Calendarul evenimentelor, 18 noiembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Guvern

* Programul premierului Nicolae-Ionel Ciucă:

‣ jud. Dâmboviţa

  • ora 10:00 – Vizitarea Barajului Runcu – în localitatea Runcu

‣ jud. Maramureș

  • ora 11:30 – Vizitarea Căii ferate cu ecartament larg pentru transport feroviar cu Ucraina – la Câmpulung la Tisa
  • ora 12:00 – Vizitarea Punctului de trecere a frontierei cu Ucraina – Podul peste Tisa, zona Teplița – Sighetu Marmației. Conferința de presă susținută de premierul Nicolae-Ionel Ciucă va fi transmisă live pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și pe canalul de distribuție al Palatului Victoria;
  • ora 13:10 – Vizită la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței – strada Corneliu Coposu nr.4 Sighetu Marmației
  • ora 14:00 – Depunere coroană de flori la Cimitirul săracilor – la Cimitirul Eroilor, Sighetu Marmației
  • ora 17:30 – Vizită la Societatea Aramis Invest SRL – Str. Speranţei, 3, Baia Mare

 – Uniunea Europeană

* Biroul Parlamentului European în România, Comisia Europeană în România şi Institutul European din România organizează, între orele 11:00 – 13:30 (ora României), dezbaterea „Conferinţa privind viitorul Europei. Paşii de urmat”. Printre vorbitorii la dezbatere se numără: Luminiţa Teodora Odobescu, consilier prezidenţial, Administraţia Prezidenţială, Mihaela Ştefan-Simion, director general, departamentul „Uniunea Europeană”, Ministerul Afacerilor Externe, Victor Negrescu, membru al Parlamentului European, S&D, Alin Mituţa, membru al Parlamentului European, Renew Europe, Halka Kaiserová, ambasadorul Republicii Cehe în România, Ovidiu Nahoi, editorialist, Dilema Veche, Eliza Vaş, expert, serviciul „Studii Europene”, Institutul European din România. Moderator: Ion M. Ioniță, jurnalist. Evenimentul va avea loc la Biroul PE în România, Str. Vasile Lascăr, nr. 31, etaj 1 – sala Nicolae Titulescu

– Ministere

* Ministerul Educației, prin intermediul Unității de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă (UMPFE), organizează Forumul implicării comunităților ROSE, în cadrul căruia comunitățile care susțin tinerii în pregătirea pentru examenul de bacalaureat și pentru primul an de facultate vor fi recunoscute și premiate – ora 12:00, la Hotel Novotel. Evenimentul face parte din campania de comunicare și conștientizare cu privire la activitățile, rezultatele și efectele proiectelor finanțate prin schemele de granturi pentru licee și universități din Proiectul privind Învățământul Secundar – ROSE. Evenimentul va găzdui reprezentanți ai Ministerului Educației, ai Băncii Mondiale, echipa de asistență tehnică pentru monitorizarea granturilor ROSE, precum și rezeprezentanți ai instituțiilor de învățământ beneficiare de granturi. Printre invitații care vor lua cuvântul în cadrul evenimentului se numără: ministrul Educației, Ligia Deca, Liliana Preoteasa – director, Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă, Alina Sava – Senior Education Specialist, Banca Mondială, Radu Jugureanu și Paloma Petrescu – Horváth & Partners Management Consultants, echipa de asistență tehnică pentru monitorizarea granturilor ROSE, Dana Cavaleru – președinte HR Club și Iuliana Stan – Director Human Synergistics. Evenimentul va fi moderat de către prof. univ. dr. Anca Nedelcu – Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București

* Conferinţă de presă organizată de Societatea Română de Microbiologie, cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cu ocazia Săptămânii Mondiale a Conştientizării Consumului de Antibiotice; printre participanţi – ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, dr. Adrian Sterinu Cercel, prof. dr. Gabriel Popescu de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase ‘Prof. dr. Matei Balş’ (18 – 24 nov.) – ora 12:00, la sediul Institutului Naţional de Boli Infecţioase ‘Prof. Dr. Matei Balş’, Centrul Român HIV/SIDA, sala Amfiteatru, str. Dr. Calistrat Grozovici, nr. 1

* Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tănczos, se întâlneşte cu delegaţia ucraineană condusă de Ruslan Strilets, ministrul Protecţiei Mediului şi Resurselor Naturale al Ucrainei – ora 10:30, la sediul MMAP

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 60 milioane lei

* Bruxelles, Regatul Belgiei: Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG)

* Djerba, Republica Tunisiană: Participarea secretarului de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice Traian Hristea la Consiliul Ministerial al Francofoniei.    Întrevederile bilaterale ale secretarului de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice Traian Hristea cu ministrul afacerilor externe al Principatului Andorrei, Maria Ubach Font, și cu secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale al Regatului Cambodgia, Ouch Borith

* Luxembourg-Ville: Participarea secretarului de stat, coordonator național pentru procesul de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Luca Niculescu, în cadrul delegației române, la Reuniunea ministerială a Comitetului OCDE privind Guvernanța Publică cu tema “Clădirea încrederii și consolidarea democrației”. În cadrul delegației române participă şi şeful Cancelariei prim-ministrului, Mircea Abrudean, la Reuniunea ministerială a Comitetului OCDE privind guvernanţa publică şi la Forumul Global ‘Building trust and reinforcing democracy’, în contextul deschiderii negocierilor de aderare ale României la Consiliul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Cu această ocazie, artista Irina Sârbu şi bandul alături de care cântă – format din Puiu Pascu, Ciprian Parghel şi Tudor Parghel – vor susţine de la ora 19:45, un concert în cadrul Satului Francofoniei, cu sprijinul Institutului Cultural Român

* Samarkand, Republica Uzbekistan: Participarea secretarului de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota la Dialogul UE-Asia Centrală privind Conectivitatea

– Apărare, Interne

* Constanţa: Centrul de Scafandri a aniversat marţi, 15 noiembrie, 55 de ani de la înfiinţarea primei structuri de scafandri militari din România, în anul 1967, cu denumirea Grupul 279 Scafandri. Pentru a marca evenimentul, vineri, 18 noiembrie, vor fi organizate activităţi aniversare la sediul instituţiei de pe Bd. 1 Mai nr. 19 din Constanţa şi în Portul Militar Constanţa. Din program:

  • ora 9:00 – la Centrul 39 Scafandri, cu inaugurarea noului Sistem de Scufundare Simulată LH-300 din compunerea Laboratorului Hiperbar, cel mai performant sistem de antrenament al scafandrilor din Europa
  • Activităţile vor continua, începând cu ora 11:00, în Portul Militar Constanţa, cu desfăşurarea unei ceremonii militare şi cu lansarea medaliei aniversare ‘Scafandrii Militari Români – de 55 de ani, o profesie de elită’, emisă de Regia Autonomă Monetăria Statului. De asemenea, tot în portul militar, scafandrii militari vor prezenta un exerciţiu tactic demonstrativ, cu o serie de secvenţe de neutralizare a unui atac terorist la bordul unei navei aflate la cheu

* Mediaş, jud.Sibiu: Zilele prevenirii dezastrelor – la Muzeul Gazelor Mediaş (18 – 21 nov.)

