Situaţia din spitale este critică

Realizator – Nicoleta Turcu – Situaţia din spitalele române critică în urma numărului mare de infectări din ultima perioadă. Alte peste 16.750 de cazuri noi de infectare cu coronavirus au fost anunțate ieri, bilanț în creștere față de ultimele zile dar, ceva mai mic decât în urmă cu o săptămână. Şi numărul de decese asociate este mai mare decât în ultimele zile, peste 500 în 24 de ore. În spitalele din toată țara sunt acum peste 20.000 de pacienți cu COVID-19, din care 1.867 în secțiile de terapie intensivă, printre ei și 43 de copii. Sistemul sanitar are nevoie crescută de oxigen și tratamente, iar ajutorul internațional este bine-venit. Ieri, prin Mecanismul European de Protecție Civilă, Serbia a oferit țării noastre 170 de concentratoare de oxigen și peste 6.000 de anticorpi monoclonali, care au fost deja trimis de către unitățile sanitare. Statele europene vor continua să ajute cu ce pot – a anunțat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
Raed Arafat: Pe lângă acest sprijin ştiţi că s-au mai primit /…/. Mai avem discuţii pe alte acţiuni din partea ţărilor partenere, din partea ţărilor prietene şi pe lângă asta urmează să înceapă să sosească şi echipe medicale. Săptămâna asta, din nou, o să vedem primele echipe mediale care vor sosi în România.
Realizator: Tot ieri, încă trei pacienți cu COVID-19 din Cluj și Iaşi au fost transferați pentru tratament în Polonia.#HUN/rpatulea/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (27 octombrie)