Copiii cu trei părinți vor deveni realitate în viitorul foarte apropiat

Oamenii de știință sunt preocupaţi de a „crea” bebeluși cu ajutorul a trei părinți, folosind fertilizarea în vitro. Tehnica presupune introducerea anumitor gene de la o a treia persoană în embrionul în curs de creștere. După ce au fost interzise cercetările și testările timp de ani buni, oamenii de știință de la Universitatea din Newcastle au testat cu succes terapia de înlocuire mitocondrială (MRT) în cazul embrionilor umani sănătoși. Dacă procedura se va dovedi suficient de sigură, ar putea începe testele peste doi ani. Terapia de înlocuire mitocondrială înlătură, practic, mitocondria bolnavă transmisă pe cale ereditară de la mamă la fiu cu versiuni sănătoase, prelevate de la o femeie donator. Mitocondria asigură energie tuturor celulelor vii, iar în eventualitatea în care este afectată, copiii ar putea dezvolta boli degenerative. Prin urmare, copilul cu trei părinți moștenește cea mai mare parte din ADN și caracteristici de la mamă și tată, iar a treia persoană furnizează doar 2% din materialul genetic, fără a controla caracteristici precum culoarea părului sau a ochilor. Echipa de la Newcastle a demonstrat că terapia de înlocuire mitocondrială a funcționat în 2010, iar de atunci, au îmbunătățit-o. În experimentele timpurii, mitocondria bolnavă tot a fost transferată, dar în alte 200 de proceduri reușite, 79% dintre embrionii din teste aveau mai puțin de 2% din totalul mitocondriei afectate. În cazul copiilor cu un procent mai mic de 30%, în mod normal nu apar boli degenerative. Metoda nu e perfectă: comparată cu embrionii normali, unele dintre celulele extrase din embrionii supuși la această tehnică au arătat niveluri crescute de ADN defect, pe măsură ce s-au multiplicat. Parlamentul britanic a permis testarea pe embrioni umani în februarie 2015, în ciuda protestelor bisericii și nu numai. Adevărul este că implicațiile etice nu sunt neglijabile, dar atâta timp cât procedura este folosită pentru a împiedica transmiterea ereditară a anumitor boli și nu pentru a-ți programa copilul să arate într-un anumit fel este în regulă.

www.independent.md – 9 iunie