– Partide

* Conferinţă de presă susţinută de preşedintele USR, Cătălin Drulă, pe tema extinderii USR în Republica Moldova; participă vicepreşedintele USR Dan Barna, coordonatorul departamentului de politici publice al USR, Cristian Ghinea, şi Lilian Carp – deputat în Parlamentul Republicii Moldova, preşedintele Comisiei de apărare – ora 11:00, la sediul USR din str. Clucerului, nr. 78-80

* Reşiţa: Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, participă la conferinţa judeţeană de alegeri a filialei Caraş-Severin – ora 13:00; conferinţă de presă – ora 15:00, la Hotel Rogge, str. Ion Luca Caragiale, nr. 12

* Sibiu: Conferinţă de presă susţinută de europarlamentarul USR Nicu Ştefănuţă – ora 10:00, la Hotel Ramada, sala Alfa, str. Emil Cioran, nr. 2

– Organizații internaționale

* Supreme Council of European Business (SCEB) organizează, la Grand Hotel Continental, sala Grigorescu, evenimentul intitulat „Competitive Intelligence versus Fake News” – ora 19:00. În prezenţa comunităţii SCEB, Emil Hedeşiu – membru al board-ului internaţional al organizaţiei – va prezenta elemente privind luarea deciziilor managementului de top al unei companii sub presiunea ştirilor false

– Minorități

* Timişoara: Muzeul Naţional al Banatului (MNB) vernisează o expoziţie inedită, intitulată „185 de ani de cânt coral al sârbilor din Timişoara (1836 0 2021)”, care reuneşte o colecţie inedită de exponate aflate în patrimoniul Episcopiei Ortodoxe Sârbe de Timişoara, al parohiilor sârbeşti din municipiu, dar şi în colecţii private. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Theresia şi face parte din programul evenimentelor dedicate Zilelor Culturii Sârbe. Expoziţia va rămâne deschisă în perioada 18 noiembrie – 18 decembrie. Autorii expoziţiei sunt vicepreşedintele Uniunii Sârbilor din România, Dejan Popov, şi şeful Secţiei de Istorie din cadrul Muzeului Naţional al Banatului, Zoran Markov. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Banatului în colaborare cu Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara, Uniunea Sârbilor din România şi Asociaţia pentru Cultură Bănăţeană, cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş

– Administraţie

* Conferinţă de presă privind ‘West Side Christmas Market’ din Parcul Drumul Taberei (15 nov. – 27 dec.); participă primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, şi reprezentanţii UNTOLD Universe – ora 11:00, la sediul Primăriei Sector 6

* Timişoara: Declaraţie de presă susţinută de preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica – ora 9:00

* Conferinţă de presă de bilanţ a activităţii desfăşurate în 2022 de Grupul local de pescărie durabilă Delta Dunării Tulcea – ora 10:30, str. Ing. Dumitru Ivanov, nr. 14, bl. Iberom Business Center, et. 2

* Tulcea: Şedinţa Consiliului ştiinţific al Administraţiei Parcului Naţional Munţii Măcinului  ora 10:00, la Hotel Delta

– Juridic

* Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din București împreună cu Asociația Română de Dreptul Afacerilor, alături de partenerii din mediul profesional, organizează Conferința Internațională „Perspectives of Business Law (ed. 12)” – ora 10:00, în format hibrid: fizic – Sala Madgearu a clădirii Ion N. Angelescu sau online – Zoom. Partener media: JURIDICE.ro. Conferința va fi transmisă în direct pe canalele social media ale Facultății de Drept și ale partenerilor

 – Social

* Începând cu ora 10:00, la Sala Vivaldi aflată la etajul 1 al Hotelului Athenee Palace Hilton (Str. Episcopiei nr. 1-3) are loc Forumul Național „Angajarea asistată – provocări, soluții, perspective”. Evenimentul este organizat de Fundația Health Action Overseas Romania (HAO) și se adresează reprezentanților din instituțiile publice cu atribuții în domeniul politicilor privind dizabilitatea, furnizorilor publici si privați de servicii sociale și de ocupare pentru persoane cu dizabilități, angajatorilor interesați să asigure un mediu de lucru incluziv, persoanelor cu dizabilități aflate în căutarea unui loc de muncă. Forumul are loc în cadrul proiectului transnațional „Labour market Employment for young Adults with a Disability – LEAD”, cofinanţat din EEA and Norway Grants Fund for Youth Employment, coordonat de HAO. Forumul va fi deschis de Nicolae Dobrescu, director executiv HAO și managerul proiectului LEAD și va fi onorat de prezența lui Mihai Tomescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități

* Conferinţa naţională cu tema „Prevenirea abuzului şi violenţei asupra copilului reflectată în planul politicilor publice”, organizată de Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative – Secţiunea România (FICE România) în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Asociaţia Directorilor Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Asociaţia Comunelor din România – ora 11:00, la Palatul Parlamentului, sala ‘Avram Iancu’, nivel P1, Senat – Intrarea A1, prin Calea 13 Septembrie

* Forumul Tinerilor, organizat de Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil în cadrul Festivalului Drepturilor Copilului (18 – 19 nov.) – ora 10:00, Senat, sala Avram Iancu

– Economic

* Dezbaterea „Paradoxul performanţei în noua eră a muncii”, organizată de Banca Naţională a României, împreună cu EXEC-EDU – ora 9:30, la sediul BNR, Str. Lipscani, nr. 25

* Metrorex organizează Ziua Porţilor Deschise, eveniment care marchează 43 de ani de la înfiinţarea metroului bucureştean – ora 10:00, Piaţa Unirii nr.1

* Ediţia de toamnă 2022 a Târgului de Carieră Feroviară în România (18 – 19 nov.)

* Institutul Naţional de Statistică publică date privind cifra de afaceri în serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor în septembrie 2022 și cifra de afaceri în comerţul cu ridicata în septembrie 2022

* Jud. Vâlcea: Eveniment organizat de Hidroelectrica la CHE Lotru Ciunget, cu prilejul împliniri a 50 de ani de la punerea în funcţiune a centralei hidroelectrice – ora 11:00

* Târgu Mureş:  Gala Fermierilor din România, organizată de PRIAevents împreună cu Asociaţia Agricultorilor Maghiari Organizaţia Mureş şi LAPAR – ora 10:00, jud. Mureş, Studium Hub, Piaţa Bolyai, nr. 15

– Medicină, Sănătate

* ‘Actualităţi în imunodeficienţele primare la adulţi. Focus – Afectarea digestivă’ – simpozion organizat de Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ‘Dr. Carol Davila’ – ora 8:45, Amfiteatrul SUUMC

* ‘Post Covid în specialităţile medicale. Noul sezon gripal’ – masă rotundă online organizată de Academia de Ştiinţe Medicale – ora 10:00, live pe pagina de Facebook a Academiei

* Săptămâna PSI revine la formula consacrată a atelierelor în prezență, sub forma unor discuții însuflețite de psihoterapeuți și profesori universitari din șapte orașe din țară, respectiv București, Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Sibiu, Timișoara, Piatra Neamț. Despre terapia de cuplu și „vindecarea strămoșilor”, despre acceptarea de sine și forțele inconștiente din casele pe care le locuim, acestea și multe altele sunt temele care vor dezbătute în această ediție de toamnă a „Săptămânii PSI”, eveniment organizat în perioada 14-20 noiembrie de Librăriile Cărturești și Editura Trei, în parteneriat media cu Psychologies, Radio România Cultural și Fabrica de PR (14 – 20 nov.). Din program:

‣ București – Cărturești Verona

  • ora 19:00 – „Sindromul impostorului” – Psihoterapeuți: Petrișor Țepurlui, Roxana Bores. Carte recomandată: „Sindromul impostorului” – Kevin Chassangre, Stacey Callahan

‣ Iași – Cărturești Palas

  • ora 19:00 – „Acceptarea de sine și relația cu ceilalți” – Psihoterapeuți: Felicia Ciobanu & Teodora Petrescu. Carte recomandată: „Imperfecți, liberi şi fericiți” – Christophe André

‣ Timișoara – Faber Community (Splaiul Peneș Curcanul nr. 4-5)

  • ora 19:00 – „Cum își depășesc părinții temerile și grijile îndrumându-și copiii în chip conștient” – Psihoterapeut: Diana Ciobotă. Carte recomandată: „Mamă, nu te mai speria!” – Jeannine Mik, Sandra Teml-Jetter

