Circa 2.000 de militari bulgari participă la exerciţii NATO în lunile mai şi iunie

Circa 2.000 de militari bulgari participă la exerciţii NATO în lunile mai şi iunie, în cadrul exerciţiului „Defender Europe” pentru instruirea trupelor din Alianţă şi din ţările partenere. Exerciţiul se va desfăşura în diferite etape în regiunea Mării Negre, Balcani şi Estonia, cu participarea a aproape 28 de mii de militari.
Comandantul adjunct al trupelor americane din Europa, general-maior Christopher Mohan, a precizat că exerciţiul „Defender Europe” este doar pentru instruire şi pregătire şi nu are nicio legătură cu tensiunile dintre NATO şi Rusia în Marea Neagră:
„Acesta este un exerciţiu de natură defensivă, care va construi capabilităţi comune între militarii SUA, NATO, aliaţi şi parteneri. Accentul se pune pe descurajarea agresiunii, deoarece forţele se pregătesc să răspundă la crize sau să desfăşoare operaţiuni de luptă la scară largă, dacă este necesar. Desfăşurarea exerciţiilor militare pe toate frontierele europene este esenţială pentru activitatea aliaţilor şi partenerilor noştri”.
Primul exerciţiu bulgar va avea loc pe data de 1 mai, pe poligonul Ţrăncea, cu participarea de trupe din Marea Britanie, Spania, Republica Macedonia de Nord şi Statele Unite./ddaniela/dstanesc
(www.bnr.bg – 27 aprilie)