Revista presei internaţionale – 6 noiembrie 20015

Tragedia petrecută în clubul bucureştean Colectiv se află în continuare în atenţia presei internaţionale, publicaţia Chronicle din Marea Britanie anunţând în ediţia online că premierul David Cameron a afirmat că va analiza modul în care ţara sa poate oferi ajutor autorităţilor române. Potrivit publicaţiei, după ce un reputat medic specialist în arsuri s-a deplasat la Bucureşti şi a constatat – cităm – că „România nu este suficient echipată pentru a se confrunta cu cazuri de arsuri severe pe scară largă”, premierul Cameron a afirmat că „este o idee bună să analizăm dacă putem oferi sprijin specializat şi voi vedea ce se poate face”. Tot într-un gest de solidaritate, aproximativ 670 de militari din Republica Moldova au donat sânge pentru victimele incendiului, informează de peste Prut portalul Timpul. Iar The Christian Science Monitor încearcă să explice cum a dus un incendiu la demisia premierului Victor Ponta. Publicaţia arată că „De obicei, un incendiu izbucnit la un club de noapte şi cauzat de un spectacol pirotehnic nu poate fi considerat o acţiune politică dar, în România, el a dus efectiv la căderea unui guvern”. Incidentul a aprins dezbaterile latente pe tema corupţiei iar mii de români au ieşit pe străzile Bucureştiului să ceară demisia executivului, mai notează publicaţia citată.

Şefia guvernului este o temă intens discutată de politicieni şi în presă. Numirea ca premier interimar a lui Sorin Cîmpeanu, până acum ministrul Educaţiei, reprezintă o măsură provizorie până la selectarea unui nou candidat pentru post, arată The New York Times. Iar Euractiv anunţă, citând „două surse de încredere”, că Dacian Cioloş ar urma să devină noul premier. Şi comentează că fostul comisar pentru Agricultură în executivul european condus de Jose Manuel Barroso – cităm – „este una dintre rarele figuri publice din România care nu este percepută drept coruptă” iar alegerea va fi văzută bine la Bruxelles.

Dialogul pe tema securităţii globale este tot mai acid între Statele Unite şi Rusia, fiind legat de operaţiunile din Siria. Americanii susţin că Moscova a desfăşurat 4.000 de soldaţi în Siria, dublu faţă de cifra de la începerea operaţiunilor pe care Rusia le desfăşoară, arată The Express. Ministrul de Externe rus nu a confirmat numărul exact iar un purtător de cuvânt al Kremlinului a negat că ar exista trupe ruseşti implicate în operaţiunile la sol, anunţă Al Arabiya. Pe de altă parte, citându-l pe comandantul forţelor aerospaţiale ruse, portalul de ştiri Sputnik News precizează că Rusia a trimis sisteme de apărare antirachetă în Siria pentru a-şi proteja militarii din această ţară în cazul unor atacuri aeriene.

Şi Franţa îşi sporeşte prezenţa militară în zona Siriei, trimiţând portavionul Charles de Gaulle pentru a participa la operaţiunile împotriva organizaţiei ISIS şi a grupărilor afiliate, după cum precizează L’Express citând surse de la Palatul Elysée. „Această mişcare va dubla potenţialul militar francez în regiune, în plus faţă de cele şase avioane Rafale prezente în Emiratele Arabe Unite şi cele şase Mirage aflate în Iordania”, comentează L’Express.

Criza refugiaţilor continuă să se afle în atenţia politicienilor şi a presei, președintele Comisiei Europene reluând avertismentul că ar putea fi reduse fondurile comunitare pentru statele care refuză să găzduiască refugiați. Potrivit Bloomberg, Jean-Claude Juncker se întreabă dacă „nu poate fi oprită alocarea de fonduri europene dacă un stat membru nu se ridică la înălțimea responsabilităților sale”. Declaraţia are loc în contextul în care Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați estimează că imigranții vor continua să vină în Europa într-un ritm de până la 5.000 pe zi în această iarnă. Agenţia precizează în pagina de internet că până acum în acest an sunt declarate moarte sau dispărute 3.400 de persoane care au încercat să ajungă în Europa.

Din revista Forbes aflăm că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, este cel mai puternic om din lume. Liderul de la Kremlin îşi păstrează prima poziţie pentru al treilea an consecutiv, fiind urmat de cancelarul german Angela Merkel şi de preşedintele american Barack Obama. Forbes comentează că „Vladimir Putin continuă să arate că este unul dintre puţinii oameni din lume suficient de puternici pentru a face ce vor şi să scape”.

Florin Matei – Agenţia de presă RADOR