Teodor Meleşcanu a avut o convorbire telefonică cu omologul său maghiar, Péter Szijjártó

Ministerul Român de Externe a transmis într-un comunicat că ministrul Teodor Meleşcanu a avut, ieri, o convorbire telefonică cu omologul său, maghiar, Péter Szijjártó, pe care l-a asigurat că autorităţile române au luat toate măsurile în acest caz.

Şeful diplomaţiei române i-a cerut lui Szijjártó să transmită un mesaj foarte clar comunităţii maghiare de a evita confruntările şi escaladarea tensiunilor.

Ministrul Teodor Meleşcanu a adăugat că este important să fie găsite soluţii, care să fie acceptate de întreaga comunitate locală, români şi maghiari deopotrivă şi a subliniat dreptul neîngrădit al fiecărui stat de a-şi comemora eroii îngropaţi în acest cimitir./roprea/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 iunie