* Braşov: Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Neurodegenerative din România organizează cea de-a cincea ediţie a Conferinţei Naţionale a Tinerilor cu Scleroză Multiplă (18-40 ani), în perioada 18-20 noiembrie. Evenimentul va fi transmis pe pagina Facebook APAN (www.facebook.com/APANRomania) sâmbătă 19 noiembrie 2022 (10:30 – 18:30), restul sesiunilor de vineri şi duminică fiind accesibile doar offline

* Sibiu: Inaugurarea Secţiei Chirurgie a Spitalului Căi Ferate Sibiu – ora 14:00

* Timişoara: Conferinţa „Sănătatea o prioritate naţională, drepturile pacienţilor”, organizată de Asociaţia Judeţeană pentru Protecţia Pacienţilor Timiş (AJPP) şi co-organizator europarlamentarul Maria Grapini  – ora 16:00, la Centrul Regional de Afaceri – CRAFT, sala Banatul, bd. Eroilor de la Tisa, nr. 22

– Academie

* ‘O operă celebră: Ecorşeul Brâncuşi – Gerota’ – masă rotundă organizată de Academia Română prin Secţia de arte, arhitectură şi audiovizual şi Secţia de ştiinţe medicale – ora 11:00, în Amfiteatrul ‘Ion Heliade Rădulescu’, Calea Victoriei nr. 125

– Învățământ, Cercetare

* Deschiderea conferinţei internaţionale „Geographical perspectives on global changes”, cu participarea prof.dr.William S. Keeton – ora 9:00, la Facultatea de geografie, Universitatea Bucureşti (18 – 19 nov.)

* Fondatoarea Centrului de Studii Comparative al Facultăţii de Litere a Universităţii din Lisabona, profesoara Helena Carvalhao Buescu, primeşte titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti – ora 12:00, Sala Senatului a Rectoratului universităţii, şos Panduri, nr. 90

* Dezbatere publică pentru proiectul de lege privind securitatea şi apărarea cibernetică a României, organizată de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, la Universitatea Politehnica – ora 13:00, Splaiul Independenţei nr. 313, Clădirea Rectorat, etajul 2, Sala Senatului şi pe Zoom

* Constanţa: Manifestări organizate de Academia Navală ‘Mircea cel Bătrân’ Constanţa cu prilejul împlinirii a 150 de ani de învăţământ românesc de marină

  • ora 10:00 – 14:00 – Ziua Porţilor Deschise

* Craiova: Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova lansează, de la ora 17:30 programul cultural-educațional „Educăm Împreună” – în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. Programul se va desfășura în perioada 2022-2026, se adresează copiilor din Craiova și Regiunea Olteniei și are drept scop asigurarea procesului de educație culturală și istorică în rândul elevilor.  Evenimentul de lansare a programului va include și premiera spectacolului Alegerea, ce are la bază piesa de teatru într-un act scrisă, în 1960, la Versoix, de Majestățile Lor Regele Mihai I și Regina Ana. Premiera va avea loc de la ora 19:00 și se va desfășura în prezența Alteței Sale Regale, Principesa Sofia

– Cultură

* Câştigător al Concursului Internaţional de Dirijat Gustav Mahler, Germania – 2020, Finnegan Downie Dear, care va debuta în noua stagiune la Staatsoper Berlin (Opera de Stat din Berlin), este invitat la Sala Radio să dirijeze un concert Beethoven/Schubert – ora 19:00. Născut la Londra, absolvent al Universităţii din Cambridge şi al Academiei Regale de Muzică, Finnegan Downie Dear a dirijat orchestre ca London Philharmonic Orchestra, Sinfonieorchester Basel, Filarmonica di Bologna şi se va afla vineri, 18 noiembrie, la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio. Pe scena Sălii Radio se va afla şi pianistul Horia Mihail, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, care va interpreta Concertul nr. 4 pentru pian şi orchestră, semnat de Beethoven

* Muzeul Municipiului Bucureşti organizează Simpozionul de Artă şi Istoria Artei, ediţia a VI-a, cu tema „De la tradiţionalism la modernism” – ora 9:00, la Palatul Suţu (Bd. Ion C. Brătianu, nr. 2). Prin acest simpozion realizat în colaborare cu alte instituţii, Muzeul Municipiului Bucureşti îşi propune să pună la dispoziţia specialiştilor o platformă de prezentare a ultimelor cercetări din domeniu, să faciliteze comunicarea istoricilor de artă şi specialiştilor activi în domeniul artistic la nivel naţional şi internaţional şi să problematizeze teme de actualitate, inclusiv din domeniul conservării şi restaurării

* Inaugurarea expoziţiei permanente ‘George Emil Palade’, cu ocazia împlinirii a 110 ani de la naşterea acestuia, eveniment organizat la UMF Carol Davila – ora 14:00 – Amfiteatrul ‘George Emil Palade’ (Amfiteatrul Mare), din Palatul Facultăţii de Medicină, bd. Eroii Sanitari, nr. 8

* Primăria Sectorului 3 va derula, începând din 16 noiembrie, în cinci unităţi ale învăţământului preuniversitar din sector, un proiect în cadrul căruia artişti de succes din România vor prezenta elevilor care sunt oportunităţile de carieră pe care le au în industria muzicală. Liceele care fac parte din accest proiect sunt: Liceul Teoretic ‘Alexandru Ioan Cuza’, Liceul Teoretic ‘Benjamin Franklin’, Liceul Teoretic ‘Dante Alighieri’, Liceul Teoretic ‘Decebal’ şi Liceul ‘Teoretic Nichita Stănescu’. Artiştii care vor participa la întâlnirile cu temă vocaţională sunt: Tudor Chirilă, Smiley şi Manuel Riva, producătorii şi compozitorii Adrian Sână (Akcent), Vladimir Coman Popescu (Hahaha Production), alături de reprezentanţi ai unor importante case de producţie muzicală din Romania: Roton Music şi Hahaha Production. Din program:

  • ora 14:00, la Liceul Teoretic „Nichita Stănescu” (Vladimir Coman Popescu – producător muzical Hahaha Production)

* Vernisajul expoziţiei de pictură, design sticlă şi modă, sculptură în lemn: ‘Bidimensional – Tridimensional’, a artistei Francoise Mariana Roşian Apostol, organizat de Casa de Cultură ‘Friedrich Schiller’ – ora 18:00, str.Batiştei nr.15

* Casa Artelor Dinu Lipatti organizează evenimentul Memoria Culturii Româneşti, Ediţia a III-a, de la ora 19:00, prezentat de realizatoarea de Programe TV Marilena Rotaru. Publicul va avea ocazia să participe la Conferinţa susţinută de invitata noastră, în cadrul căreia va prezenta două filme despre personalităţi marcante ale culturii româneşti: ‘Camilian Demetrescu – Forţa simbolului între speranţă şi nihilism’ şi ‘Carmen Sylva – Prinţesa Rinului, Regina Carpaţilor’. Printre partenerii media: Radio Bucureşti FM, Radio România Cultural

* Pianistul Eduard Kunz va susţine recitalul extraordinar ‘Breat in Breath out – Piano Concert’ pe scena Palatului Bragadiru din Bucureşti, de la ora 19:00. Din programul concertului fac parte lucrări semnate de Johann Sebastian Bach, George Enescu, Ludwig van Beethoven şi Pavel Karmanov

* Începe ultima stagiune de Teatru Politic, cu piesa „Acrobaţii – 7 zile din viaţa unor profesori de ţară” – ora 19:00, la Centrul de Teatru Educaţional Replika

* Pianistul Eduard Kunz va susţine recitalul extraordinar „Breat in Breath out – Piano Concert” pe scena Palatului Bragadiru din Bucureşti, de la ora 19:00. Din programul concertului fac parte lucrări semnate de Johann Sebastian Bach, George Enescu, Ludwig van Beethoven şi Pavel Karmanov

* Maestrul Christian Badea, prim-dirijor principal al Filarmonicii ‘George Enescu’ revine la pupitrul orchestrei într-un concert care va avea loc la Ateneul Român, de la ora 19:00. Programul cuprinde Simfonia de tinereţe nr. 4 de George Enescu. Ea va fi urmată de una dintre cele mai iubite pagini din literatura concertantă pentru pian, monumentalul Concert în la minor pentru pian şi orchestră de Edvard Grieg, a cărui solistă este magistrala pianistă Elisabeth Leonskaja

* Alexandria, jud.Teleorman: Concursul Internaţional ‘Sibba City of Dance’, ediţia a XI-a – la sala Polivalentă (18-20 nov.)

