O politiciană română și fiica unui fost președinte, condamnate la închisoare pentru corupție

Marți, o instanță din România a condamnat un fost ministru, precum și pe fiica fostului președinte Traian Băsescu la închisoare pentru spălare de bani și pentru că ar fi convins o serie de persoane să primească mită în vederea finanțării campaniei przidențiale din 2009.
Un tribunal din București a condamnat-o pe Ioana Băsescu, de profesie notar public, la cinci ani închisoare. Elena Udrea, un fost ministru de centru-dreapta, parlamentară și totodată o apropiată a fostului președinte Băsescu, a fost condamnată la opt ani închisoare.
Cele două verdicte nu sunt definitive, fiind pasibile de recurs. Băsescu și Udrea reping acuzațiile.
În ultimii cinci ani, acest stat din Uniunea Europeaană s-a confruntat cu cele mai mari proteste de stradă din ultimele decenii din cauza corupției, iar tentativele guvernului anterior de centru-stânga de a scoate de sub incidența codului penal o serie de fapte de corupție au stânit îngrijorări la Bruxelles și la Washington.
La nivelul mai multor partide, anchetele procurorilor anticorupție au dezvăluit conflicte de interese, abuzuri de putere, cazuri de fraudă și de acordare preferențială a unor contracte în schimbul mitei.
Organizația Transparency Internațional înscrie România drept unul dintre cele mai corupte state membre ale UE, iar Bruxelles-ul a menținut sistemul juridic al țării sub un control special încă de la aderarea țării la organizație, în 2007.
Procurorii anticorupție au precizat că Udrea, pe atunci ministru pentru dezvoltare regională și coordonatoare neoficială a campaniei prezidențiale, a convins un fost ministru adjunct și un șef de consiliu județean să primească o mită în valoare de 1,6 milioane lei ($400.000) din partea unor oameni de afaceri în schimbul unor contracte de lucrări publice.
Potrivit procurorilor, într-un caz similar, Ioana Băsescu i-a convins pe alții să ofere mită și bani murdari. Fondurile au fost folosite pentru finanțarea unor diverse servicii din cadrul campaniei. În cadrul procesului de marți, alte trei persoane au fost și ele condamnate la închisoare.
Băsescu, care în prezent este parlamentar european, a devenit președinte în anul 2004 ca reformist și ca luptător împotriva corupției, el câștigând un al doilea mandat în 2009. Mai mulți apropiați au fost condamnați la închisoare pentru corupție în alte procese, iar el a început ulterior să îi critice pe procurorii anticorupție.

US NEWS & WORLD REPORT (SUA), 2 martie 2021

https://www.usnews.com/news/world/articles/2021-03-02/romanian-politician-and-ex-presidents-daughter-get-jail-terms-for-corruption

Traducerea: Alexandru Danga – RADOR