Donald Trump minimalizează gravitatea atacului cibernetic asupra serverelor guvernamentale

Una dintre cele mai mari firme din domeniul securităţii informatice a anunţat acum o săptămână că serverele lor au fost atacate de hackeri. Peste câteva zile s-a aflat că nu doar această firmă a fost victima atacurilor, ci și mai multe ministere şi organizaţii guvernamentale ale Statelor Unite şi mari firme multinaţionale. Atacul a fost o acţiune foarte bine pusă la punct, pregătită cu câţiva ani în urmă. Se presupune că în spatele acţiunii stă grupul de hackeri Cozy Bear sau APT-29, care au legături cu serviciile secrete ruseşti – scrie Bloomberg.

Preşedintele Donald Trump l-a contrazis sâmbătă pe ministrul său de externe Mike Pompeo şi a declarat pe Twitter că este posibil ca China să fi organizat atacurile, dar acestea nu sunt atât de grave cum sunt prezentate în presă. Cu puţin timp înainte Mike Pompeo, în cadrul unui interviu acordat pentru BBC, a spus că este „destul de univoc” faptul că Rusia stă în spatele atacului cibernetic, care este mult mai amplu decât cele precedente. Acesta a adăugat că guvernul Statelor Unite încă nu cunoaşte toate detaliile atacurilor.

„În realitate eu am câştigat cu o diferenţă mare”

Preşedintele Trump a reacţionat acum pentru prima dată la acest caz şi a sugerat că este ridicolă prezentarea atacului ca fiind opera Kremlinului. „Atacurile mass mediei cu ştiri false sunt mult mai periculoase dacât acesta şi avem totul sub control. Mass media se teme să lanseze ipoteza cum că China a fost (pentru că a putut fi) în spatele atacului, mai mult din motive financiare!” – scria Trump pe Twitter. „Şi eu aş putea invoca faptul că au fost atacate de hackeri calculatoarele care au numărat voturile cu ocazia alegerilor prezidenţiale, pentru că eu am câştigat cu o mare diferenţă şi aceasta este cea mai mare ruşine a Statelor Unite” – a adăugat Trump făcând trimitere la faptul că şi acum contestă rezultatul alegerilor din 3 noiembrie.

Declaraţii contradictorii

Agenţia de ştiri Associated Press (AP) a fost informată că oficiali din Casa Albă se pregăteau sâmbătă să emită un comunicat în care să specifice că principalul suspect al atacurilor informatice este Rusia, dar în ultima clipă publicarea comunicatului a fost oprită. Potrivit AP nu este clar dacă şi Pompeo a primit această dispoziţie înainte să dea declaraţia sus-citată, dar acum consilierii preşedintelui fac eforturi să explice apariţia declaraţiilor contradictorii.

Este de menţionat că în timpul mandatului său Donald Trump nu a acuzat niciodată Rusia, chiar şi atunci când existau dovezi în acest sens. După cum se ştie, a refuzat să admită că Rusia a intervenit în procesul electoral din anul 2016 în favoarea sa.

Cel mai grav atac cibernetic din toate timpurile

Potrivit presei americane, hackerii ruşi au putut pătrunde printr-o mică firmă de IT în sistemele informatice ale instituţiilor guvernamentale şi ale firmelor importante, unde spionau de luni de zile fără să fi observaţi. Incidentul este cel mai mare eşec în domeniul securităţii cibernetice a guvernului Trump. Preşedintele l-a concediat pe directorul direcţiei de securitate informatică, dar acest lucru s-a întâmplat înainte de acest caz şi pentru un alt motiv (a susţinut că nu au fost fraudate alegerile). În acest timp hackerii intrau şi ieşeau nestingherit din reţelele serverelor guvernamentale, până când firme particulare au reușit să-i descopere.

Potrivit opiniei specialiştilor, va fi foarte dificil să scape definitiv de musafirii nepoftiţi din serverele guvernamentale. Acesta din cauza faptului că, după ce au spart un sistem, prima grijă a hackerilor a fost să introducă şi alte căi de acces la datele stocate. În acest fel, degeaba se va reuşi deconectarea unora, totdeauna mai pot rămân „uşi deschise” către informaţiile din servere. În afară de aceasta pot exista şi alte victime încă nedescoperite ale atacului. Ceea ce se ştie este că atacatorii au reuşit să intre în upgradările software-ului Orion produs de firma SolarWinds din Texas. Astfel au putut ajunge la cei 18.000 de clienţi ale firmei, printre care se află şi instituţii guvernamentale americane, dar şi alte firme şi instituţii, din toată lumea.

Székely Ervin, Rador