* Alba Iulia: Activităţi organizate de către Primăria Municipiului Alba Iulia. Programul zilei:

  • ora 18:00 – Cântecul Generaţiilor, spectacol cu participarea artiştilor: Ioan Bocşa, Veta Biriş, Traian Jurchela, Mariana Deac, Bogdan Toma, Romulus Cipariu, Georgeta Plută, Gheorghe Albu, Adrian Albu, Victor Geogean, Andrei Haneş, Traian Stoita, Orchestra Ovidiu Barteş, Grupul vocal ‘Icoane’ – la Casa de Cultură a Sindicatelor. Acces liber pe bază de invitaţie – în limita locurilor disponibile

* Bistriţa: Începând cu ora 12:00, Clubul Cultural CoşBook al Bibliotecii Judeţene ‘George Coşbuc’ Bistriţa-Năsăud va fi gazda unei noi ediţii a programului ‘Poezia muzicii, muzica poeziei’, invitat fiind cantautorul Nicu Alifantis. Vor fi lansate cu acest prilej mai multe cărţi şi albume, între care, la loc de cinste stă box setul ‘Memorabilia’, care reuneşte muzica de teatru a compozitorului şi interpretului Nicu Alifantis, creată şi interpretată de autor pe parcursul a 45 de ani de scenă, apărut la Editura Alifantismusic în anul 2019

  • Concertul Alifantis & Mirică – Gemini va fi capul de afiş al primei seri a Festivalului Naţional Bistriţa Folk 20, ce se va desfăşura în 18 şi 19 noiembrie pe scena Palatului Culturii din Bistriţa. Manifestarea este organizată de Centrul Cultural Municipal ‘George Coşbuc’ Bistriţa cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Bistriţa, în parteneriat cu Asociaţia Culturală România din inima mea şi Biblioteca Judeţeană ‘George Coşbuc’ Bistriţa-Năsăud

* Craiova: Teatrul Naţional ‘Marin Sorescu’ din Craiova, lansează de la ora 17:30 programul cultural-educaţional EDUCÄ‚M ÎMPREUNÄ‚. Programul se va desfăşura în perioada 2022-2026, se adresează copiilor din Craiova şi Regiunea Olteniei şi are drept scop asigurarea procesului de educaţie culturală şi istorică în rândul elevilor. Printre partenerii media: Radio România Oltenia Craiova

* Craiova: Biblioteca Judeţeană ‘Alexandru şi Aristia Aman’ organizează în sala ‘Acad. Dinu C. Giurescu’, începând cu ora 10:00, lansarea volumului ‘În zigzag cu viaţa mea’, autor Marian Barbu. La eveniment vor participa invitaţii: Tudor Nedelcea, Mircea Pospai, Dan Lupescu, Nicolae Bălaşa

* Focșani: Festivalul de muzică uşoară românească „Florentin Delmar” – ediţia a 47-a, eveniment organizat de Ateneul Popular „Maior Ghe. Pastia” şi Teatrul Municipal „Maior Ghe. Pastia” (18 – 19 nov.)

* Galați: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi prezintă spectacolul O Repetiţie Moldovenească în Festivalul Internaţional de Teatru ‘Toma Cargiu’ Ploieşti. Reprezentaţia va avea loc pe 18 noiembrie, la ora 18:00, la Teatrul ‘Toma Caragiu’, sala ‘Toma Caragiu’

* Iaşi: În cadrul seriei de evenimente organizate de Institutul Francez din România sub titulatura Noiembrie digital, Institutul Francez din România la Iaşi organizează de la ora 18:00, vernisajul instalaţiei ‘Chanson infinie’, a lui Dorin Baba, curatoriată de Petru Bejan

* Jud. Maramureș: Festivalul Naţional de Muzică „Lira” aflat la cea de-a X-a ediţie, se va desfăşura în perioada 18 – 20 noiembrie, la Casa de Cultură a oraşului Tăuţii Măgherăuş. Ediţia din acest an reuneşte peste zece judeţe şi aproximativ 400 de tineri artişti. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Artist pentru Artă şi Ring Arte Media, în parteneriat cu Primăria Tăuţii Măgherăuş (Maramureş)

* Oradea: Ora Jazz Festival, ediţia a III-a (18-20 nov.) – ora 19:00, la Filarmonica de Stat, Oradea

* Ploiești: Didactica Publishing House, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și Muzeul “Ion Luca Caragiale” Ploiești lansează biografia „Ion Luca Caragiale: Viața și opera”, o abordare mai puțin convențională asupra activității unuia dintre autorii care a influențat semnificativ literatura română. Evenimentul de lansare va avea loc vineri, 18 noiembrie, de la ora 10:00, la sediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie din Ploiești, din Str. Toma Caragiu, nr. 10, în prezența autorului, prof. Gabriela Gîrmacea și va fi urmat de o sesiune de autografe

* Sibiu: Cea de a III-a ediţie a festivalului Minunata Muzică Nouă – Brave New Music are loc în perioada 16-20 noiembrie, cuprinde cinci concerte şi două conferinţe speciale şi aduce un suflu proaspăt în peisajul cultural naţional atât prin conceptul artistic revoluţionar, cât şi prin materialele grafice îndrăzneţe – concepute cu ajutorul unor instrumente de design bazate pe inteligenţa artificială. Din program:

  • În cea de a treia zi de festival, are loc o întâlnire cu un tânăr muzician devenit un punct de referinţă într-o nouă mişcare artistică. În dublă ipostază, de compozitor şi solist, Francesco Tristano va interpreta câteva lucrări proprii, vineri, 18 noiembrie, ora 19:00, la Sala Thalia, acompaniat de Ansamblul IconArts. La pupitrul dirijoral se va afla Cristian Lupeş

* Sinaia: În cadrul proiectului cultural-educaţional ‘Educăm împreună’, ce se va desfăşura în perioada 2022 – 2026, Muzeul Naţional Peleş va prezenta o serie de expoziţii: ‘Maria a României. Regină şi artistă’, ‘Regele Carol I. Ctitorul României Moderne’, ‘Carol al II-lea al României. Un rege controversat’, ‘Mihai I. Ultimul rege al României’. Prima expoziţie inclusă în proiect, ‘Maria a României. Regină şi artistă’, va putea fi vizitată în perioada 18 noiembrie 2022 – 31 martie 2023 şi cuprinde obiecte ce au aparţinut Reginei Maria şi materiale informative privind viaţa şi activitatea Majestăţii Sale

* Turda: Teatrul Naţional „Aureliu Manea” aduce în atenţia publicului din Turda un nou concept, Fabrica de Teatru (fosta Fabrica de Bere). Vineri şi sâmbătă, 18 şi 19 noiembrie, au loc avanpremiera şi premiera spectacolului „Pe o bancă”, în regia Muriel Manea. Textul scris de Alexandr Ghelman, poate fi considerat o poveste de dragoste originală şi modernă, între doi oameni ale căror destine se întâlnesc, aparent întâmplător

