Călin Popescu-Tăriceanu: Retragerea SUA din acordul cu Iranul creează riscuri pentru Europa

Preşedintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, aflat la Forumul Economic Internaţional de la Krynica (Polonia), a atras atenţia asupra faptului că ţările europene se concentrează, în principal, pe rezolvarea propriilor probleme, ignorând amenințările comune generate de acțiunile Federației Ruse și ale Statelor Unite – transmite corespondentul ziarului ucrainean Evropeiska Pravda, prezent la evenimentul din Polonia.
„În primul rând, noi subestimăm riscurile generate de acțiunile Rusiei. Vedem efectele acestora în Ucraina. Mai sunt proiectele rusești, cum ar fi Nord Stream, care amenință întreaga Europă. Dar mulţi nu doresc să observe acest lucru” – a afirmat Tăriceanu, citat de Evropeiska Pravda. Potrivit președintelui Senatului României, singura reacție posibilă a UE la aceste riscuri ar putea fi o poziţie unanimă faţă de problemele respective. De asemenea, în opinia lui
Călin Popescu-Tăriceanu, UE ar trebui să fie mai hotărâtă în ceea ce priveşte conflictul dintre SUA și Iran. „Sigur că nu putem pune în pericol cooperarea strategică dintre Europa și Statele Unite, care continuă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, însă trebuie recunoscut un lucru: retragerea SUA din acordul cu Iranul creează riscuri pentru Europa. Iar noi trebuie să purtăm în acest sens un dialog cu Statele Unite ale Americii, având o poziție unanimă” – a adăugat preşedintele Senatului României, prezent la cea de-a 28-a ediţie a Forumul Economic Internaţional de la Krynica (Polonia)/sdan/menescu

(www.eurointegration.com.ua – 5 septembrie)