milioane de persoane au votat prin corespondenţă, astfel participarea a fost de două ori mai mare decât recordul de până acum în cazul turului doi al alegerilor. Acest număr a fost depăşit doar în noiembrie, când 5 milioane de oameni au votat în Georgia.

În prezent republicanii dețin 50 de mandate în Senat, iar democraţii 48. În cazul în care Warnock şi Ossof vor câştiga – ceea ce este foarte probabil – atunci democraţii vor prelua conducerea Senatului, pentru că în caz de paritate votul preşedintelui Senatului este cel decisiv. Întrucât în urma alegerilor prezidenţiale preşedinte al Senatului va deveni Kamala Harris, putem afirma că după ce au câştigat Camera Deputaţilor, democraţii vor prelua şi Senatul. Însă chiar şi aşa lui Joe Biden nu o să-i fie uşor să respecte promisiunile din campania electorală referitoare la protecţia mediului, sănătate şi realizarea reformei economice, având în vedere că în aceste probleme nu există un consens deplin între legiuitorii democraţi. Câştigarea celor două mandate însă le-ar oferi un avantaj democraţilor deoarece ar putea să hotărască în privinţa ordinii de zi a Senatului. De asemenea aceştia ar avea majoritatea necesară pentru a vota candidaţii lui Joe Biden pentru a conduce diferite ministere şi dacă va fi cazul, candidaţii pentru funcţia de judecător la Curtea Supremă.

Alegerile de ieri din Georgia vor da răspuns şi la întrebarea că ce efect a avut asupra alegătorilor faptul că preşedintele încă în funcţie, Donald Trump a contestat luni de zile rezultatul alegerilor şi în acest stat în care Joe Biden a câştigat cu 11.779 de voturi. Trump susţine că alegerile au fost fraudate şi i-a atacat dur pe liderii republicani, pentru că în opinia sa sunt responsabili pentru că nu au putut dovedi că 11.800 de voturi ale democraţilor sunt false. Sâmbătă preşedintele a vorbit la telefon mai mult de o oră cu Raffensperger şi a încercat să-l convingă – utilizând promisiuni şi ameninţări – să renumere voturile şi să scotă un rezultat favorabil pentru el. Înregistrarea acestei convorbiri a fost obţinută şi publicată de ziarul The Washington Post.

Astăzi se întruneşte Congresul Statelor Unite, unde în mod formal vor număra voturile electorilor. Colegiul electoral a anunţat în 14 decembrie că Joe Biden a obţinut 306 voturi, iar Donald Trump 232. Această procedură de obicei este o formalitate, însă acum nu va fi aşa, pentru că mai mulţi senatori şi deputaţi republicani au anunţat că vor contesta confirmarea victoriei lui Biden în acele state în care potrivit susținerilor preşedintelui s-au fraudat alegerile şi vor solicita crearea unei comisii, care în 10 zile să verifice situaţia voturilor. Totodată preşedintele Trump l-a supus unor presiuni pe vicepreşedintele Mike Pence, ca acesta în calitate de preşedinte al Senatului să nu confirme victoria lui Biden. Potrivit informaţiilor CNN însă, Pence nu va da curs acestei solicitări după ce un judecător a decis că nu are acest drept și rolul său se limitează doar la conducerea lucrărilor.

Székely Ervin, RADOR