* Budapesta: Institutul Cultural Român de la Budapesta şi Cinematograful Naţional de Artă Urania organizează, în perioada 15-19 noiembrie, a XVI-a ediţie a Săptămânii Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei din România şi al Fondului Cultural Naţional din Ungaria. Şapte producţii ale ultimilor doi ani, filme artistice şi documentare din cinematografia românească contemporană, vor fi proiectate în cadrul evenimentului ce va avea loc la Budapesta. Proiecţiile vor avea loc la Cinematograful Naţional de Artă Urania, în limba română, cu subtitrare în limba maghiară. Din program:

  • Vineri, 18 noiembrie, ora 18:00 – Noi împotriva noastră / Egymassal szemben – Documentar, r. Andra Tarara, 2020

–  Sport

* Au loc meciuri în etapa a 12-a a Ligii Naţionale de handbal masculin

  • CSM Bucureşti – CSM Focşani 2007 – ora 17:00, Sala Apollo
  • CSM Bacău – CS Dinamo Bucureşti ora 17:30, Sala Dinamo
  • AHC Potaissa Turda – ACS HC Buzău 2012 – ora 18:00, Sala ”Gheorghe Bariţiu” – Turda

* Se dispută partide în etapa a şasea a Ligii Naţionale de baschet masculin

  • ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca – CS Municipal Târgu Jiu – ora 18:00, Sala Polivalentă – Cluj-Napoca
  • SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara – CS Dinamo Bucureşti – ora 18:00, Sala ”Constantin Jude” – Timişoara
  • CSO Voluntari – CSA Steaua Bucureşti – ora 20:00, Sala ”Gabriela Szabo” – Voluntari

* Se dispută meciuri în Liga Naţionlă de baschet feminin

  • etapa 1: CS Municipal Târgovişte – FCC Baschet UAV Arad – ora 12:00, Sala CSŞ ”Ioan Valerian” – Târgovişte
  • etapa a 7-a: CS Universitatea Cluj-Napoca – BC Sirius Mureşul Târgu Mureş (ora 13:00, Sala ”Horia Demian” – Cluj-Napoca,), CS Rapid Bucureşti – CSTBv CSU Olimpia Braşov (ora16:00, Sala Rapid – Bucureşti)

* Miercurea Ciuc: Are loc meciul SC Miercurea Ciuc – ACSH Gheorgheni, care contează atât pentru Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă, cât şi pentru Erste Liga – ora 18:30, Patinoarul ”Vakar Lajos”

– S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie

* Se împlinesc 720 de ani (1302), de când, prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al VIII-lea proclama supremația spirituală a papei asupra tuturor deciziilor dogmatice, considerată de istoricii una dintre cele mai importante declaraţii de supremaţie spirituală făcute vreodată de Sfântul Scaun. Documentul original s-a pierdut, dar o versiune a textului se poate găsi în registrele Papei Bonifaciu al VIII-lea, în Arhivele de la Vatican

* Acum 629 de ani (1393) avea loc prima mențiune documentară a stolnicului în Moldova. În Evul Mediu, stolnicul (din slavonă „stolu” – masă) era un dregător care se îngrijea de masa domnului și se ocupa de aprovizionarea curții domnești cu produsele alimentare necesare. În împrejurări deosebite, sau la sărbători, stolnicul îl servea pe domn și gusta mâncarea acestuia, pentru a se asigura că nu era otrăvită. Aproviziona curtea cu pește și era mai mare peste bucătărie. Stolnicii au dispărut odată cu reformele introduse de Alexandru Ioan Cuza

* Cu 461 de ani în urmă (1561) a început domnia lui Despot Vodă (Ioan Iacob Heraclid) în Moldova. Ioan Iacob Heraclid sau Iacob Eraclide (1511 – 15.XI.1563) a fost domnul Moldovei în perioada 18 noiembrie 1561 – 9 noiembrie 1563. De origine greacă, s-a născut pe insula Creta sau Samos, unde tatăl său era marinar. Ajuns pe tron, a luat numele de Ioan-vodă și și-a asigurat grația sultanului prin urcarea tributului la 50.000 de scuzi, precum și protecția ambasadorului Franței. Lui i se datorează emiterea primului taler moldovenesc, după sistemul monetar occidental. Încercările lui, de altfel foarte lăudabile, de a reforma moravurile decăzute ale țării, marginalizarea boierilor prin aducerea de consilieri străini, dar și împovărarea poporului cu noi impozite, i-au grăbit căderea, fiind asasinat

* Acum 396 de ani (1626) avea loc sfinţirea Bazilicii Sfântul Petru de la Vatican, de către Papa Urban al VIII-lea. La început a fost doar un monument comemorativ în locul unde apostolul Petru, considerat drept primul papă al Romei, ar fi fost martirizat şi înmormântat, în apropierea circului lui Nero. Între anii 319 şi 329, împăratul Constantin cel Mare a construit pe acest loc o mare bazilică. În secolul al XV-lea, clădirea era în stare de ruină şi papa Iuliu al II-lea hotărăşte construirea unei noi bazilici de mare amploare. Construirea edificiului actual, cea mai mare biserică din lume, începută la 18 aprilie 1506, se sfârşeşte în anul 1612, în timpul Papei Paul al V-lea

* Acum 202 ani (1820) vânătorul (în special de balene și foci), exploratorul şi căpitanul american de marină, Nathaniel Brown Palmer (1799 – 1877), din Stonington, Connecticut, navigator cu experiență și căpitan al micului vas Hero, a descoperit Antarctica, unul dintre cele șapte continente. Antarctica este regiunea polară din sudul Pământului care cuprinde continentul Antarctida și porțiunile sudice din oceanele limitrofe. Este situată în regiunea antarctică din emisfera sudică, aproape în întregime la sud de cercul polar antarctic și este înconjurată de Oceanul Antarctic. Având 14,0 milioane de km pătrați, este al cincilea continent ca suprafață, după Asia, Africa, America de Nord și America de Sud. Aproximativ 98 % din suprafața Antarcticii este acoperită de o pătură de gheață cu grosimea medie de 1,6 km. Pentru a onora realizarea căpitanului din Stonington, Palmer Land, o parte a Peninsulei Antarctice și Arhipelagul Palmer îi poartă numele. Deși Palmer nu este singurul navigator care a câștigat renume pentru descoperirea Antarcticii, isprava sa este și o mărturie a teritoriului larg acoperit de comerțul cu foci din Connecticut

* Cu 182 de ani în urmă (1840) avea loc, la Teatrul Național din Iași, premiera comediei „Farmazonul din Hârlău”, prima scriere dramatică a lui Vasile Alecsandri, pusă în scenă de Costache Caragiali (18/30)

* Acum 162 de ani (1860) Conferinţa naţională a fruntaşilor politici români din Banat, desfăşurată la Timişoara, în zilele de 18 şi 19 noiembrie, adopta o moţiune prin care se cerea autonomia Banatului (teritoriul acestuia urmând să fie numit „Căpitanatul român”) sau să fie încorporat la Transilvania (devenită autonomă)

* În urmă cu 168 de ani (1864) era discutată și aprobată, în Consiliul orașului Bucureşti, noua stemă a Capitalei, având ca element principal imaginea Sfântului Dimitrie Basarabov, desemnat patronul orașului. La data de 7 decembrie a aceluiaşi an, prin decret dat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, stema a fost oficial adoptată. Stema a fost schimbată în vremea comunismului, pentru a nu apărea în ea elemente religioase, dar după Revoluţie a fost readoptată în varianta iniţială

* Tot într-o zi de 18 noiembrie, acum 148 de ani (1874), România adera la Convenţia internaţională pentru îmbunătăţirea soartei militarilor răniţi din armatele de campanie (Crucea Roşie), încheiată la 10/22.VIII.1864, la Geneva (18/30)

