Prima şedinţă a Comisiei de modificare a Constituţiei va avea loc marţi

Prima şedinţă a Comisiei de modificare a Constituţiei va avea loc marţi la ora 13:00. La lucrări vor participa şi reprezentanţi ai Preşedinţiei, premierului, Avocatului Poporului şi ai Consiliului legislativ, dar şi cei ai Forumului constiţuional, ai societăţii civile şi ONG-urilor. Se speră ca raportul comisiei să fie gata pe 1 iunie, astfel încât după dezbaterea din Senat, în sesiunea ordinară din toamnă, să fie discutat şi în Camera Deputaţilor. Alina Stănuţă explică:

Reporter: După ce săptămâna aceasta, luni, parlamentarii s-au reunit într-o primă şedinţă tehnică în care l-au desemnat pe senatorul social-democrat Ioan Chelaru noul preşedinte al Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, de săptămâna viitoare, senatori şi deputaţii vor analiza observaţiile venite de la Comisia de la Veneţia şi vor ţine cont de obiecţiile Curţii Constituţionale. Ioan Chelaru spune că a gândit şi o foaie de parcurs pentru revizuirea Constituţiei.

Ioan Chelaru: Dacă am finaliza cum dorim raportul, la 1 iunie, în luna iunie să fie dezbătut proiectul în Senatul României, urmând ca în toamnă, septembrie-octombrie, debaterile să meargă la Camera Deputaţilor şi, eu ştiu, la sfârşitul lunii octombrie suspus votului. Dacă nu se va pune problema unei comisii de mediere, atunci putem să ne gândim în 30 de zile la organizarea de referendum.
Reporter: Şi vicepreşedintele comisiei, deputatul PNL, Valeria Schelean îşi doreşte ca acest proiect să fie dezbătut cât mai repede şi speră într-un parcurs optimist.

Valeria Scheleanu: Eu cred că în urma discuţiilor, plecând de la punctul de vedere al Comisie de la Veneţia, plecand de la decizia CCR, se va ajunge la o nouă formă de revizuire a Constituţiei. Practic, nu putem vorbi de un raport dat pe proiectul anterior care intrase în procedură legislativă şi cred că vom ajunge practic la o nouă propunere de revizuire care va trebui sa plece pe acelaşi circuit, la CCR, la Consiliul legislativ şi ulterior să fie înregistrat la ambele camere pentru dezbatere.

Reporter: Tot săptămâna viitoare o subcomisie a Comisiei pentru elaborarea codului electoral va lucra pentru a anliza amendamentele la Legea alegerilor parlamentare, după ce săptămâna ce tocmai se încheie a adus adoptarea în comisie a iniţiativelor legislative referitoare la alegerile locale, înfiinţarea partidelor politice, finanţarea acestora şi a campaniilor electorale. Şi tot în parlament, mâine, la Biroul permanent al Senatului este aşteptata să sosească cererea procurorilor anticorupţie de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a senatorului PSD, Dan Şova, în dosarul de corupţie de la companiile energetice Turceni şi Rovinari. Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, spunea vineri că aceasta va fi trimisă de către Biroul permanent Comisiei juridice, iar raportul senatorilor jurişti va fi înaintat plenului Senatului. Pe de altă parte, principalele partide de la putere şi din opoziţie au programate pentru săptămâna viitoare şedinţe prin care vor să aducă modificări statutelor lor pentru a se distanţa pe viitor de membrii de partid cercetaţi penal. Astfel, social-democraţii vor ca la reuniunea Consiliului naţional al PSD din 20-21 martie să se adopte mai multe măsuri pentru a-i sancţiona pe cei care au probleme cu legea. Liderul formaţiunii, premierul Victor Ponta, a declarat că va propune sancţiuni politice pentru membrii de partid care se află în faze de cercetare penală pentru fapte de corupţie. Şi PNL doreşte să reglementeze prin noul statut ca toţi liberalii care sunt trimişi în judecată să fie suspendaţi din funcţiile pe care le ocupă sau să fie excluşi din partid. Discuţiile pe această temă vor avea loc în şedinţa PNL de mâine dimineaţă.

Realizator: Săptămâna viitoare va fi anunţat şi numele noului ministru al finanţelor, după ce azi Darius Vâlcov şi-a depus demisia. Premierul Victor Ponta a anunţat că în perioda următoare, după identificarea unui succesor potrivit, va transmite o propunere de înlocuitor către preşedintele României. Totodată, Victor Ponta i-a cerut lui Darius Vâlcov să finalizeze cele două coduri fiscal şi de procedură fiscală absolut fundamentale pentru accelerarea creşterii economice şi pentru relaxarea fiscală.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 martie