Orașul francez Lyon finalizează transformarea unei zone industriale de 18.000 m² într-un parc urban anticaniculă și fără plante alergene. Este vorba despre o premieră în Franța. Situat pe bulevardul Lacassagne din Lyon (Rhône), noul parc „Zenith” a fost proiectat ca un adevărat vector al sănătății publice, până la punctul de a fi supus unui studiu intitulat „Impactul asupra sănătății” condus de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Parcul urmează să se deschidă luna viitoare.

„Potrivit cercetărilor din Statele Unite, 1 euro investit în spațiul verde îi permite comunității să câștige 7 euro, în beneficii aduse de turism, dar și în reducerea îngrijirilor medicale!”, spune Alain Giordano, viceprimar responsabil de mediul de viață. Un alt studiu scandinav indică cifra de 340 de euro per persoană şi importante economii anuale realizate datorită spațiilor verzi”.
Studiul „Impactul asupra sănătății”, lansat împreună cu OMS, este de alt gen. Scopul său este acela de a maximiza efectele pozitive ale parcului „Zenith” asupra sănătății vizitatorilor: cei 6.500 de studenți din campusul aflat în exteriorul său, utilizatorii bibliotecii instalate la intrarea sa sau riveranii. Acest lucru a influențat designul noului spațiu verde până la cel mai mic detaliu.
„O mare atenţie le-a fost acordată împrejurimilor fizice al parcului”, explică dr. Sophie Pamiès, directorul departamentului de ecologie urbană al orașului. De exemplu, plantele cu polen alergenic au fost evitate deoarece o treime din populație este alergică. Cu aceeași abordare, coniferele, care ar putea atrage omizi, de asemenea alergene, au fost eliminate din cele 130 de specii de arbori, arbuști și plante selectate. De asemenea, parcul este conceput ca o insulă de răcoare în oraș, esențială în timpul verilor caniculare. „Un studiu foarte detaliat a fost făcut asupra umbrei copacilor, pentru a oferi maximum de suprafețe la adăpost de soare”, spune Sophie Pamiès. Cu schimbările climatice, expunerea la radiații UV devine din ce în ce mai mare și trebuie să fim foarte atenți la zonele de umbră”, adaugă ea. O grădină de apă alimentată cu apă de ploaie aduce și ea prospețime. Studiul intenționează să evalueze temperaturile din interiorul și din exteriorul parcului.
În fine, în jurul zonei centrale, vor exista zone tematice care vor încuraja toate grupurile de vârstă la exerciţii fizice. Locuri de joacă pentru copii de la 2 până la 12 ani, dar și pentru adulți cu jocuri cu bule, mese de ping-pong … spații dedicate sportului și chiar o grădină comună pentru ca locuitorii să se iniţieze în munca pământului, fapt care le va permite să petreacă o vară în formă bună.
Un studiu canadian asigură că o imersiune de 15 minute în natură ar fi suficientă pentru a reduce stresul și că apropierea de o duzină de copaci te face să te simţi … cu 7 ani mai tânăr!

(www.leparisien.fr – 29 mai)