* Acum 119 ani (1903) era semnat primul Tratat americano-panamez ce stabilea instituirea jurisdicţiei „a perpetuidad” (pentru totdeauna) a SUA asupra Zonei Canalului Panama, fâşie de teritoriu panamez (de-a lungul celor două maluri ale Canalului), cu o suprafaţă de 1432 kmp. La 7.IX.1977 a fost semnat un nou Tratat, în care erau prevăzute modalităţile de transfer către Panama, până la 31.XII.1999, a tuturor drepturilor de administrare a acestei căi navigabile şi de refacere a suveranităţii R. Panama asupra fâşiei de pământ denumite Zona Canalului. În zona Canalului Panama se derulează, în prezent, un contract de operare a porturilor, pe o perioadă de 25 ani, încheiat de guvernul panamez cu firma chineză Hutchinson Whampoa (cu sediul la Hong Kong)

* Cu 104 ani în urmă (1918) avea loc Adunarea Națională de la Alba Iulia, cu participarea a 1228 de delegați (deputați). În numele Comitetului de organizare s-a propus alegerea unui Birou al Adunării, format din Gheorghe Pop de Băsești, episcopii Ioan I. Pop și Dimitrie Radu – președinți, Ștefan Cicio-Pop, Teodor Mihali, Ioan Flueraș – vicepreședinți, precum și a unui Secretariat. Vasile Goldiș a rostit cuvântarea solemnă, încheiată cu un proiect de rezoluție, care începea cu cuvintele: „Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”. Proiectul de rezoluție propus de V. Goldiș a fost adoptat de cei prezenți la Marea Adunare Națională cu ovații prelungite. Pentru cârmuirea Transilvaniei până la constituirea Constituantei, Adunarea Națională a procedat la alegerea unei Adunări legislative numită Marele Sfat Național, compus din 250 de membri. Acesta la rându-i numea guvernul provizoriu, Consiliul Dirigent. După săvârșirea actului istoric al Unirii, cei peste 100.000 de participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, adunați pe Câmpul lui Horea, au aprobat cu aclamații entuziaste hotărârea de unire necondiționată și pentru totdeauna a Transilvaniei cu România. Unirea Transilvaniei cu România a încheiat procesul de făurire a statului național unitar român, proces început la 24 ianuarie 1859, prin unirea Moldovei cu Țara Românească, continuat prin unirea cu România a Dobrogei la 14 noiembrie 1878, a Basarabiei la 27 martie 1918 și a Bucovinei la 28 noiembrie 1918 (18.XI/1.XII)

* Mickey Mouse, cunoscutul personaj din desenele animate ale lui Walt Disney, îşi făcea pentru prima oară apariţia, acum 94 de ani (1928), la „Colony Theatre” din New York, în filmul de 7 minute intitulat „Steamboat Willie”, primul film de animaţie care a combinat tehnologia animaţiei cu sunetul sincronizat

* În urmă cu 91 de ani (1931) avea loc prima emisiune a Radiodifuziunii Române dedicată străinătăţii, preluată de Radiodifuziuni europene

* Se împlinesc 85 de ani (1937) de la inaugurarea clădirii Casei de Cultură a Studenţilor Bucureşti, instituţie publică, cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului. Construită din iniţiativa lui Stelian Popescu – preşedintele societăţii anonime „Universul” de antrepriza ing. Emil Prager sub controlul prof. arh. Petre Antonescu, a purtat între anii 1957 – 1982 numele de Casa de Cultură a Studenţilor „Grigore Preoteasa”

* În urmă cu 59 de ani (1963) avea loc premiera filmului istoric „Tudor”, în regia lui Lucian Bratu, film de referinţă în istoria cinematografului românesc care evocă mişcarea istorică de la 1821

* Tot acum 59 de ani, compania Bell Telephone a introdus în circuitul comercial din SUA primul telefon cu butoane (sau taste), înlocuind telefonul cu disc. A fost instalat pentru prima dată în Carnegie și Greensburg, Pennsylvania

* Acum 44 de ani (1978) avea loc cea mai mare sinucidere colectivă din timpurile moderne, care s-a desfăşurat în colonia de la Jonestown din Guyana (America de Sud), 913 de adepţi ai sectei „Templul popoarelor”, dintre care 276 de copii, luându-şi viaţa. Cel care i-a îndemnat pe sectanţi să recurgă la fatalul gest a fost liderul spiritual al acestora, Jim Jones, care a întemeiat secta în 1956 în Statele Unite. Majoritatea adepţilor a consumat o băutură cu cianură şi sedative, iar cei care au refuzat au fost împuşcaţi din ordinul lui Jones. Trupurile neînsufleţite ale oamenilor erau împrăştiate în întreaga colonie

* În urmă cu 31 de ani (1991) a avut loc „Masacrul de la Vukovar”. La acea dată, armata iugoslavă şi unităţile paramilitare au pus stăpânire pe oraşul Vukovar din estul Croaţiei, după un asediu de aproape trei luni. Aproape 300 de bărbaţi care s-au refugiat într-un spital au fost transportaţi sub pază armată la ferma Ovcara din afara oraşului, unde au fost bătuţi de soldaţi mai multe ore. Câţiva dintre ei au fost eliberaţi, dar peste 200 au fost ucişi, iar corpurile lor au fost aruncate în gropi comune. Asediul oraşului Vukovar a fost o luptă care a durat 87 de zile, desfăşurată în oraşul din estul Croaţiei. Asedierea oraşului s-a făcut de Armata Populară Iugoslavă, sprijinită de diverse forţe paramilitare sârbe, cu intenţia de a desprinde localitatea de Croaţia şi de a o anexa Republicii Sârbe Krajina, care să formeze o uniune cu Serbia şi Muntenegru. Asediul s-a desfăşurat între august şi noiembrie 1991, în timpul Războiului Croat de Independenţă. Asediul s-a terminat cu înfrângerea Gărzii Naţionale Croate, distrugerea Vukovarului, moartea a cel puţin 3.000 de persoane, precum şi purificarea etnică a cel puţin 20.000 de croaţi din oraş şi din împrejurimi. A fost primul oraş european ras de pe faţa pământului de la Al Doilea Război Mondial încoace

Aniversări – Comemorări

– 1856: S-a născut Ioan Iacov Antonovici, teolog, episcop ortodox şi istoric; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (m. 1931)

– 1876: S-a născut geologul Ion Popescu-Voiteşti; pionier al cercetărilor geologice româneşti; a întocmit o sinteză asupra geologiei (1921) şi a istoriei geologice (1935) a teritoriului României (m. 1944)

– 1879: S-a născut medicul chirurg Iacob Iacobovici, unul dintre fondatorii Facultăţii de Medicină din Cluj-Napoca şi întemeietorul şcolii de chirurgie din Transilvania (m. 1959)

– 1898: A murit Ion Georgescu, sculptor şi desenator, elev al lui Karl Storck (n. 1856)

– 1905: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) medicul Grigore Benetato, medic şi fiziolog; contribuţii la studiul rolului sistemului nervos central în imunologie; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1972)

– 1906: S-a născut Corneliu Baba, pictor şi grafician; membru corespondent (1963) şi membru titular (1990) al Academiei Române (m. 1997)

– 1907: S-a născut Mihai Pop, etnolog şi folclorist; studii teoretice şi cercetări de folclor românesc; membru de onoare al Academiei Române din 2000 (m. 2000) – 115 ani

– 1916: S-a născut Ion Larian Postolache, poet şi traducător; s-a remarcat mai ales prin bogata activitate de traducător (imnuri vedice, lirică sanscrită, poezie egipteană veche) (m. 1997)

– 1924: S-a născut Iordan Chimet, eseist, prozator, poet, scenarist şi traducător (m. 2006)

