Mihai Popescu, portarul „tricolorilor”, a fost convins de noul selecționer Xavier Pascual să revină la lot, deși jucătorul de 36 de ani voia să renunțe.

 

Naționala masculină de handbal este în fața unui nou început, avându-l pe banca tehnică pe spaniolul Xavier Pascual, câștigător al Ligii Campionilor, cu Barcelona.Ținta „tricolorilor” este calificarea la Olimpiadă, însă pe termen scurt meciurile de la începutul lui ianuarie, din prima fază a calificărilor la CM2023, sunt prioritare.

Până atunci, handbaliștii se „încălzesc” mâine în amicalul cu Georgia și apoi în „dubla” cu Spania.

Xavi Pascual are deja o victorie importantă: a reușit să-l readucă la lot pe căpitanul Mihai Popescu, portarul celor de la St. Raphael.

„Pope este un jucător important pentru handbalul românesc. Poate să ajute echipa, nu doar din poartă, și este important să avem un astfel de jucător lângă cei mai tineri și lângă mine, ca antrenor” – Xavier Pascual, selecționerul naționalei masculine de handbal a României.

„După ultimul meci am vrut să mă retrag, dar Pasqi m-a sunat și mi-a spus că are nevoie de mine și am zis că dacă mă dorește, o să fiu prezent. Sper să ajung la un turneu final, îmi doresc ca ieșirea mea de la națională să coincidă cu participarea la un european sau un mondial” – Mihai Popescu, căpitanul echipei naționale de handbal a României.

 

Nu-l interesează rezultatele din amicale

Selecționerul naționalei a mărturisit că nu va ține cont de rezultatele de pe tabela de marcaj în cele 3 meciuri amicale din această săptămână.

„Pentru mine este important să verific echipa la meci, să văd cum exprimăm ceea ce am făcut la antrenamente. Nu mă interesează că jucăm cu Georgia sau Spania, mă uit doar la cum vom evolua noi” – Xavier Pascual, selecționerul naționalei masculine de handbal a României.

 

Mâine, de la ora 18.00 (în direct la TVR1), naționala masculină se duelează cu Georgia, în primul meci de la revenirea pe banca tehnică a lui Xavier Pascual. Apoi, după acest meci, selecționerul va alege 18 dintre cei 24 de jucători convocați și vor pleca către Spania, acolo unde vor avea 2 partide de verificare ( la Aviles, pe 4 noiembrie la ora 22 și pe 6 noiembrie la ora 20).

Lotul de 24 de jucători:

Portari: Mihai POPESCU (Saint Raphael), Dan VASILE (HC Dobrogea Sud), Ionuț IANCU (Steaua).

Interi: Andrei BUZLE, Călin CĂBUȚ (Minaur), Gabriel BURLACU (Steaua), Gabriel CUMPĂNICI (CSM Vaslui), Marius SZOKE (Potaissa Turda), Javier HUMET, Robert MILITARU, Dan RACOȚEA, Octavian BIZĂU (Dinamo), Bogdan MĂNESCU (CSM Focșani), Alexandru ȘIMICU (Saint Raphael), Demis GRIGORAȘ (Benfica), Rareș FODOREAN (Povoa Andebol).

Extreme: Nicușor NEGRU (Dinamo), Ionuț NISTOR (HC Dobrogea Sud), Sabin CONSTANTINA (Steaua), Roland THALMAIER (Potaissa Turda).

Pivoți: Gabriel DUMITRIU (Potaissa Turda), Adrian ROTARU (CSM București), Bogdan PĂUNESCU (CSM Alexandria), Călin DEDU (Dinamo).