Până la sfârşitul lunii octombrie vor fi acordate avansurile la plăţile pe suprafaţă pentru agricultori

Până la sfârşitul lunii octombrie vor fi acordate avansurile la plăţile pe suprafaţă pentru toţi cei un milion cincizeci de mii de agricultori din ţară – a declarat ministrul de resort Daniel Constantin. Acesta a precizat că o parte dintre fermieri au primit deja banii, iar în zilele următoare plăţile vor continua, astfel încât să se poată desfăşura în condiţii bune lucrările agricole de toamnă.

Ministerul Agriculturii a început plăţile de săptămâna trecută iar in judeţul Timiş din aproximativ 21.000 de fermieri, 21.600 până în momentul de faţă au primit deja fondurile, urmând ca încă 13.000 de fermieri să-şi primească avansurile pe suprafaţă.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 octombrie