– 1924: S-a născut Camilian Demetrescu (prenumele la botez – Paul Constantin), pictor monumentalist, sculptor, grafician, eseist, teoretician al artei, publicist şi filosof; membru fondator al UAP; exilat politic în Italia din 1969, a fost unul dintre criticii vehemenţi ai regimului Ceauşescu; s-a afirmat în Italia printre cei mai mari reprezentanţi ai artei religioase (nouă dintre tapiseriile sale decorează sala de audienţe a Suveranului Pontif) (m. 2012)

– 1935: S-a născut Cornel Todea, regizor de teatru, de film şi operă, realizator tv. (m. 2012)

– 1940: A murit Ion Inculeţ, om politic liberal; a desfăşurat o susţinută activitate pentru unirea Basarabiei cu România, ca preşedinte al Sfatului Ţării; după unire a fost ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1918 (n. 1884, la Rezeni/Chişinău, azi în R. Moldova)

– 1943: S-a născut compozitorul, muzicologul și profesorul Dan Cezar Buciu; unul dintre primii teoreticieni în zona modalismului muzical românesc

– 1947: S-a născut Bedros Horasangian, prozator, eseist, publicist şi jurnalist de origine armeană – 75 de ani

– 1950: S-a născut dirijorul de cor și profesorul Cornel Groza; din 1986 este dirijorul permanent al Corului Filarmonicii de Stat „Transilvania”, al cărui membru fondator a fost în 1972

– 1952: S-a născut Vlad Rădescu, actor, regizor şi profesor universitar – 70 de ani

– 1957: S-a născut ÎPS Calinic Botoşăneanul (pe numele de mirean Constantin Dumitriu), arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților (din 2020); fost episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor (1991-2020) – 65 de ani

– 1961: S-a născut sculptorul și profesorul Paul Popescu, președinte al Asociației Gorj a Artiștilor Profesioniști din România; în calitate de director al Centrului Brâncuși, a inițiat înființarea Simpozionului de Sculptură „Brâncușiana”, fiind și curator al primelor ediții (m. 2021)

– 1967: S-a născut regizorul Felix Alexa; fiul regizorului de teatru şi film Alexa Visarion – 55 de ani

– 1969: S-a născut poeta Nina Vasile

– 1980: A murit chimistul Mircea Ionescu; specialist în domeniul chimiei aplicate în agricultură (chimia plantelor de cultură); membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1896)

– 1992: A murit prozatorul Radu Tudoran (numele la naștere Nicolae Bogza); frate cu scriitorul Geo Bogza (n. 1910) – 30 de ani. NOTĂ: Unele surse menționează decesul la 19.XI.1992

– 2000: A murit Anghel Mora (pseudonimul lui Mihai Diaconescu), regizor de film şi scenarist (n. 1949)

– 2002: A murit scenarista Vasilica Istrate; a avut o colaborare constantă şi exclusivă cu regizoarea de film Elisabeta Bostan (n. 1934) – 20 de ani

– 2005: A murit actorul Valeriu Doru Popescu; stabilit în Franţa între anii 1970 şi 1995 (n. 1938)

– 2006: A murit chimistul Ioan-Alexandru Silberg; importante contribuţii în chimia heterociclurilor, în primul rând a fenotiazinei, compus care stă la baza celor mai importante medicamente cu acţiune asupra sistemului nervos central; membru corespondent al Academiei Române din 1996 (n. 1937)

– 2013: A murit Eugenia Văcărescu-Necula, dirijor al Corului de Copii Radio timp de 20 de ani și profesoară de muzică (n. 1938)

– 2018: A murit diplomatul și profesorul Mihnea Constantinescu; declarat, încă din 2009, de Ziarul Financiar „unul dintre cei mai puternici oameni din umbra politicii”, a contribuit substanţial la succesele diplomaţiei româneşti (n. 1961)

– 2020: A murit actorul Alexandru Mitea; membru fondator al secției române a Teatrului de Nord din Satu Mare (n. 1932)

– 2020: A murit Draga Olteanu Matei, una dintre cele mai cunoscute și apreciate actrițe ale teatrului și filmului românesc, considerată „Marea doamnă a comediei” (n. 1933)

– 2021: A murit solistul de muzică populară Benone Sinulescu (n. 1937) – 1 an

– 2021: A murit Boris Petroff, actor, scenarist, producător şi regizor de teatru; şi-a dedicat zeci de ani din viaţă teatrului pentru copii; din 1974 până la pensionare a jucat pe scenele Teatrului „Ion Creangă” din Bucureşti, Teatrului Evreiesc de Stat şi Teatrului Nottara (n. 1939) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Generale al UE

– Bruxelles: Reuniunea miniştrilor UE însărcinaţi cu energia

– Tașkent, Uzbekistan: Vizita şefului diplomaţiei europene Josep Borrell (18 – 19 nov.)

– Moscova: Ministrul de externe Serghei Lavrov conduce lucrările unei conferinţe dedicate cooperării internaţionale

– Viena: Reuniunea trimestrială a Consiliului guvernatorilor al AIEA (18 – 19 nov.)

– Bangkok: Liderii forumului interguvernamental de cooperare economică Asia-Pacific (APEC) din 21 de economii membre din zona Pacificului participă la summitul anual de la Bangkok (18 – 19 nov.)

– Manama, Bahrain: Summitul Dialogului de la Manama (18 – 20 nov.)

– Dublin: Conferință de aprobare a declarației privind „consolidarea protecției civililor împotriva consecințelor umanitare ale utilizării armelor explozive în zonele populate”

– Londra: Grevă pentru salariile angajaților a două companii de servicii aeroportuare de la Heathrow, Dnata și Menzies (18 – 21 nov.)

– Bangkok: Prim-ministrul thailandez Prayuth Chan-ocha se adresează liderilor mondiali la sesiunea de deschidere a conferinței anuale APEC

– Panama: A 19-a reuniune a Conferinței părților la CITES (18 – 25 nov.)

– Santiago de Chile: Intrarea în vigoare a Registrului național al debitorilor de pensii alimentare

– Vukovar, Croația: Sunt marcați 31 de ani de la masacrul de la Vukovar. La 18 noiembrie 1991, miliția sârbă și trupele armatei iugoslave care au refuzat să accepte independența Croației au capturat orașul de pe malul Dunării cândva prosper, amestecat din punct de vedere etnic, după ce l-au redus la dărâmături într-un asediu brutal de trei luni

– Frankfurt: Reuniunea Congresului băncilor europene

  • Banca Centrală Europeană – discurs al președintelui Christine Lagarde la un forum bancar

– Los Angeles: Salonul Auto de la Los Angeles (18 – 27 nov.)

– Portugalia: Moody’s urmează să își actualizeze ratingul pentru țară

– Africa de Sud: Moody’s își actualizează ratingul pentru țară

– Las Vegas: Ceremonia de decernare a premiilor Latin Grammys

– Stockholm: Lansarea unui album postum al legendarului cântăreț suedez de jazz Esbjörn Svensson, la 14 ani de la moartea sa

– SUA: Lansarea filmului „She Said”, despre investigațiile jurnalistice care au dus la căderea lui Harvey Weinstein în 2017

– Las Vegas: Cântăreața britanică Adele începe seria de concerte (32) la Caesar’s Palace din Las Vegas (18 nov. 2022 – 25 mar. 2023)

– Doha, Qatar: Pregătirile echipelor participante pentru debutul în competiţia Fotbal – Cupa Mondială FIFA 2022 (20 nov. – 18 dec.)

  • meciuri amicale: Camerun – Panama, Belgia – Egipt, Bahrain – Serbia

– Sapporo, Japonia: Patinaj artistic – ISU Grand Prix, Trofeul NHK (18 – 20 nov.)

– Porto, Portugalia: Are loc Adunarea Generală a European Leagues

– Porto, Portugalia: Se desfăşoară ”Thinking Football Summit 2022” (18-20 nov.)

– Emiratele Arabe Unite: Se desfăşoară antrenamente libere înaintea Marelui Premiu de Formula 1 de la Abu Dhabi (EAU)

Aniversări – Comemorări

– 18 – 27.XI: „Săptămâna Europeană a Roboticii”, este o inițiativă a EURobotics, începută în 2011, ce are drept scop promovarea industriei roboticii în țările Uniunii Europene; se desfăşoară în ultima săptămână completă din noiembrie (ambele weekenduri inclusiv)

– „Ziua Europeană a Informării despre Antibiotice”, eveniment anual desfășurat, din 2008, sub coordonarea Centrului European pentru Controlul Bolilor, urmărește sporirea prudenţei în utilizarea antibioticelor pentru a frâna dezvolarea naturală a rezistenței la antibiotice. Tema de anul acesta este: „Prevenim rezistența antimicrobiană împreună”. NOTĂ: „Săptămâna mondială de conștientizare a rezistenței la antimicrobiene” are loc între 18-24 noiembrie, sub egida Naţiunilor Unite, tema fiind: „Antimicrobiene: manipulați cu grijă” (antimicrobienele includ medicamentele antibiotice, antivirale, antifungice și antiprotozoare)

– Ziua naţională a Republicii Letonia; aniversarea proclamării republicii – 1918

– Ziua naţională a Sultanatului Oman; se sărbătorește independența Omanului față de Portugalia în 1650 și ziua de naştere a Sultanului Qabus bin Said al-Said (n.18.XI.1940 – m.10.I.2020)

– 1647: S-a născut Pierre Bayle, filosof şi scriitor francez (m. 1706) – 375 de ani

– 1680: La această dată a fost botezat compozitorul flamand Jean Baptiste Loeillet (m. 1730)

– 1714: S-a născut poetul englez William Shenstone (m. 1763)

– 1768: S-a născut Friedrich Ludwig Zacharias Werner, poet, dramaturg şi preot german (m. 1823)

– 1786: S-a născut compozitorul german Carl Maria von Weber; creatorul operei romantice germane (m. 1826)

– 1787: S-a născut Louis (Jacques Mandé) Daguerre, pictor decorator francez; realizator al dioramei şi dagherotipiei, primul procedeu de fotografiere (brevetat în 1839) (m. 1851) – 235 de ani

– 1814: A murit Aleijadinho (cu numele real António Francisco Lisboa), sculptor și arhitect brazilian (n. cca. 1738)

– 1839: S-a născut fizicianul german August Kundt (m. 1894)

– 1863: S-a născut Richard Dehmel, poet german (m. 1920)

– 1882: S-a născut soprana italiană Amelita Galli-Curci (m. 1963) – 140 de ani

– 1897: S-a născut Patrick Blackett, fizician englez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1948 (m. 1974) – 125 de ani

– 1898: S-a născut regizorul olandez de film documentar Joris Ivens (m. 1989)

– 1899: S-a născut dirijorul şi violonistul american de origine ungară Eugene Ormandy (m. 1985)

– 1901: S-a născut George Gallup, sociolog şi ziarist american; fondatorul unui cunoscut institut de sondare a opiniei publice, care-i poartă numele, cu sediul la Princetown (New Jersey) (m. 1984)

– 1906: S-a născut biochimistul american George Wald; contribuţii în domeniul percepţiei vizuale; a descoperit prezenţa vitaminei A în retină şi a demonstrat rolul acesteia în mecanismul fotochimic de percepţie retiniană în culori; Premiul Nobel pentru medicină pe 1967, împreună cu suedezul Ragnar Granit şi cu conaţionalul său Keffer Hartline (m. 1997)

– 1906: S-a născut ornitologul chinez Zheng Zuoxin, considerat fondator al ornitologiei moderne chineze (m. 1998)

– 1912: S-a născut Walter Schulz, filosof german (m. 2000) – 110 ani

– 1922: A murit Marcel Proust (Marcel-Valentin-Louis-Eugène-Georges Proust), romancier, critic literar şi eseist francez (n. 1871) – 100 de ani

– 1923: S-a născut Alan Shepard, primul astronaut american care a călătorit în spaţiul cosmic (la 5.V.1961, la bordul capsulei ”Mercury Freedom 7”; zborul a durat 15 minute) (m. 1998)

– 1927: S-a născut Eldar Riazanov, regizor, scenarist, actor, profesor, prezentator TV, scriitor, poet, dramaturg şi producător rus; cunoscut pentru comediile sale în care a satirizat viaţa în URSS (m. 2015) – 95 de ani

– 1928: A murit cineastul suedez Mauritz Stiller, reprezentant al filmului mut (n. 1883)

– 1935: S-a născut cântărețul francez Alain Barrière (m. 2019)

– 1939: S-a născut Margaret Eleanor Atwood, scriitoare canadiană, poetă și critic literar de limbă engleză

– 1939: S-a născut John O’Keefe, neurolog și profesor american-britanic; cercetări asupra hipocampului şi rolului acestuia în memoria spaţială şi în orientare; Premiul Nobel pentru pentru fiziologie sau medicină pe 2014, împreună cu norvegienii May-Britt Moser şi Edvard I. Moser, pentru descoperirea „GPS-ul intern” care face posibilă orientarea în spaţiu

– 1941: A murit fizicianul, chimistul și profesorul german Walther Hermann Nernst; unul dintre fondatorii chimiei fizice moderne; Premiul Nobel pentru Chimie pe 1920, pentru formularea teoremei căldurii, cunoscută sub numele de a treia lege a termodinamicii (n. 1864)

– 1944: S-a născut Wolfgang Joop, creator și designer german, fondatorul companiei de modă şi cosmetice „Joop!”

– 1952: A murit poetul şi prozatorul francez Paul Éluard (numele literar al lui Eugène Emile Paul Grindel), unul dintre scriitorii de seamă ai Rezistenţei franceze (n. 1895) – 70 de ani

– 1960: S-a născut Kim Wilde (numele la naştere: Kimberly Smith), cântăreață britanică de muzică pop și prezentatoare de televiziune

– 1962: A murit fizicianul danez Niels Bohr; a imaginat modelul atomic, punct de plecare în teoria cuantică modernă (1913) şi a elaborat teoria fisiunii nucleare; Premiul Nobel pentru fizică în anul 1922 pentru teoria sa privind structura atomului (n. 1885) – 60 de ani

– 1970: S-a născut actriţa australiană de film Peta Wilson (cunoscută din serialul tv. „Nikita”)

– 1973: A murit Alois Hába, compozitor, teoretician şi pedagog ceh (n. 1893)

– 1976: A murit Man Ray, pictor, fotograf şi regizor american de film; membru al mişcării dadaiste şi principalul participant american în mişcarea suprarealistă (n. 1890)

– 1999: A murit scriitorul şi compozitorul american Paul Bowles (n. 1910)

– 2002: A murit James Coburn, actor american de film (n. 1928) – 20 de ani

– 2010: A murit astronomul american de origine britanică Brian G. Marsden; specializat în mecanica cerească şi astrometrie, renumit pentru studiile sale privind cometele (considerat cel mai bun vânător de comete al secolului XX) şi asteroizii; a contribuit la retrogradarea lui Pluto în categoria planetelor pitice (n. 1937)

– 2015: A murit neo-zeelandezul Jonah Lomu, unul din cei mai mari jucători de rugby din istorie; considerat „primul superstar din rugby-ul modern” (n. 1975)

– 2016: A murit interpreta americană de muzică soul Sharon Jones, care a devenit celebră alături de formaţia Dap-Kings (n. 1956)

– 2017: A murit Malcolm Young, compozitor, chitarist, interpret, producător scoțian-australian, cofondator al trupei de hard-rock australiene AC/DC (n. 1953) – 5 ani